Brașov Metropolitan Logo
Brașov Metropolitan ›Politica › Criza COVID a consumat până acum 3,1 miliarde de l...

Criza COVID a consumat până acum 3,1 miliarde de lei din bugetul României

O
De Otilia Comsa
30 IUNIE 2020
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Criza COVID a consumat până acum 3,1 miliarde de lei din bugetul României
Cheltuielile legate direct de criza provocată de coronavirus sunt de 3,1 miliarde lei, la 5 luni, iar impactul pandemiei, la jumătatea anului, este de circa 10 miliarde lei, a declarat, luni seara, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.  
"Până acum acum ne-a costat 3,1 miliarde lei. Acestea sunt cheltuieli direct legate de criza de coronavirus, 3,1 miliarde lei la 5 luni, nu am pus şi iunie. Să cumpărăm lucruri, să plătim şi şomaj tehnic, sunt mai multe", a spus Cîţu la Digi 24, subliniind că aici nu intră banii pentru medici, care nu au fost plătiţi încă.  
El a menţionat că, în momentul în care a fost făcută rectificarea bugetară, deficitul bugetar a fost dublat, de la 3,7% la 6,7% din PIB, iar cele trei puncte procentuale în plus veneau din 10 miliarde lei cheltuieli suplimentare care erau legate în special de Covid şi 20 miliarde lei venituri mai mici la buget. 
"Asta am spus tot timpul. Nu putem să eliminăm total efectul crizei. N-ai cum. Putem doar să minimizăm efectul negativ asupra economiei şi asta am făcut, zic eu, foarte bine până acum. 20 de miliarde de lei venituri la buget să nu le mai ai este o tragedie", a precizat ministrul. 
Acesta a semnalat că luna iunie este "o surpriză plăcută", deoarece, aşa cum arată în prezent încasările, s-ar putea să fie mai bune decât în aceeaşi lună din 2019, când era creştere economică.
 
Întrebat cât din cele 20 de miliarde lei încasări ce vor lipsi la buget vor reprezenta scăderea din primul semestru, ministrul a răspuns că şapte miliarde lei, iar impactul coronavirusului în prima jumătate a anului este de circa 10 miliarde lei.  
"Cred că sunt vreo 7. Era o estimare pe care am făcut-o atunci. S-ar putea să fie mai bine, să nu pierdem 20 miliarde, să pierdem 10 miliarde, aşa cum arată lucrurile acum, dar deocamdată nu am schimbat scenariul. Impactul la jumătatea anului (al coronavirusului - n. r.) este cam de 10 miliarde lei", a explicat Florin Cîţu.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

Skate park de 5 stele, la Ghimbav. Parcul va fi amenajat lângă terenurile de sport aflate acum în lucru în zona nouă a orașului
09 NOIEMBRIE 2026

Skate park de 5 stele, la Ghimbav. Parcul va fi amenajat lângă terenurile de sport aflate acum în lucru în zona nouă a orașului

Parc fotovoltaic jefuit noaptea la Făgăraș: Peste 2000 de metri de cabluri furate ca la carte. Un un tânăr de 18 ani, reținut, doi minori trimiși la evaluare psihologică
09 NOIEMBRIE 2026

Parc fotovoltaic jefuit noaptea la Făgăraș: Peste 2000 de metri de cabluri furate ca la carte. Un un tânăr de 18 ani, reținut, doi minori trimiși la evaluare psihologică

RO-ALERT la Ghimbav: Urs semnalat în zona magazinului Lidl
08 NOIEMBRIE 2026

RO-ALERT la Ghimbav: Urs semnalat în zona magazinului Lidl