BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › DNA: Directorul adjunct al Administraţiei Naţional...

DNA: Directorul adjunct al Administraţiei Naţionale Apele Române, trimis în judecată pentru luare de mită

B
De BvM
03 IULIE 2020
Publicitate Reclamă
DNA: Directorul adjunct al Administraţiei Naţionale Apele Române, trimis în judecată pentru luare de mită
Cristian Bratanovici, la data faptelor director general adjunct al Administraţiei Naţionale Apele Române, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, după ce ar fi primit 100.000 de lei de la un om de afaceri. Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Cristian Bratanovici, la data faptei director general adjunct al Administraţiei Naţionale Apele Române, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, şi a altor două persoane, administratori ai unei societăţi comerciale, pentru dare de mită (autorat şi complicitate).  Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, la data de 8 noiembrie 2019, Cristian Bratanovici ar fi primit pe raza municipiului Târgu Mureş, de la unul dintre cei doi oameni de afaceri, suma de 100.000 lei.  
"Banii respectivi ar fi fost primiţi de directorul general adjunct în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, referitoare la asigurarea finanţării astfel încât să fie plătite lucrările efectuate de societatea celor doi oameni de afaceri în cadrul a trei contracte încheiate cu Administraţia Bazinală de Ape Mureş, respectiv: 'Regularizare pârâu Gurasada pe teritoriul comunei Gurasada, lot nr. 3 pârâu Boiu, judeţul Hunedoara', 'Amenajarea râului Arieş şi afluenţi pentru apărarea împotriva inundaţiilor a localităţilor Câmpeni, Baia de Arieş, Lunca Arieşului şi aval acumulare Mihoieşti, judeţul Alba, etapa II, rest de executat. Obiect 5 - apărarea localităţii Bistra' şi 'Amenajare complexă Canalul Morii şi afluenţi la Reghin, judeţul Mureş'", precizează anchetatorii. 
DNA informează că în vederea asigurării confiscării sumei reprezentând obiectul mitei în cauză s-a dispus poprirea, de către Administraţia Bazinală de Apă Mureş, a veniturilor obţinute cu titlu de salariu de către Cristian Bratanovici, adică o treime din venitul lunar net până la concurenţa sumei de 100.000 de lei şi consemnarea acestora la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureş, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.  

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție
09 NOIEMBRIE 2026

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea
09 NOIEMBRIE 2026

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei
09 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei