BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Educație › Educatoare cu COVID-19 la Grădiniţa nr. 22 din Bra...

Educatoare cu COVID-19 la Grădiniţa nr. 22 din Braşov. Unitatea trece "scenariu roşu". Şcoala din Şoarş îşi trimite şi ea elevii acasă

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
16 SEPTEMBRIE 2020
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Educatoare cu COVID-19 la Grădiniţa nr. 22 din Braşov. Unitatea trece "scenariu roşu". Şcoala din Şoarş îşi trimite şi ea elevii acasă
Prefectul județului Brașov, Mihai-Cătălin Văsii, a convocat astăzi ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în vederea dezbaterii și votării propunerilor de aplicare a scenariului roșu în cazul Școlii gimnaziale din localitatea Șoarș și al Grădiniței cu program prelungit nr. 22 "Micul Prinț" din municipiul Brașov. Propunerile de aplicare a scenariului roșu, ce presupune participarea tuturor preșcolarilor și elevilor doar la activități/lecții online, au fost făcute de consiliile de administrație ale celor două unități (din care fac parte și reprezentanții părinților), fiind avizate de Direcția de Sănătate Publică Brașov și de Inspectoratul Școlar Județean. În cazul Grădiniței cu program prelungit nr. 22 "Micul Prinț" cauza este confirmarea infectării unei educatoare cu noul coronavirus. În privința Școlii Gimnaziale din localitatea Șoarș, unde incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 este de 2,76/ 1.000, propunerea a fost motivată de necesitatea protejării elevilor, dat fiind faptul că aceste cazuri au avut mulți contacți, iar comunitatea este expusă unui risc crescut de infectare.
"Nu ne dorim să bulversăm procesul de învățământ, dar nici să expunem copiii la risc. La Șoarș este vorba despre 6 cazuri, dintre care unul este al unui elev al școlii respective", a afirmat directorul executiv al DSP Brașov, dr. Andrea Neculau.
Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au aprobat, prin vot unanim, instituirea scenariului roșu, până în data de 1 octombrie a.c., în cazul Școlii Gimnaziale Șoarș, respectiv 21 septembrie a.c. în cazul Grădiniței cu program prelungit nr. 22 "Micul Prinț".

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Surpriză după urmărirea ca în filme de la Predeal: motociclistul fără permis „săltat” de Poliție este un fost concurent  de la „Insula Iubirii“
10 NOIEMBRIE 2026

Surpriză după urmărirea ca în filme de la Predeal: motociclistul fără permis „săltat” de Poliție este un fost concurent de la „Insula Iubirii“

Patinoarul de la Baza Olimpia se deschide pentru noul sezon de iarnă, cu 225 de perechi de patine în plus
10 NOIEMBRIE 2026

Patinoarul de la Baza Olimpia se deschide pentru noul sezon de iarnă, cu 225 de perechi de patine în plus

„Reginele fileului” au cucerit Brașovul: 58 de jucătoare, 7 echipe și 21 de meciuri la turneul de volei feminin amator
09 NOIEMBRIE 2026

„Reginele fileului” au cucerit Brașovul: 58 de jucătoare, 7 echipe și 21 de meciuri la turneul de volei feminin amator