„Educația de prim ajutor în resuscitarea cardio-respiratorie de bază se poate face începând din ciclul gimnazial. Am solicitat ministerului Educației introducerea educației de prim ajutor în curricula obligatorie. Încă din anul 2012 Parlamentul European a emis o declarație scrisă prin care toți cetățenii trebuie să învețe noțiuni de bază de resuscitarea cardio-respiratorie. Ministerul Educației, a spus că e de acord și ca va fi inclus curs prim ajutor în programa cadru din următorul an școlar”, a declarat dr. Cristina Vecerdi.Ea a precizat că medici de la Unitatea de Primiri Urgențe Brașov au organizat lecții de resuscitare la școli, în timpul „Săptămânii altfel”, iar acestea și-au dovedit utilitatea: un copil i-a salvat viața unui părinte, după ce i-a acordat părintelui primul-ajutor, apoi a sunat la 112.
09 NOIEMBRIE 2026
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!