BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Curtea de Conturi verifică contractul trenurilor A...

Curtea de Conturi verifică contractul trenurilor Alstom. Brașovul, printre beneficiarii direcți ai noilor rame electrice

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
15 SEPTEMBRIE 2025
Publicitate Reclamă
Curtea de Conturi verifică contractul trenurilor Alstom. Brașovul, printre beneficiarii direcți ai noilor rame electrice

Curtea de Conturi a României a demarat luni o misiune de audit la Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), vizând contractul încheiat cu Alstom Ferroviaria SpA pentru achiziția a 37 de rame electrice Coradia Stream.

Auditul vizează modul în care ARF a urmărit respectarea clauzelor contractuale și legalitatea modificărilor aduse prin actele adiționale semnate între 2022 și 2025. Valoarea totală a proiectului se ridică la 1,7 miliarde de lei, iar termenul de implementare este sfârșitul acestui an.

Trenurile Coradia Stream, cu finanțare europeană prin POIM 2014-2020 și Programul Transport 2021-2027, vor intra în circulație pe principalele rute interregionale. Brașovul se află pe una dintre cele mai importante axe feroviare incluse în contract: București – Ploiești – Brașov – Sighișoara – Alba Iulia – Deva – Arad – Timișoara.

Astfel, orașul va beneficia direct de noile rame electrice, care promit un transport mai rapid și mai confortabil pe relația cu Capitala și cu vestul țării.

Aceste trenuri vor circula pe toate rutele din contract (CSP-L1), respectiv:

  • București - Constanța, București - Craiova;
  • București - Ploiești- Brașov - Sighișoara - Alba Iulia - Deva - Arad - Timișoara;
  • București - Craiova - Drobeta Turnu Severin - Timișoara - Arad;
  • București - Craiova - Târgu Jiu - Deva.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea
09 NOIEMBRIE 2026

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei
09 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu
09 NOIEMBRIE 2026

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu