BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Fapt divers › Criminalul din Tractorul şi-a lovit mama de peste ...

Criminalul din Tractorul şi-a lovit mama de peste 20 de ori peste faţă şi abdomen

O
De Otilia Comsa
07 MAI 2020
Publicitate Reclamă
Criminalul din Tractorul şi-a lovit mama de peste 20 de ori peste faţă şi abdomen
Individul care ieri și-a înjunghiat mama, într-o locuință de pe strada Aluminiului din carterul Tractorul, a fost reținut și trimis în judecată sub aspectul comiterii infracţiunilor de ”omor calificat”, săvârșit prin cruzimi, în forma violenței în familie, anunță procurorii Tribunalului Brașov.  Fapta a fost comisă prin aplicarea mai multor lovituri de cuţit, aproximativ 26. De asemenea JGG, inculpat în acest dosar, i-a secţionat cu un topor braţul drept al victimei JM de la încheietura cotului şi a încercat să secţioneze şi braţul stâng tot de la încheietura cotului, probabil după decesul mamei sale, posibil pentru a încerca să mute cadavrul. În cauză s-a stabilit termen al data de 07.05.2020, aproximativ la orele 15,15-15,30, ședința urmând să fie organizată prin videoconferință, a anunţat Tribunalul Braşov.
"Din actele întocmite în cauză a rezultat faptul că, în dimineaţa zilei de 06.05.2020, în domiciliul comun al inculpatului şi al mamei sale, din muninicpiul Brașov, cartierul Tractorul, acesta a aplicat mamei sale multiple lovituri de cuţit în zona feţei, a toracelui şi a abdomenului, cauzându-i decesul. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare. Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție  Braşov – Serviciul de Investigații Criminale. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", a declarat, la rândul său, Adrian Aldea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov. 
 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

Cine controlează banii publici? Parlamentul a numit un fost deputat PSD ca interimar la Curtea de Conturi. PNL și USR strigă la unison „alianță PSD-AUR!“
10 NOIEMBRIE 2026

Cine controlează banii publici? Parlamentul a numit un fost deputat PSD ca interimar la Curtea de Conturi. PNL și USR strigă la unison „alianță PSD-AUR!“

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs
10 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp
10 NOIEMBRIE 2026

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp