„Furnizorii de energie electrică și gaz metan nu și-au încărcat ofertele pe Bursa de Mărfuri nici măcar în ultimul ceas din luna decembrie. Deoarece pe Bursa de Mărfuri nu s-a depus nici o ofertă, pentru a încheia noile contracte pentru furnizarea de utilități, am fost nevoiți să apelăm la procedura de negociere pentru a nu ajunge la furnizorii de ultimă instanță care practică niște prețuri colosale”, a precizat Popa.
Costuri mai mari cu 2,6 milioane de lei în anul 2022
El susține că față de anul 2021, în acest an Primăria Municipiului Săcele va trebui să plătească facturi de 3,4 ori mai mari pentru furnizarea energiei electrice și de 5,5 ori mai mari pentru furnizarea gazului metan.
Astfel, dacă anii trecuți, Primăria Săcele plătea pentru gaz, în medie, 150.000 lei pe an, în 2022 factura este estimată la 750.000 lei. În ceea ce privește energia electrică, factura va crește de la aproximativ 1 milion de lei în anii anteriori la peste 3 milioane de lei în anul 2022. În total, în 2022 sunt estimate costuri facturi mari cu 2,6 milioane de lei față de anii anteriori.
„Va trebui să vedem dacă putem face pentru a reduce costurile. La iluminatul public nu avem cum să renunțăm, dar, având în vedere că au trecut sărbătorile de iarnă, probabil că vom opri mai repede iluminatul festiv. Din păcate, chiar la început de an, autoritățile locale au fost lăsate în aer de către Ministerul Energiei. Problema energiei trebuie să fie o prioritate absolută a Ministerului Energiei în anul 2022”, a încheiat Popa.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!