Ce provoacă mirosul puternic?
„Gazele de depozit sunt cauza principală a disconfortului olfactiv resimțit de locuitorii din zona depozitelor de deșeuri. Acestea sunt produse atunci când bacteriile descompun deșeurile organice prezente în groapa de gunoi, în funcție de perioada în care acestea au stat depozitate, de conținutul de oxigen, de cantitatea de umiditate și de temperatură. În lipsa unor sisteme eficiente de colectare și procesare - prin care gazele de depozit să fie extrase printr-o rețea de puțuri și un sistem de conducte, care să le direcționeze către un punct central unde ar putea fi procesate și tratate în funcție de utilizarea finală -, aceste gaze sunt emanate în atmosferă, poluând aerul, spre disperarea locuitorilor din apropierea depozitului”, explică Bogdan Constantinescu, specialist în colectarea și reciclarea deșeurilor.Potrivit acestuia, migrarea gazului de depozit în atmosferă înseamnă, pe lângă disconfort olfactiv și o risipă de resursă energetică semnificativă, care poate fi transformată în energie electrică, gaz pentru consum casnic sau industrial și chiar combustibil pentru autovehicule.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!