Fapt divers
Dosarul „American Dream” a ajuns în instanță, după aproape 4 ani de la decopertarea Coastei Vacii din Șchei
Procurorii de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus trimiterea în judecată a investitorului care dorea să dezvolte proiectul „American Dream” de pe Coasta Vacii de lângă Șchei, firma care a săpat drumul ilegal, dar și reprezentantul legal al acestei societăți comerciale, ei fiind acuzați pentru amenajarea, în anul 2016 a unul drum de exploatare (care să facă legătura între imobilul situat pe str. Cetinii nr.29 și zona Stejerișului-Parcarea Belvedere din DN1E), dar și pentru că au făcut săpături pentru studiul geotehnic pentru pe o pantă cu înclinația mai mare de 35%, ceea ce a dus la acumulări masive de pământ, distrugerea vegetației și modificarea radicală a geometriei naturale a zonei. De asemenea, în documentația realizată de procurori se mai arată că „aceste lucrări au șubrezit considerabil zonele adiacente întrucât structura geodezică a terenului din zonă nu a fost cercetată, construindu-se pe fondul unui teren cu structură ușor dispersabilă, formată din lut, nisip, pietriș etc., fiind astfel create pericole reale pentru siguranța întregii zone traversate de drumul ilicit construit”.
Pentru aceste lucrări firma care a executat lucrările și reprezentantul legal al acesteia (P.I.) sunt acuzați de comiterea infracțiunii de „executarea fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor”. În ceea ce-l privește pe dezvoltator, K. G.-V. acesta este acuzat de comiterea infracțiunii de instigare a infracțiunii de executare a lucrărilor neautorizate amintite.
„Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.
Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Braşov, în vederea efectuării cercetării judecătorești.
Primăria cere peste 20.000 de lei, și contravaloarea permiselor de liberă trecere
Procurorii au precizat că Primăria Municipiului Brașov se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 20.604,90 lei la care se adaugă valoarea permiselor de liberă trecere aferente perioadei în care s-au efectuat lucrările, valoare care va fi precizată ulterior.
„În actul de sesizare al instanței, procurorii au menționat că, deoarece lucrările de construire efectuate de inculpați fără autorizație de construire au afectat aspectul exterior al dealului și implicit al întregului cartier Șcheii Brașovului și au încălcat toate regulile stabilite cu privire la executarea de lucrări de construire la căi de acces ori foraje pentru stabilirea structurii geodezice a solului, se impune înlăturarea consecințelor infracțiunii, prin refacerea dealului respectiv, consolidarea sa și reacoperirea de vegetație, în conformitate cu prevederile art.241 alin.1 teza finală din Legea 50/1991”, se mai arată în comunicat.
Fapt divers
Trafic blocat pe DN1, între Sibiu și Brașov. Incendiu puternic la o vulcanizare, fum dens și RO-Alert în zonă
Șoferii care circulă vineri pe DN1, între Sibiu și Brașov, trebuie să își regândească traseul. Traficul rutier este oprit temporar în zona localității Veștem, la intersecția DN1 cu DN7, din cauza unui incendiu puternic izbucnit la o vulcanizare situată în apropierea drumului național.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Sibiu, flăcările au cuprins o construcție de aproximativ 200 de metri pătrați, unde funcționa operatorul economic, iar incendiul s-a extins rapid și în curte, la mai multe cauciucuri depozitate în exterior. În plus, focul a ajuns și la vegetația uscată din apropiere, ceea ce a amplificat degajările de fum.
Fum dens, mesaj RO-Alert transmis populației
Din cauza cantității mari de fum degajate, autoritățile au emis mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației din zonă. Martorii vorbesc despre un nor gros, vizibil de la distanță, inclusiv de pe DN1, una dintre cele mai circulate artere rutiere din centrul țării.
La fața locului intervin trei autospeciale de stingere, o autocisternă, un echipaj SMURD, iar forțele au fost suplimentate cu încă o autospecială, în încercarea de a localiza și lichida incendiul cât mai rapid. De asemenea, a fost transmis un mesaj RO-Alert.

Circulație oprită temporar
Centrul Infotrafic din cadrul IGPR anunță că traficul este oprit temporar în zona afectată, măsură luată pentru siguranța participanților la trafic și pentru a permite intervenția echipajelor de urgență.
Reluarea circulației este estimată după ora 15.20, însă șoferii sunt sfătuiți să urmărească informațiile oficiale și să ia în calcul rute alternative.
Cotidian
Activitatea Spitalului Militar Brașov, afectată de un incendiu. Flăcările au distrus materiale sanitare depozitate într-un container
Un incendiu a izbucnit luni dimineață în curtea Spitalului Militar din municipiul Brașov, la un container în care erau depozitate materiale sanitare, a anunțat ISU Brașov. Potrivit Europa FM, nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului.
Incendiul a pornit la un container în care erau depozitate mai multe materiale sanitare. Acesta se manifestă cu degajare mare de fum care poate fi văzut de la câțiva kilometri distanță.
Pompierii au menționat că nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului, iar în urma incendiului nu au rezultat victime. În schimb, activitatea în mai multe pavilioane ale Spitalului Militar este întreruptă.
De asemenea, incendiul a fost localizat și nu există pericol de extindere la alte spații sau clădiri aflate în apropiere, precizează ISU Brașov.
Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu trei autospeciale.
Fapt divers
Accident feroviar în Brașov: tren încărcat cu motorină, în coliziune cu un autoturism
Un accident feroviar grav s-a produs azi, în municipiul Brașov, după ce o garnitură de tren care transporta motorină a intrat în coliziune cu un autoturism, pe strada Borzești, în zona dinspre Bartolomeu. La fața locului au fost mobilizate de urgență mai multe echipe de intervenție ale ISU.
„Am fost anunțați despre producerea unui accident feroviar în municipiul Brașov, pe strada Borzești, unde o garnitură de tren a intrat în coliziune cu un autoturism”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.


Potrivit ISU, în urma impactului nu au fost înregistrate victime, însă intervenția a fost una complexă, având în vedere natura încărcăturii transportate de tren.
Intervenție cu autospecială CBRN, din cauza riscului de incendiu
La locul accidentului au fost trimise un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN (pentru riscuri chimice, biologice, radiologice și nucleare) și un echipaj SMURD.
Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, întrucât garnitura de tren era formată din mai multe vagoane încărcate cu motorină, existând un potențial risc major în cazul producerii unor scurgeri sau al izbucnirii unui incendiu.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente.
-
Prima Pagina2 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Cotidian3 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov2 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Sănătate2 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Cotidian3 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Prima Pagina2 zile agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
-
Sănătateo zi agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri
-
Stiri Brasov3 zile agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local

Pingback: Primăria Brașov se războiește în instanță cu „visul american”. Pe rol sunt 53 de procese cu dezvoltatorii proiectului imobiliar/ George Scripcaru: „Suntem hărțuiți”