Connect with us

Prima Pagina

De la kinetoterapie la Corona Brașov, la podium internațional: Roxana Pană obține Cardul IFBB Pro!

Published

on

La Brașov, două competiții importante de fitness și și anume, Cupa României și Dracula Fitness Show – GrandPrix, au adus nu doar medalii și trofee, ci și povești de ambiție și disciplină. Una dintre ele este a Roxanei Pană, fost kinetoterapeut al secției de handbal de la Corona Brașov, care a renunțat la carieră pentru a se dedica fitnessului și care, la aceste competiții, a scris istorie pentru ea însăși: campioană absolută și proaspătă deținătoare a Cardului IFBB Pro, cel care deschide ușa către competițiile internaționale.

Din Puieștii de Sus, de lângă Buzău, și-a îndeplinit multe vise la Brașov!

Roxana Pană are 29 de ani, a crescut în satul Puieștii de sus, lângă Buzău, iar pasiunea pentru sport a însoțit-o încă din copilărie.


„Am făcut parte din echipa de handbal și atletism, iar antrenorii din Buzău mă voiau la cluburile lor. Părinților mei le-a fost însă teamă să mă lase să plec de sub aripa lor, așa că nu am mers…”, își amintește ea.

Primele sacrificii pentru a se apuca de sală

Ajunsă la liceu, și-a dorit cu ardoare să înceapă să meargă la sală. Familia însă nu considera sportul o prioritate, ci școala, dar Roxana a demonstrat că le poate face pe amândouă foarte bine. Pentru a nu cere însă bani suplimentari părinților ca să meargă la sală, ea a găsit repede soluții pentru a face pași către visul ei.


„Îmi strângeam bănuții de pachet pentru a-mi plăti abonamentul la sală și fugeam de la orele pe care le consideram mai neimportante – muzică sau desen. Mergeam la clase doar ca să o pot admira pe instructoarea mea, care devenise exemplul meu de «așa vreau să fiu când voi fi mare». Chiar dacă la început cei dragi au crezut că e o pasiune trecătoare, astăzi, părinții sunt cei mai mari fani ai mei, sunt mândri de mine și deopotrivă și eu de ei pentru felul frumos în care m-au crescut”, a continuat Roxana.

A renunțat la un post de kinetoterapeut la Corona Brașov pentru visul ei de a ajuta oamenii în sala de fitness

După liceu, pentru că iubea sportul, a venit pasul firesc: Facultatea de Educație Fizică și Sport din Brașov, specializarea Kinetoterapie. A profesat ca kinetoterapeut al secției de handbal de la Corona Brașov, în perioada 2018-2019, dar a simțit că munca în sala de fitness o împlinea mai mult.


„Am simțit că vreau să lucrez direct cu oamenii, să îi inspir și să le arăt că sportul poate schimba vieți. Așa că am renunțat la meseria de kinetoterapeut și mi-am dedicat energia antrenamentelor și pregătirii altora. Îmi place enorm ceea ce fac și mă simt foarte bine în sală, printre oameni. Perioada petrecută la Corona Brașov m-a ajutat pentru că am văzut ce înseamnă sportul la nivel profesionist, am văzut cum lucrează și se pregătesc de competiție jucătoarele de lotul național, am lucrat cu junioare și am realizat cât de importantă este puterea exemplului atât în sport cât și în viață în general. Nu am regretat plecarea, pentru că, oricum eu lucram în paralel cu oamenii și în sala de fitness și mi-am dorit să am mai mult timp pentru acest vis”, își amintește ea.

„De 15 ani lucrez în săli, de 10 profesez și din luna mai a acestui an merg la competiții”

Pentru a se perfecționa, între timp, Roxana a urmat un masterat și s-a certificat ca instructor fitness, personal trainer și tehnician nutriționist.
Însă, ea a spus că fitnessul face parte din viața mea de la 15 ani – merg prin săli de 14 ani și profesez de 10. Însă ultimii patru ani au avut cel mai mare impact asupra mea, fizic și psihic”.

Campioană națională absolută, de la prima urcare pe scenă

Visul de a concura a apărut în urmă cu trei ani, dar a prins curaj abia recent:


„Probabil nu am avut suficientă încredere atunci când mi-a trecut prima dată prin cap să merg la competiții, mai ales că mă antrenam din greu și pentru mine. Dar cum nimic nu este întâmplător, am avut nevoie și de situații neplăcute, și de oameni care m-au încurajat. Așa am ajuns să fiu de două ori campioană națională absolută și să câștig locul 1 la Dracula Fitness Show, unde am obținut acel Card Pro pe care orice sportiv din domeniu și-l dorește.” Trebuie să recunosc, prima mea competiție a fost un succes neașteptat. „Am urcat pe scenă în luna mai, cu toate emoțiile din lume. Nu știam ce binecuvântare urmează să apară. Am mers fără nicio așteptare și m-am întors campioană națională absolută. A fost un sentiment incredibil, greu de descris în cuvinte…”.

„Oamenii judecă și se îndepărtează de tine pentru că ești diferit”

Pregătirea unui sportiv pentru competiții de fitness nu înseamnă doar antrenamente intense și alimentație strictă, ci și renunțări. Multe.

„Este, în primul rând, o formă de izolare de la mediul social. Este până la urmă, o alegere pe care trebuie să o faci. Oamenii judecă și se îndepărtează pentru că ești diferit și nu ai aceleași obiceiuri. Mulți spun «Lasă că vezi tu, nu poți ține așa mult timp, o să te îngrași…». Dar ceea ce nu înțeleg ei, este că pentru noi sportivii, nu e o dietă, ci un stil de viață. Dacă poți controla creierul când vine vorba de pofte, eu cred că poți poți controla orice. Pentru că, să nu își imagineze nimeni că pe noi nu ne apucă pofta de o ciocolată, o înghețată sau altceva…”, a mai spus sportiva.

O singură felie de pepene toată vara…

Alimentația este punctul cheie, iar într-o pregătire, mai ales una pentru competiție, nu este loc de „mi-e poftă de…”.


„Pot spune că a trecut toată vara, iar eu, spre exemplu, am mâncat o singură felie de pepene după competiții – și va fi singura, pentru că la două zile după concursul de săptămâna trecută de la Brașov, am fost contactată pentru a participa la Cupa Mondială din Santa Susanna, Spania, și sunt foarte fericită de tot ce mi se întâmplă”, a povestit Roxana.

Cu caserolele ei de mâncare la o nuntă, printre sacrificiile din spatele premiilor câștigate

Sacrificiile Roxanei se văd și în viața de zi cu zi:


„Chiar cu o lună înainte de ultima competiție am fost la o nuntă. Am mers cu caserolele după mine, pentru că nu îmi puteam permite să greșesc, iar unii mă priveau ca pe o ciudată. Dar cei care îmi știau istoricul au venit să mă felicite că reușesc să rămân disciplinată”.

Nu „trișează” cu mesele nici în concedii

Nici concediul unui sportiv care participă la competiții de fitness nu e ca al oamenilor obișnuiți care în acele zile își fac toate poftele.

„Am fost cu două prietene la mare, iar sprijinul lor a fost uriaș. Au mâncat sănătos alături de mine și m-au însoțit la antrenamente. Asta înseamnă că aceste obiceiuri devin molipsitoare, iar puterea exemplului poate schimba vieți”.

Palmares și viitor

După atâția ani de muncă, pentru Roxana rezultatele nu au întârziat să apară. Ea a cucerit titluri importante și, recent, a primit mult râvnitul Card IFBB Pro, care îi deschide ușa competițiilor internaționale.


„Sportul disciplinează. Te face să vezi viața cu alți ochi și să apreciezi oamenii care chiar te susțin, chiar dacă tu vii la ziua lor cu caserola sau pleci primul de la petrecere. Parcursul nu este ușor, dar merită fiecare sacrificiu. Așadar, mesajul pe care eu îl transmit oamenilor este acela de a nu îți subestima potențialul – ești mai puternic decât crezi”, este mesajul Roxanei pentru cei care vor să transforme sportul într-un stil de viață.

Și-a câștigat biletul pentru Cupa Mondială din Santa Susanna, Spania

În curând, 13-17 noiembrie, Roxana va reprezenta Brașovul și România la Cupa Mondială din Santa Susanna, Spania, confirmând încă o dată că ambiția, disciplina și pasiunea duc mereu la rezultate:


„Merg cu mari emoții dar simt și o mare bucurie că mă voi afla acolo. Este prima mea competiție internațională și cu siguranță va avea un loc special în inima mea”.

Roxana Pană este și profesor de sport la o școală gimnazială și își dorește să inspire copiii să facă mai mult sport

Astăzi, pe lângă munca din sala de fitness, Roxana Pană este și profesor de sport la o școală generală din Brașov, acolo unde îi inspiră pe copii să descopere bucuria mișcării și să își formeze obiceiuri sănătoase încă de la vârste fragede.


„Îmi place și ceea ce fac la școală și sper ca tot prin puterea exemplului, copiii să înțeleagă cât de mult contează disciplina în sport, alimentație și de ce nu, chiar și în viață”, a încheiat Roxana.

PALMARESUL ROXANEI PANĂ:

  • Locul 1 – Campioană Națională Absolută, categoria Bodyfitness – Campionatul Național de Fitness și Culturism, Sibiu;
  • Locul 3 – Bikini Fitness – concursul internațional Grand Prix, Sibiu;
  • Locul 1 – Campioană Națională Absolută, categoria Bodyfitness – Cupa României, Brașov;
  • Locul 1 – Campioană Absolută, categoria Bodyfitness – Dracula Grand Prix, Brașov + Card IFBB PRO.
Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politica

Marius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”

Published

on

By

Vicepreședintele PSD și președintele organizației județene PSD Brașov, Marius Dunca, trage un semnal de alarmă cu privire la asediul declanșat de actualul Executiv asupra autorităților locale din întreaga țară.

În contextul măsurilor care au blocat 1.500 de primării și care pun în pericol proiectele publice, Dunca subliniază că politicile de „austeritate oarbă” riscă să transforme mediul rural și mic urban în zone deșertificate economic.

„Ceea ce vedem în aceste zile nu este reformă, ci un atac direct la adresa intereselor comunităților locale. Sub pretextul unor eficientizări făcute din pix, premierul ignoră realitățile din teren. Nu poți să ceri unui primar de comună sau de oraș mic să facă miracole când îi tai finanțarea, îi blochezi investițiile și îl obligi să pună biruri insuportabile pe umerii cetățenilor doar pentru a acoperi găurile de la București. Aceasta este situația în Brașov, în întreaga regiune Centru, precum și în toată țara”, a declarat Marius Dunca.

Liderul PSD Brașov afirmă că, în acest moment de criză, singura voce care a adus echilibru și a oprit derapajele ideologice a fost cea a președintelui PSD, Sorin Grindeanu.

„În timp ce alții desenează grafice cu concedieri masive și tăieri, Sorin Grindeanu este singurul factor de stabilitate care se luptă la masa deciziilor pentru interesele primarilor noștri. PSD nu va accepta niciodată ca banii destinați drumurilor, școlilor sau rețelelor de apă din județul Brașov să fie confiscați de centru. Programe precum Anghel Saligny sau investițiile prin CNI sunt motorul economiei locale, iar blocarea lor în plină recesiune este un act de sabotaj economic”, a mai adăugat vicepreședintele PSD.

Dunca mai spune că în negocierile pentru Bugetul anului 2026, PSD va susține dreptul comunităților de a-și gestiona resursele, inclusiv posibilitatea reducerii taxelor locale pentru a sprijini cetățenii în perioade de criză. Mai mult, în vederea protejării investițiilor, niciun leu din bugetele de dezvoltare ale comunelor nu trebuie atins. Orice leu strâns la nivel local trebuie să rămână în localitate. Și nu în ultimul rând, vicepreședintele PSD întărește ideea importanței primarilor și cere respect pentru aleșii locali, întrucât ei sunt cei care răspund zilnic în fața oamenilor.

„PSD rămâne partidul oamenilor și primarilor care muncesc în teritoriu. Vom folosi toate pârghiile politice pentru a ne asigura că Bugetul pe 2026 va fi unul al construcției, nu al frânării proiectelor locale. Brașovenii merită servicii publice de calitate, iar acestea nu pot fi asigurate dacă guvernul pune lacătul pe ușile primăriilor!”, a conchis Marius Dunca.

Continue Reading

Investitii

FOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă organizatorii mai au de făcut unele lucrări la infrastructura sportivă și de achiziționat echipamente, dotări și servicii. Toate acestea pot fi făcute dacă sunt banii în conturi, dar aceștia se lasă așeptați. De altfel, administrațiile publice locale și județene implicate în organizarea competiției au lansat un avertisment și au tras un semnal de alarmă: avem nevoie de resurse, pentru a merge mai departe.

„Nu suntem într-o situație economică foarte bună, iar asta ne face să fim atenți în ceea ce privește gestionarea resurselor. Avem promisiunea fermă din partea premierului României, Ilie Bolojan, că vom avea susținere din partea Guvernului”, a declarat președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, într-o conferință de presă ce s-a desfășurat la Brașov.

Mulți, puțini, banii trebuie asigurați

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că bugetul FOTE 2027 este estimat la 20 de milioane de euro, sumă ce ar urma să acopere investițiile, dotările și organizarea evenimentului. Comparativ, el a spus că bugetul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026 este de 5,2 miliarde de euro.

„Noi nu ne gândim la o astfel de sumă, dar trebuie să facem eforturi pentru a ne ridica la nivelul așteptărilor”, a declarat Scripcaru.

Totodată, el a menționat că până la deschiderea evenimentului olimpic mai sunt 12 luni, iar bugetul nu este aprobat.

„Nu există o sumă în bugetul național pentru FOTE 2027, astfel să știm cum să derulăm achizițiile și să facem pregătirile. Sperăm să se aprobe Legea bugetului național. Este un avertisment și un semnal de alarmă pe care îl tragem, pentru că România și-a asumat niște obligații pe care trebuie să le respecte”, a mai spus Scripcaru.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a menționat că în următoarele luni trebuie finalizate lucrările de îmbunătățire a infrastructurii sportive.

„Trebuie să organizăm competiții și să omologăm bazele sportive pentru FOTE. Pentru aceasta, trebuie să dispunem de resursele necesare, pentru a putea derula achizițiile și lucrările”, a declarat Veștea.

Trambulină cu nocturnă la Râșnov și un lac nou la Brașov

Probele din cadrul FOTE 2027 se vor desfășura la Brașov, Râșnov, Predeal, Gheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, iar în județul nostru mai sunt necesare o serie de investiții.

Astfel, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a previzat că va fi modernizată zona de elan a trambulinei K90 (cu finanțare din bugetul FOTE) și va fi realizată o nocturnă permanentă (printr-un program finanțat de Administrația Fondului de Mediu).  

De asemenea, primarul Brașovului a anunțat că mai trebuie amenajat un lac de acumulare pentru alimentarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale. Acesta a menționat că noul lac va fi amenajat pe un teren care nu este în domeniul forestier și va fi umplut cu apa din izvoarele identificate în zonă. Pentru această investiție, el speră ca suma necesară realizării lucrărilor să fie inclusă în bugetul FOTE 2027.

Număr record de țări participante

La Festivalul Olimpic al Tineretului European și-au anunțat prezența 48 de țări, un număr record pentru această competiție, a cărei primă ediție a fost în anul 1993.

Satul olimpic principal va fi în Poiana Brașov, iar la Cheile Grădiștei va mai fi un sat olimpic, amenajat în principal pentru sportivii care vor participa la probele programate la această bază sportivă.

Sportivii vor participa la 10 probe sportive, de la schi alpin și hochei, la schi alpinism, biatlon, snowboard, sărituri sau hochei fete sau 3×3.

Competițiile se vor desfășura la următoarele baze sportive:

– Hochei pe gheaţă la Patinoarul olimpic din Brașov;

– Schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov;

– Biatlon la Cheile Grădiștei;

– Schi fond la Predeal (Valea Râșnoavei);

– Patinaj artistic la patinoarul de la Cheile Grădiștei;

– Hochei pe gheață 3×3 la patinoarul din Sf. Gheorghe;

– Hochei pe gheață feminin la patinoarul din Târgu Secuiesc;

– Patinaj viteză pe pistă scurtă (short track) la patinoarul de la Cheile Grădiștei;

– Sărituri cu schiurile la Râșnov (Valea Cărbunării);

– Snowboarding la Predeal (Clăbucet);

– Schi-alpinism la Poiana Brașov (probele de anduranță) și la Cheile Grădiștei. 

Continue Reading

Cotidian

Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM

Published

on

După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, acesta din urmă a răspuns „cu aceeași monedă”.


Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus despre asociație că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.


„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnul Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.


De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultață, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.


„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.


Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.

ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații

De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare nu este împotriva SMID.

„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.

Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.

Continue Reading

Trending