BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Deszăpezirea în Braşov, în sezonul 2022 - 2023. Do...

Deszăpezirea în Braşov, în sezonul 2022 - 2023. Dotările Comprest, la control

B
De Redacția BvM
25 NOIEMBRIE 2022
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Deszăpezirea în Braşov, în sezonul 2022 - 2023. Dotările Comprest, la control
Autoritatea contractantă a verificat modul în care operatorul delegat de deszăpezire în municipiul Brașov a organizat intervenția pe parcursul sezonului de iarnă. Astfel, au fost vizualizate si evaluate toate echipajele si dotarile operatorului în prezența reprezentanților Primăriei Brașov și ai COMPREST SA.   Pentru sezonul de iarnă 2022-2023 operatorul este pregătit să intervină în municipiul Brașov cu un număr de 90 de utilaje, respectiv 31 ATB cu lama și răspânditor, 15 unimoguri cu lama și răspânditor, 2 tractoare cu lama și răspânditor, 28 tractorașe cu lama și răspânditor, 6 utilaje de încărcare a fondantului chimic în amestec cu inhibitorul de coroziune, 4 utilaje de intervenție (buldozere si autogredere) și 4 auto 4x4 de monitorizare și control. Echipajele de intervenție acționează cu echipamente de dimensiuni diferite, special adaptate pentru a permite intervenția pe toate tipurile de artere de circulație din Municipiul Brașov. După vizualizarea și recepționarea efectivului, autoritatea contractantă a dispus reducerea utilajelor până la 50%, având în vedere condițiile meteorologice prognozate pentru perioada imediat următoare.   Conform planului de deszăpezire, activitatea operatorului este organizata etapizat, în funcție de nivelul de prioritate stabilit de autoritatea contractantă. Astfel, în etapa 1 se intervine pe artere principale și în zonele unităților medicale, de învățământ, instituții publice și străzi care constituie trasee ale operatorului de transport în comun.  În etapa 2, sunt în atenție străzile de legătură cu arterele principale, iar în etapa 3 se intervine în interiorul cartierelor. De asemenea, operatorul de salubrizare are în vedere și acționarea cu utilaje pentru combaterea și prevenirea poleiului. 
„Bunul mers al activității de deszăpezire în sezonul de iarnă 2022-2023 depinde atât de profesionalismul operatorului, dar și de implicarea  comunității locale și a autorității publice. În calitatea noastră de prestator al serviciului public de deszăpezire suntem pregătiți la 100% din capacitate, am asigurat toate elementele necesare pentru a interveni cu promptitudine în vederea asigurării menținerii în siguranță a drumurilor publice din aria de delegare, respectând toate condițiile contractuale stabilite de autoritatea contractantă. Ne bazăm însă și pe sprijinul comunității locale pentru eficientizarea activității, cum ar fi asigurarea accesului liber pe toate străzile, evitând parcarea autovehiculelor în locuri neamenajate sau care împiedică acționarea echipajelor de deszăpezire. Astfel ne dorim ca și sezonul de iarnă ce stă să înceapă să fie unul de succes, atât pentru locuitorii Brașovului, cât și pentru turiștii ce aleg orașul nostru ca destinație pentru vacanța de iarnă”, declară directorul general COMPREST SA, Alexandru TĂNASE. 
 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
Redacția BvM

Alte știri de interes

Parcarea de tip „Park & Ride” din Bartolomeu, tot cu bariera lăsată. Un termen de deschidere nu a fost anunțat
07 NOIEMBRIE 2026

Parcarea de tip „Park & Ride” din Bartolomeu, tot cu bariera lăsată. Un termen de deschidere nu a fost anunțat

Constructor din Brașov, anchetat pentru evaziune și delapidare: ar fi trecut în contracte prețuri mai mici la apartamente, iar statul a pierdut peste 1,1 milioane de lei
07 NOIEMBRIE 2026

Constructor din Brașov, anchetat pentru evaziune și delapidare: ar fi trecut în contracte prețuri mai mici la apartamente, iar statul a pierdut peste 1,1 milioane de lei

Glumă de 4.000 de lei: a anunțat la 112 că aruncă trenul în aer, dar a fost „ridicat” la coborâre, în Gara Brașov
07 NOIEMBRIE 2026

Glumă de 4.000 de lei: a anunțat la 112 că aruncă trenul în aer, dar a fost „ridicat” la coborâre, în Gara Brașov