BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › De luni comercianții pot amenaja terasele pe strad...

De luni comercianții pot amenaja terasele pe strada Republicii din Brașov 

S
De Sebastian Aldea
12 APRILIE 2018
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
De luni comercianții pot amenaja terasele pe strada Republicii din Brașov 
Din 16 aprilie, pe strada Republicii vor apărea terasele, mai mulți patroni de localuri depunând cereri la Primărie în acest sens. Mai exact, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Torcea, până ieri, pentru amplasarea unor terase pe strada Republicii au fost depuse  deja 15 dosare, însă numai 13 dintre ele erau complete, astfel că, de luni, comercianții pot amenaja zonele de servire în aer liber. Pentru a ocupa domeniul public, comercianții vor încheia contracte pentru ocuparea domeniului public cu Primăria Brașov și vor plăti câte 2,4 lei/mp/zi. Regulile privind amenajarea teraselor sunt cele valabile și în 2017, ceea ce înseamnă că nu vor putea fi amplasate piese de mobilier din plastic, trebuie lăsate spații pentru accesul mașinilor de intervenție, nu se pot monta televizoare și nu trebuie „înghesuite” mesele și scaunele.   Pe lângă strada Republicii, terase se pot amenaja și pe celelalte străzi pietonale și în Piața Sfatului.  De altfel, potrivit reprezentantului Primăriei Brașov, în Piața Sfatului sunt aprobate 6 terase (unele dintre ele fiind deschise chiar și în timpul iernii), pe strada Michael Weiss 2 terase și câte una pe străzile Sfântul Ioan și Mihail Sadoveanu.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

Sfârșit de epocă pe platforma CET și CAF Metrom: Primăria Brașov caută firma care să facă demolarea în schimbul fierului vechi
06 NOIEMBRIE 2026

Sfârșit de epocă pe platforma CET și CAF Metrom: Primăria Brașov caută firma care să facă demolarea în schimbul fierului vechi

FOTO. Brașovul are cel mai mare brad de Crăciun din România. El a ajuns aseară în Piața Sfatului
06 NOIEMBRIE 2026

FOTO. Brașovul are cel mai mare brad de Crăciun din România. El a ajuns aseară în Piața Sfatului

Cimitirul municipal Brașov, în era digitală: „Găsește mormântul”, aplicația care îi ajută pe brașoveni să ajungă la locul de veci fără să rătăcească printre alei
06 NOIEMBRIE 2026

Cimitirul municipal Brașov, în era digitală: „Găsește mormântul”, aplicația care îi ajută pe brașoveni să ajungă la locul de veci fără să rătăcească printre alei