Cotidian
Dezvoltatorii imobiliari din Tractorul, pe lista neagră a celor care poluează Brașovul
În cursul zilei de luni, 20 noiembrie, reprezentanţii Primăriei Braşov, ai Poliţiei Locale, precum şi cei ai Poliţiei Municipiului Braşov, ai Gărzii de Mediu şi cei ai deţinătorilor de reţele au avut o nouă rundă de discuţii cu marii dezvoltatori imobiliari din zona Tractorul.
Scopul întâlnirii convocate de primarul George Scripcaru a fost de a clarifica modul în care se desfăşoară lucrările de construire în zona Tractorul şi care sunt efectele acestor lucrări asupra cetăţenilor muncipiului Braşov.
Încă de la începutul întâlnirii, primarul, directorul Poliţiei Locale, Nicolae Aldea, şi directorul Gărzii de Mediu, Mircea Paraschiv, le-au atras atenţia dezvoltatorilor că modul în care derulează ei lucrările le produce un disconfort foarte mare în special celor care locuiesc acolo, dar şi tuturor celorlalți braşoveni, prin problemele de mediu pe care le creează aceste lucrări. Aceasta nu este prima discuție cu investitorii din acestă zonă, pentru că și în urmă cu mai multe luni, autoritățile le-au reproșat constructorilor aceleași aspecte ca și acum.
Praf, noroi și drumuri distruse în noua zonă rezidențială
Problemele majore sunt cele legate de nerespectarea Regulamentului de bune practici privind controlul prafului şi emisiilor din pulberi din construcţii şi demolări, cele referitoare la starea drumurilor din zonă, cele care vizează murdărirea carosabilului (str. 13 Decembrie) cu noroi de pe cauciucurile camioanelor si autospecialelor de pe șantiere, blocarea străzilor din zonă cu aceste camioane sau betoniere care stau în aşteptare pentru a intra pe şantiere sau nerespectare autorizaţiilor de construire.
Primarul a precizat că „municipalitatea nu dorește să blocheze proiectele imobiliare, mai ales că este şi în interesul nostru ca oraşul să se dezvolte, dar nu putem să fim de acord ca braşovenii să fie afectaţi de aceste lucrări. Dezvoltatorii imobiliari trebuie să respecte regulile din municipiul Braşov: reglementările de urbanism, de circulaţie şi de mediu. Totodată, edilul a mai precizat că nu i se pare normal ca firmele de construcții care efectuează lucrări să intre cu camioane și betoniere de mare tonaj, să distrugă trama stradală, şi să nu fie intersate că acolo deja locuiesc oameni, care au plătit pentru apartamentele lor şi care doresc să beneficieze de condiţii decente de trai”.
Cearta dezvoltatorilor…
Aceeaşi problemă a fost ridicată şi de unii dintre investitori, ai căror clienţi s-au mutat în noile locuinţe şi care se plâng de faptul că dezvoltatorii ceilalți, care acum construiesc, fac lucrări de branşament şi nu readuc terenul la starea iniţială sau intră cu autocamioane de mare tonaj pe aceste străzi şi le distrug, profitând de faptul că municipalitatea nu poate interveni, deoarece terenul nu este în totalitate în proprietatea publică. Asta în condiţiile în care – susţin dezvoltatorii din prima categorie – cei din urmă nu vor să participe la menţinerea stării drumurilor la un nivel acceptabil şi pentru autoturisme.
Având în vedere această situaţie, dar şi faptul că se apropie sezonul rece, primarul le-a pus în vedere dezvoltatorilor ca, în cel mai scurt timp posibil, să amenajeze străzile la nivel de infrastructură și strat de piatră concasată, astfel încât să ofere condiţii optime de circulaţie nu doar pentru camioane şi betoniere, ci şi pentru cei care locuiesc în zonă, şi să asigure întreţinerea lor pe tot parcursul lucrărilor.
Ce se va face:
- În ceea ce priveşte curăţarea cauciucurilor camioanelor şi betonierelor, unul dintre dezvoltatori a propus amenajarea unei rampe de spălare a cauciucurilor chiar la intersecţia acestor străzi cu 13 Decembrie, rampă care să fie utilizată de toţi dezvoltatorii imobiliari din zonă.
- În ceea ce priveşte praful şi pulberile în suspensie, pe lângă spiritul civic al dezvoltatorilor, la care au făcut apel reprezentanţii tuturor instituţiilor prezente, Poliţia Locală şi Garda de Mediu vor monitoriza modul de desfăşurare a lucrărilor şi îi vor sancţiona pe cei care încalcă aceste prevederi legale.
În cursul zilei de miercuri, reprezentanţii Primăriei Braşov, ai Poliţiei Locale şi ai Gărzii de Mediu vor avea o nouă întâlnire cu dezvoltatorii imobiliari din Tractorul. De această dată, întâlnirea va fi pe teren.
În acelaşi timp, primarul i-a informat pe participanți cu privire la faptul că, în prezent, primăria este în faza de achiziţie a serviciilor de elaborare a studiilor de fezabilitate pentru străzile din zonă, pentru ca la începutul anului viitor să putem scoate la licitaţie proiectarea şi execuţia pentru modernizarea străzilor sau tronsoanelor de străzi care sunt în domeniul public al Municipalităţii.
Cotidian
FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.
Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.
„Indexarea nu este un gest de generozitate”
Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.
Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.
Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.
Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă
Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.
FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.
Ultimatum de 30 de zile
În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.
Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.
Cotidian
Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM
După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.
Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.
„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.
De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.
„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.
Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.
ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații
De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.
„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.
Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.
Cotidian
FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor
Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.
Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.
„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.
Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare
Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.
-
Prima Pagina3 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate3 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Cotidian4 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov3 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Investitiio zi agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Cotidian4 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Sănătate2 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri
-
Prima Pagina3 zile agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
