Marți seară, cu doar câteva ore înainte de expirarea măsurilor de intervenție pe piața carburanților, mai multe benzinării din Făgăraș au fost luate cu asalt de șoferi. La stația de alimentare de la ieșirea din municipiu spre Brașov s-au format cozi de zeci de autoturisme, imaginile publicate pe rețelele sociale surprinzând șiruri de mașini care așteptau să ajungă la pompă, relatează BZF.ro.
Graba a fost alimentată de faptul că, de la 1 iulie, expiră starea de criză instituită pe piața țițeiului și a produselor petroliere. Odată cu încetarea acestei măsuri, distribuitorii pot modifica din nou prețurile la carburanți de mai multe ori în aceeași zi.
Motorina s-ar putea scumpi, dar Guvernul estimează ieftiniri în iulie
Potrivit estimărilor, motorina ar putea înregistra o creștere de până la aproximativ 36 de bani pe litru, cu TVA inclus. Pentru transportatori, o astfel de majorare înseamnă costuri suplimentare care, pe termen mediu, s-ar putea reflecta și în prețurile produselor de consum.
Totuși, premierul interimar Ilie Bolojan susține că evoluția pieței ar putea merge în direcția opusă.
„S-a liniştit conflictul din Golf. Asta ar însemna că, începând din luna iulie, ar trebui să vedem o scădere a preţurilor la combustibili”, a declarat acesta la TVR 1.
Premierul a explicat că efectele nu vor fi vizibile imediat, deoarece companiile comercializează în prezent carburanți proveniți din stocuri cumpărate cu 10-20 de zile în urmă.
„Tendinţa de scădere se va vedea pe toată durata lunii iulie, în aşa fel încât ar trebui ca la final de iulie să fim în situaţia în care, dacă nu mai reizbucneşte un război în Golf, preţurile la combustibili să se apropie de cele care au fost în perioada de dinainte de conflict, deci din februarie”, a precizat Ilie Bolojan.
Întrebat despre posibilitatea prelungirii plafonării adaosului comercial sau a compensării de 36 de bani pe litrul de motorină, premierul interimar a precizat că actualul Executiv nu poate adopta ordonanțe de urgență și, în consecință, nu are posibilitatea de a interveni în piață.
Rămâne de văzut dacă temerile șoferilor se vor confirma în zilele următoare sau dacă evoluția cotațiilor internaționale va aduce, așa cum estimează Guvernul, o ieftinire treptată a carburanților pe parcursul lunii iulie.
Sursa foto: Bună Ziua Făgăraș
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!