Connect with us

Prima Pagina

Cum va fi Brașovul peste 100 de ani? Viitorul orașelor, tema principală a Festivalului Național AntareSFest

Published

on

Antares Science-Fiction & Fantasy Club Braşov organizează a VII-a ediţie a Festivalului Național AntareSFest, în perioada 5-8 octombrie 2023, la Brașov.  

Evenimentul, dedicat literaturii și artelor vizuale science-fiction & fantasy (SF&F) românești, se va desfășura în cea mai mare parte la Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov, partener oficial, cu sprijinul și cofinanțarea Consiliului Județean Brașov. Însă, în prima zi a festivalului, discuțiile vor fi purtate în sala festivă Modarom. 

„În acest an, festivalul va aborda o temă generoasă, adresată fanilor SF, dar şi celor care sunt implicaţi concret în viitorul urbanistic al oraşelor în care trăim. Timp de patru zile vom discuta despre oraşele viitorului şi viitorul oraşelor, cu focusare pe anticiparea aspectului acestora în 2050, din punct de vedere tehnic, social, al integrării cu natura, al asigurării energiei exclusiv din resurse regenerabile ş.a.m.d. Vom discuta şi despre piaţa de carte SF&F din România şi Europa de Est, împreună cu membrii delegaţiei ce va sosi din Ungaria. Alături de noi va fi şi domnul Alexandru Mironov, invitat special”, a declarat președintele Clubului Antares, Nic Dobre.     

Sesiunile de comunicare vor fi susținute de scriitori, editori, redactori, publiciști, oameni de cultură, artiști plastici și oameni de știință, atât din țară cât și din străinătate. 

Consiliul Judeţean Braşov susţine organizarea Festivalului AntareSFest pentru a cincea oară din cele şapte ediţii ale sale. Ne bucurăm să fim parteneri ai acestui eveniment care se evidenţiază în paleta ofertei culturale existente în judeţul nostru. AntareSFest deja are o tradiţie, are parteneri şi participanţi care vin constant la Braşov, iar Clubul Antares se numără printre cele mai importante cluburi de Science-Fiction & Fantasy din România. Mă bucură faptul că în fiecare an organizatorii caută să diversifice tematicile abordate, deoarece nu este vorba doar despre cărţi SF, seminarii şi prezentări, ci şi despre grafică, artă vizuală şi o serie de componente care au intrat în atenţia celor care iubesc SF-ul şi genul Fantasy. Sunt convins că braşovenii care vor dori să participe la acest eveniment se vor bucura de o prezenţă de calitate şi de invitaţi de marcă. AntareSFest este cel mai important eveniment de acest gen din Braşov şi unul dintre cele mai importante la nivel naţional”, a afirmat Ciprian Sterpu, vicepreşedintele CJ Braşov.

Roboții, membri în consiliile de administrație

Directorul Bibliotecii Județene, Daniel Nazare, a adăugat:

Prin instituția noastră, vehiculăm multă literatură de anticipație, achiziționăm foarte multe cărți, ne imaginăm, prin evenimentele organizate, lumile viitorului în care nu doar că roboții se vor lăfăi prin consiliile de administrație ale fabricilor, dar va fi important și cum ne îmbrăcăm, care va fi moda, ce trenduri vor exista. Este interesantă tema aceasta: Orașele viitorului, viitorul orașelor. Brașov este poate orașul care se va dezvolta cel mai spectaculos în România, în următorii 100 de ani. Avem muntele ca fundal, dar, dacă va trebui să acomodăm aici 1.000.000 de oameni, atunci tot ce ține de locuire, de partea de transport, de cum ne imaginăm casele viitorului va da bătăi mari de cap arhitecților, pesagiștilor și celor care se ocupă de dezvoltarea urbană. Va conta foarte mult cum va fi orașul viitorului: dacă va avea infrastructura necesară în toate domeniile, dacă va asigura un mediu nepoluat, dacă va crea cele mai bune condiţii de vieţuire. Este foarte provocator să construim orașele viitorului!”.

Unul dintre cei mai vechi membri ai clubului Antares, Gheorghe Tănase, spune că „ideea de «orașul viitorului» va cuprinde, până la urmă, zonele de dezvoltare care sunt cunoscute. Dar, când ne gândim la oraș, de fapt vorbim despre acea parte veche a orașului, a vechii cetăți. Când spunem «mergem în oraș», de fapt ne gândim la Brașov ca fiind zona veche a Cetății Brașovului, pe care o putem vedea în machetă. Și chiar este interesant, din când în când, să ne gândim cum arăta orașul medieval, cum arăta orașul interbelic și cum arată orașul astăzi. Avem această credință că orașul Brașov rămâne cu această parte veche, foarte atractivă, neschimbată, evident îmbunătățită extraordinar”.

Și la ediția din acest an, Festivalul AntafeSFest se bucură de o mascotă, de această dată realizată cu sprijinul Modarom. Este vorba despre „AmeKa, androidul care va lucra la Aeroportul Braşov, relaţii cu publicul, în anul 2050”.

Ediția a VII-a AntareSFest va menține și tradiția evenimentelor „cosplay”. Astfel, la secțiunea dedicată, participanţii care au îndrăgit anumite personaje din producții SF și Fantasy sunt așteptați în costumele specifice.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Investitii

FOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului

Published

on

Amenajată în urmă cu mai bine de 10 ani, acumularea Ruia din Poiana Brașov este principala sursă de zăpadă pentru pârtiile de pe domeniul schiabil. În lipsa ninsorilor abundente, este produsă zăpadă artificială, tunurile de zăpadă și lănciile fiind alimentate din lacul de acumulare. De-a lungul anilor, autoritățile locale brașovene au evitat să spună clar care este sursa de alimentare a acestui lac. Reprezentanții municipalității au vorbit de-a lungul vremii de captarea unor izvoare și au dat de înțeles că necesarul de apă ar mai fi completat cu apă din rețeaua publică.


Însă, recent, primarul Brașovului, George Scripcaru, a confirmat că, în fapt, apa din lacul respectiv provine din rețeaua publică.


„În prezent, noi pompăm apă pentru lacul din munte din oraș, pe rețea. Sunt cheltuieli foarte mari. Pompăm apă din rețeaua publică a orașului, pe care o plătim. Este apă prelucrată, pentru că apa care ajunge la tunurile de zăpadă, dacă are impurități crează probleme și acestea nu mai sunt eficiente. Nu este apă industrială, este apă pe care o consumăm la chiuvetă. Este apă de băut și are un alt cost”, a declarat Scripcaru.


Problema alimentării acestui lac nu ține numai de costuri, ci și de disponibilul de apă, care este tot mai puțină.


Municipiul Brașov și localitățile din zona metropolitană, deservite de Compania Apa Brașov, sunt alimentate din acumularea Tărlung, iar în ultimii ani au fost probleme cu acest lac. De exemplu, în anul 2024, din cauza secetei prelungite, apa din această acumulare abia a ajuns pentru alimentarea localităților deservite de operatorul regional de apă.

Soluția Primăriei Brașov: încă un lac, alimentat din izvoare

Pentru a rezolva problema apei pentru domeniul schiabil, Primăria Brașov a anunțat că are în plan amenajarea unui al doilea lac de acumulare, proiectul fiind inclus în planul de investiții pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) din anul 2027, ediția de iarnă.

„Sunt sporturi care sunt în spații închise, unde ai la îndemână o tehnologie care te ajută. Sunt și competițiile în aer liber, care depind foarte mult de condițiile meteo, temperaturi și dacă nu au echipamente și resurse, devine puțin mai complicat. De aceea, pe lângă dotările și echipamentele pe care le vom achiziționa pentru FOTE 2027, am studiat și am accesat consultanță de specialitate cu cei care au elaborat documentația pentru domeniul schiabil din Poiana Brașov și am identificat o sursă care ne dă posibilitatea să luăm în calcul construirea unui al doilea lac, în munte, în Poiana Brașov, pentru a avea resursă în plus, pentru orice eventualitate. Chiar și în afara competiției, este foarte utilă și necesară”, a declarat primarul Brașovului.

Edilul a precizat că pentru noul lac a fost identificat un amplasament, unde este sursă de izvoare permanente, ce pot reprezenta o soluție.

„Trebuie să luăm în calcul faptul că această investiție trebuie realizată în acest an. Este un lucru care se adaugă la ceea ce avem. Am elaborat documentațiile de urbanism, suntem în regulă, nu trebuie să scoatem nimic din fond forestier, iar asta ne ajută foarte tare. O să încercăm să includem în structura de finanțare și această investiție”, a continuat edilul.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 17 – 27 februarie, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Predeal, Râșnov, Cheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. În Poiana Brașov sunt programate probele de schi alpin și schi-alpinism.

Continue Reading

Investitii

Fundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații

Published

on

După ce s-a retras din proiectul de reabilitare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, având în vedere că administrația județeană brașoveană a promis o investiție mult mai amplă, Fundația Metropolis a anunțat că va aloca banii pentru un alt proiect în județul Brașov. După aproape 10 zile de la anunțul făcut de președintele fundației, Codin Maticiuc, nu a fost anunțată nicio investiție în infrastructura sanitară brașoveană finanțată din cei 560.000 de euro, strânși din donații.

Pentru a stabili investiția care ar urma să beneficieze de finanțare din banii strânși de fundație, președintele acesteia, Codin Maticiuc, a declarat în 3 februarie că va avea discuții cu donatorii, dar și cu managerii de spitale.

„Încă nu avem cereri. Am anunțat în Brașov, am dat sfoară în țară. Presa a preluat acest apel, donatorii au anunțat peste tot că suntem cu jumătate de milion (de euro – n.red.), minim, pregătiți și ne putem duce către un milion de euro. Încă nu au apărut pretendenți. Manageri de spitale nu și-au exprimat intenția să atragă acești bani către spitalul lor”, a transmis Maticiuc pe rețelele de socializare.

Există și o excepție: managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov

Pe lista managerilor care nu și-au exprimat intenția de a atrage banii din donațiile Fundației Metropolis nu se regăsește cel al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Dan Grigorescu, acesta afirmând chiar în 3 februarie că vrea să mențină deschisă comunicarea cu Fundația Metropolis.

„Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a sunat după întâlnirea noastră (din 3 februarie, în fața clădirii în care funcționează secția de Oncologie – n.red). Mi-a spus că mai are și alte secții care necesită investiții. Rămânem în discuții cu Spitalul Județean, dar aștept și alte spitale. Haideți să vedem ce spun și alți manageri. Brașovul chiar nu are nevoie de jumătate de milion de euro în sistemul sanitar?”, a mai spus Maticiuc.

Pe termen lung: Consolidare și modernizare

Proiectul de reabilitare a Corpului B al Pavilionului Mârzescu (în care funcționează secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov și ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov) anunțat de Consiliul Județean Brașov prevede lucrări de consolidare și modernizare a imobilului. Valoarea investiției este estimată la 62 milioane de lei, iar pentru finanțarea lucrărilor, administrația județeană brașoveană a anunțat că va solicita bani europeni.

Pe termen scurt: Renovare făcută de angajații spitalului

Însă, până la obținerea finanțării europene, obținerea avizelor și acordurilor, organizarea licitațiilor și realizarea lucrărilor, la secția de Oncologie se vor face lucrări minore, cu ajutorul angajaților spitalului. Astfel, conducerea unității a anunțat că a început renovarea a două saloane și a două grupuri sanitare, iar termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de 4 – 6 săptămâni.

Unii medici – pesimiști, președintele Metropolis – optimist

Retragerea Fundației Metropolis din proiectul de reabilitare a Oncologiei și promisiunea Consiliului Județean Brașov că la imobil se vor realiza ample lucrări de consolidare și modernizare nu au fost privite cu ochi buni de unii dintre medici. Astfel, potrivit unui comunicat transmis de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Mariana Sporiș, medic şef secție clinică Oncologie medicală, și-a dat demisia ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.

În schimb, Codin Maticiuc este mult mai optimist.

„Doctorii și-au pierdut răbdarea, doctorii și-au pierdut speranța că această secție va mai fi renovată. Eu nu. Încă am încredere în Consiliul Județean Brașov”.

La etajul în care funcționează Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Corpul B al Pavilionului Mârzescu, Fundația Metropolis își propusese reabilitarea completă a spațiilor interioare din secția de oncologie, inclusiv: refacerea instalațiilor, realizarea unei instalații de gaze medicale, amenajarea de toalete în fiecare salon.

Reprezentanții fundației au precizat că, în acest corp de clădire, nu au mai fost efectuate reparații majore de aproximativ 40 de ani, iar necesarul de investiții era estimat la un milion de euro.

Continue Reading

Politica

Marius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”

Published

on

By

Vicepreședintele PSD și președintele organizației județene PSD Brașov, Marius Dunca, trage un semnal de alarmă cu privire la asediul declanșat de actualul Executiv asupra autorităților locale din întreaga țară.

În contextul măsurilor care au blocat 1.500 de primării și care pun în pericol proiectele publice, Dunca subliniază că politicile de „austeritate oarbă” riscă să transforme mediul rural și mic urban în zone deșertificate economic.

„Ceea ce vedem în aceste zile nu este reformă, ci un atac direct la adresa intereselor comunităților locale. Sub pretextul unor eficientizări făcute din pix, premierul ignoră realitățile din teren. Nu poți să ceri unui primar de comună sau de oraș mic să facă miracole când îi tai finanțarea, îi blochezi investițiile și îl obligi să pună biruri insuportabile pe umerii cetățenilor doar pentru a acoperi găurile de la București. Aceasta este situația în Brașov, în întreaga regiune Centru, precum și în toată țara”, a declarat Marius Dunca.

Liderul PSD Brașov afirmă că, în acest moment de criză, singura voce care a adus echilibru și a oprit derapajele ideologice a fost cea a președintelui PSD, Sorin Grindeanu.

„În timp ce alții desenează grafice cu concedieri masive și tăieri, Sorin Grindeanu este singurul factor de stabilitate care se luptă la masa deciziilor pentru interesele primarilor noștri. PSD nu va accepta niciodată ca banii destinați drumurilor, școlilor sau rețelelor de apă din județul Brașov să fie confiscați de centru. Programe precum Anghel Saligny sau investițiile prin CNI sunt motorul economiei locale, iar blocarea lor în plină recesiune este un act de sabotaj economic”, a mai adăugat vicepreședintele PSD.

Dunca mai spune că în negocierile pentru Bugetul anului 2026, PSD va susține dreptul comunităților de a-și gestiona resursele, inclusiv posibilitatea reducerii taxelor locale pentru a sprijini cetățenii în perioade de criză. Mai mult, în vederea protejării investițiilor, niciun leu din bugetele de dezvoltare ale comunelor nu trebuie atins. Orice leu strâns la nivel local trebuie să rămână în localitate. Și nu în ultimul rând, vicepreședintele PSD întărește ideea importanței primarilor și cere respect pentru aleșii locali, întrucât ei sunt cei care răspund zilnic în fața oamenilor.

„PSD rămâne partidul oamenilor și primarilor care muncesc în teritoriu. Vom folosi toate pârghiile politice pentru a ne asigura că Bugetul pe 2026 va fi unul al construcției, nu al frânării proiectelor locale. Brașovenii merită servicii publice de calitate, iar acestea nu pot fi asigurate dacă guvernul pune lacătul pe ușile primăriilor!”, a conchis Marius Dunca.

Continue Reading

Trending