BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Cu cărţile în carantină, la Biblioteca Judeţeană "...

Cu cărţile în carantină, la Biblioteca Judeţeană "George Bariţiu", Braşov. Două filiale se redeschid parţial, cu program redus

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
23 MAI 2020
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Cu cărţile în carantină, la Biblioteca Judeţeană "George Bariţiu", Braşov. Două filiale se redeschid parţial, cu program redus
De marți, se redeschid Filialele 2 (din Noua) și 5 (de pe bd. Griviţei) ale Bibliotecii Județene George Barițiu, însă numai pentru restituiri. Cărțile returnate vor intra în carantină.   Până la 31 iulie, dcititorii pot returna cărţile la bibliotecă fără a primi penalităţi, a precizat directorul Daniel Nazare. 
"Noi acum încercăm să nu le preluăm pe toate odată, ci utilizatorii să aibă un termen de grație foarte lung, până la 31 iulie, tocmai ca să nu aglomerăm foarte mult nici spațiile noastre de carantinare, pentru că toate aceste cărți vor sta în carantină într-un spațiu special, între 5 și 7 zile, dacă e doar hârtie, și până în 10 zile, dacă sunt și coperte din plastic, și abia apoi le vom intercala la raft", declară Daniel Nazare.  
Cele două filiale se redeschid pentru restituiri cu program scurt. Filiala 2, din cartierul Noua, va fi deschisă luni, miercuri și vineri, între 11.00 și 13.00, iar marți și joi, între 16.00 și 18.00. Filiala 5, de pe strada Griviței, va avea program, de luni până vineri, între orele 11.00 – 18.00, cu o pauză în intervalul 15.00 – 16.00.  În scurt timp vor și deschise și celelalte filiale și secții ale Bibliotecii pentru primirea cărților împrumutate. Iar dacă vreți să împrumutați din nou cărți, conducerea Bibliotecii va anunța, în curând, și data de la care se deschide acest serviciu. Însă, împrumuturile se vor face doar cu rezervare telefonică sau prin e-mail.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea
09 NOIEMBRIE 2026

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei
09 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu
09 NOIEMBRIE 2026

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu