O dronă a fost doborâtă sâmbătă dimineață în spațiul aerian al României, în apropierea localității Sfântu Gheorghe din Delta Dunării. Anunțul oficial a fost făcut chiar de președintele Nicușor Dan, într-o postarea pe Facebook.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, incidentul s-a produs în jurul orei 8.30, când aparatul de zbor fără pilot a fost interceptat și neutralizat de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, într-o zonă nelocuită.
„În această dimineață, la ora 8:30, o nouă dronă a fost doborâtă în spațiul aerian românesc, la 10 km vest de localitatea Sfântu Gheorghe (Deltă). Drona a fost doborâtă de un pilot român dintr-un avion F-16”, a anunțat președintele României, Nicușor Dan, într-o postare pe rețelele sociale.
UPDATE 9.30: MApN anunță, într-un comunicat de presă emis în această dimineață la scurt timp după incident, că își va deplasa echipele în zona de impact pentru a aduna rămășițele obiectului de zbord doborât și a face primele verificări.
„Două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au interceptat ținta aeriană și au executat procedurile standard de identificare și neutralizare. Drona a fost doborâtă în condiții de siguranță într-o zonă nepopulată din proximitatea frontierei.
Echipe ale MApN urmează să se deplaseze în zona de impact pentru verificări.
Ministerul Apărării Naționale monitorizează în permanență situația din spațiul aerian și este în contact strâns cu structurile aliate”, se arată în comunicat.
UPDATE 9.22: Potrivit Ministerului Apărării Naționale (MApN), pilotul român care a doborât drona este același care a intervenit și ieri pentru a înlătura aparatul de zbor, pe teritoriul județului Buzău, la Padina.
„Piloții noștri au doborât o a două dronă intrată în spațiul aerian românesc! În această dimineață, la 08:22, același pilot român, aflat la manșa aceleiași aeronave de luptă F-16 a Forțelor Aeriene Române, ajutat de același coleg, a doborât o a doua dronă intrată în spațiul aerian al României. Drona a fost doborâtă deasupra unei zone nepopulate din proximitatea frontierei cu Ucraina”, a anunțat MApN, într-o postare pe rețelele sociale.
Știre inițială
Conform informațiilor disponibile până în acest moment, misiunea de interceptare a fost executată de un pilot român aflat la bordul unui avion F-16. Autoritățile nu au comunicat, deocamdată, detalii privind proveniența dronei sau circumstanțele în care aceasta a pătruns în spațiul aerian al României.
Nu au fost raportate victime sau pagube materiale în urma incidentului.
Drona doborâtă la Sfântu Gheorghe este a doua în mai puțin de 24 de ore, pe teritoriul României. Vineri dimineață, Forțele Aeriene Române au doborât în premieră o dronă care a pătruns pe teritoriul național.
(Foto cu caracter ilustrativ)
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!