BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Discuții la nivel european pentru protejarea firme...

Discuții la nivel european pentru protejarea firmelor de transport din Est: Întâlnire între deputatul PSD Augustin Hagiu și vicepreședinta Comisiei Europene, Roxana Mînzatu

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
27 MAI 2025
Publicitate Reclamă
Discuții la nivel european pentru protejarea firmelor de transport din Est: Întâlnire între deputatul PSD Augustin Hagiu și vicepreședinta Comisiei Europene, Roxana Mînzatu

Modul în care sunt reglementate contribuțiile sociale ale șoferilor detașați în Uniunea Europeană a fost tema unei discuții purtate azi de deputatul PSD Augustin Hagiu, la Bruxelles, cu Roxana Mînzatu, Vicepreședinte Executiv al Comisiei Europene, responsabilă de portofoliul pentru Drepturi Sociale.

Conform unei declarații făcute după întâlnire, de către deputatul de Brașov, problema principală discutată a fost legată de negocierile aflate în desfășurare între Consiliul UE și Parlamentul European, mediate de Comisia Europeană, privind plata asigurărilor sociale pentru șoferii care lucrează temporar în alte state membre, în funcție de locația clienților.

„Țările din vestul UE s-au bucurat ani de zile de serviciile de transport asigurate de firmele din est, însă din 2018, de când au început aceste discuții, le vin din ce în ce mai multe idei prin care să rețină cât mai mult din veniturile obținute de către prestatorii de servicii în țările lor”, a explicat deputatul Augustin Hagiu, după întâlnire.

Acesta a subliniat că plata asigurărilor sociale și a impozitelor nu poate fi realizată în țările în care se află clienții firmelor de transport, întrucât mobilitatea angajaților este o caracteristică esențială a acestui sector.

Poziția exprimată în cadrul întâlnirii a fost susținută și de brașoveanca Roxana Mînzatu, Vicepreședinte Executiv al Comisiei Europene, responsabilă de portofoliul pentru Drepturi Sociale, care și-a reafirmat sprijinul pentru menținerea competitivității firmelor de transport din Estul Europei, în cadrul pieței unice europene.

„Aceasta este concluzia pe care o susține cu tărie și Vicepreședintele Executiv al Comisiei Europene, colega noastră. Mulțumesc Roxana Mînzatu pentru susținerea intereselor economice ale României și ale firmelor de transport din estul Uniunii Europene”, se mai arată în mesajul deputatului Hagiu.

Întâlnirea a inclus și teme mai largi, precum drepturile sociale, dezvoltarea competențelor, locurile de muncă de calitate și pregătirea pentru situații de criză, în contextul unei Europe aflate în plin proces de adaptare la noile provocări economice și sociale.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Surpriză după urmărirea ca în filme de la Predeal: motociclistul fără permis „săltat” de Poliție este un fost concurent  de la „Insula Iubirii“
10 NOIEMBRIE 2026

Surpriză după urmărirea ca în filme de la Predeal: motociclistul fără permis „săltat” de Poliție este un fost concurent de la „Insula Iubirii“

Patinoarul de la Baza Olimpia se deschide pentru noul sezon de iarnă, cu 225 de perechi de patine în plus
10 NOIEMBRIE 2026

Patinoarul de la Baza Olimpia se deschide pentru noul sezon de iarnă, cu 225 de perechi de patine în plus

„Reginele fileului” au cucerit Brașovul: 58 de jucătoare, 7 echipe și 21 de meciuri la turneul de volei feminin amator
09 NOIEMBRIE 2026

„Reginele fileului” au cucerit Brașovul: 58 de jucătoare, 7 echipe și 21 de meciuri la turneul de volei feminin amator