BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Deputatul Gabriel Andronache revine în PNL

Deputatul Gabriel Andronache revine în PNL

B
De BvM
15 MAI 2013
Publicitate Reclamă
Deputatul Gabriel Andronache revine în PNL
După cinci ani în care a activat în PDL, deputatul gabriel Andronache se întoarce în PNL. Anunţul a fost făcut prin intermediul unui comunicat pe care deputatul l-a postat pe pagina sa de faceBook şi pe blogul personal. „Astăzi, 15 mai 2013, am luat decizia de a reveni, după cinci ani, în Partidul Național Liberal. Reamintesc faptul că timp de 15 ani (1993-2008) am fost membru PNL și am ocupat mai multe funcții politice la nivel local și la nivel național. În iunie 2008 am fost exclus din PNL din cauza atitudinii mele cu privire la conflictul existent la acea dată între cei doi lideri locali, dl. Aristotel Căncescu, Președintele Consiliului Județean Brașov și dl. George Scripcaru, Primarul municipiului Brașov. În prezent acest conflict nu mai există, cei doi lideri colaborează, prin urmare motivul care a stat la baza excluderii mele a dispărut. De aceea consider CĂ A VENIT TIMPUL SĂ MĂ ÎNTORC ACASĂ. Le mulțumesc colegilor din PDL pentru experiența utilă pe care am acumulat-o, în Partidul Democrat Liberal, în special în materie de organizare electorală cât și în domeniul activității parlamentare”, precizează Andronache în comunicatul său de presă. Gabriel Andronache a demisionat din PDL şi din Grupul Parlamentarilor PDL şi a revenit, prin reînscriere, membru al PNL. Comunicarea privind demisia din grupul parlamentar PDL a fost transmisă azi către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, pentru a fi prezentată în plen. Până la acest moment, conducerea PNL Braşov nu a confirmat reînscrierea lui Andronache în partid.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

România, locul 2 în UE la decese rutiere: Brașovul răspunde și în acest an cu un program care a ajuns deja la 30.000 de elevi
10 NOIEMBRIE 2026

România, locul 2 în UE la decese rutiere: Brașovul răspunde și în acest an cu un program care a ajuns deja la 30.000 de elevi

Tunelul de pe Autostrada Sibiu-Pitești e gata, dar nu se poate deschide: lipsesc oamenii care să-l supravegheze. Fostul ministru a refuzat angajările
10 NOIEMBRIE 2026

Tunelul de pe Autostrada Sibiu-Pitești e gata, dar nu se poate deschide: lipsesc oamenii care să-l supravegheze. Fostul ministru a refuzat angajările

Un nou referendum pentru demiterea primarului comunei Dumbrăvița? USR-ista Anisia Costescu este contestată de un AUR-ist
10 NOIEMBRIE 2026

Un nou referendum pentru demiterea primarului comunei Dumbrăvița? USR-ista Anisia Costescu este contestată de un AUR-ist