Connect with us

Educație

EUROPIA – Un proiect european pentru educație interculturală și valori comune, la dispoziția cadrelor didactice și a studenților

Published

on

Cadrele didactice din mediul universitar, cercetătorii și studenții au la dispoziție un cadru de instruire în identitatea națională și valorile europene, sub forma unei platforme de materiale educaționale și informative. Platforma a fost finalizată în cadrul proiectului EUROPIA, în perioada 31 decembrie 2022 – 30 iunie 2025, de un consorțiu de 6 universități din Europa, printre care și Universitatea Transilvania din Brașov, iar acum stă gratuit la dispoziția celor interesați de acest domeni. Platforma poate fi accesată la adresa https://tp.europiaproject.eu/.

Printre cei cărora li se adresează materialele sunt și cadrele didactice de la clasele de gimnaziu și liceu care predau discipline precum cultura civică sau noțiuni despre statul de drept.

Proiect european pentru educație interculturală și valori comune

Proiectul EUROPIA este o inițiativă europeană care promovează înțelegerea valorilor comune ale Uniunii Europene, prin educație interculturală și cooperare academică, dezvoltată de șase universități, respectiv Universitatea din Varșovia, în calitate de coordonator, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea Publică din Navarra (Spania), Universitatea din Zagreb (Croația), Universitatea din Belgrad (Serbia) și Fundația Pax Rhodopica (Bulgaria), colaborator al Universității din Sofia.

Foto: FB EUROPIA – Reprezentanții universităților partenere

Acesta vine ca o continuare a proiectului RENEW EUROPE, coordonat tot de Universitatea din Varșovia, în parteneriat cu mai multe universități europene, printre care și Universitatea Transilvania din Brașov. Dacă RENEW EUROPE s-a concentrat pe diferențele de percepție dintre „vechea” și „noua” Europă, proiectul EUROPIA merge mai departe, construind un cadru educațional modern, interdisciplinar, dedicat atât studenților, cât și profesorilor. Totul cu scopul final de a combate stereotipurile și prejudecățile dintre cetățenii europeni și a promova o identitate europeană comună.

„RENEW EUROPE se concentra în special pe țările din Europa Centrală și de Est și pe diferența de valori dintre statele care au aderat în primul val și au consolidat Uniunea Europeană, și statele nou aderate. În cadrul acestui proiect am creat strict un pachet de instruire pentru cadrele didactice, cercetători și studenți și ne propuneam să facem o școală itinerantă, care să se mute dintr-un centru universitar în altul. Acest lucru s-a concretizat ulterior, prin proiectul EUROPIA, în care ne-am axat exact pe această misiune: să trasăm un concept-cadru pentru o școală itinerantă de vară, care să ofere studenților și cadrelor didactice oportunitatea de a explora istoria, politica și identitatea europeană într-un mediu interdisciplinar”, a explicat conf. dr. Arabela Briciu, prorectorul Facultății de Sociologie și Comunicare și director al proiectului EUROPIA, din partea UNITBV.

O școală interdisciplinară de vară pentru Europa

Așadar, pe lângă platforma educațională rezultată în urma acestei inițiative, și pusă deja la dispoziția cadrelor didactice, una dintre componentele cheie ale proiectului EUROPIA a fost crearea unei școli itinerante de vară, care să se mute între diferite centre universitare europene.

Școala itinerantă, denumită oficial „On Wheels Summer School for socio-cultural evolution of the European Values, Principles, Identity ans Awarness”, a avut prima ediție– una pilot în septembrie 2024, la Varșovia, unde au fost testate pentru prima dată materialele educaționale dezvoltate.

Curricula a fost împărțită în șapte module tematice, dintre care patru au fost preluate din proiectul anterior (RENEW EUROPE):

  • Minorități și majorități
  • Integrare europeană și statul de drept
  • Identitate și naționalism
  • Religie și politică

Acestea au fost completate cu trei teme noi, introduse în cadrulproiectului  EUROPIA:

  • Integrarea europeană în ochii cetățenilor
  • Cultură comună europeană vs. identitate națională
  • Istorie europeană comună și patrimoniu cultural

Efort colaborativ internațional, cu implicarea a șase universități

Consorțiul EUROPIA este format din universități cu expertiză variată din Europa: de la științe politice și studii europene (Universitatea din Varșovia, Universitatea din din Belgrad, Universitatea din Zagreb) și drept (Universitatea din Navarra), până la istorie (Universitatea din Sofia), sociologie și comunicare (Universitatea din Brașov).

Universitatea Transilvania din Brașov a jucat un rol important, contribuind la toate etapele proiectului și coordonând procesul de pilotare și testare a materialelor educaționale.

Echipa din Brașov, din care au făcut parte experți în sociologie, dezvoltare comunitară, politici publice, studii culturale și de patrimoniu sau comunicare politică,  a dezvoltat un cadru riguros de evaluare a platformei și a chestionarelor, oferind feedback esențial pentru îmbunătățirea acestora.

Aceste proiecte oferă o perspectivă interdisciplinară asupra temei generale privind valorile europene vs. cultura națională. Venim cu un cadru metodologic și un manual pentru cadrele didactice, alături de o platformă educațională interactivă, unde materialele sunt disponibile în limbile naționale ale partenerilor. Iar în paralel, există și o bibliotecă digitală, la dispoziția celor interesați. Așadar, îi invităm pe cei care au nevoie de materiale de informare și documentare pentru pregătirea unor activități educative, să le acceseze, mai ales că ele sunt gratuite pe platforma https://tp.europiaproject.eu/”, a încheiat conf. dr. Arabela Briciu. 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Educație

Brașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris

Published

on

Brașovenii sunt invitați joi, 12 februarie, de la ora 18.00, la Librăria Libris (str. Mureșenilor nr. 14), la lansarea volumului „Pisica de la ora cinci”, semnat de Rodica Bretin și apărut la Editura Corint Fiction. Evenimentul face parte din seria „JOI. Reading & Joy”, dedicată dialogului cultural și literaturii contemporane, și se va încheia cu o sesiune de autografe.

Alături de autoare vor fi prezenți Adrian Lesenciuc, Anca Ianchiș și Laurențiu-Ciprian Tudor, iar discuția va fi moderată de Augusta Oniță-Bagoly.

„Pisica de la ora cinci” este un roman-puzzle construit din 18 povestiri care recompun, piesă cu piesă, atmosfera Brașovului anilor ’60. Inspirată din copilăria autoarei, cartea propune o incursiune când duioasă, când plină de zvâc și umor, într-un oraș care devine el însuși personaj. Brașovul – Kronstadt, Orașul de sub Tâmpa, „cetatea în care plouă de trei ori pe săptămână” – prinde viață prin ochii unei fetițe fascinată de lumea din jur, de Strada Lungă, de Piața Sfatului umbrită de salcâmi, de oamenii și poveștile locului.

Cartea semnată de Rodica Bretin, prin ochii criticilor

Criticul George Cornilă vorbește despre o evocare „emoționantă”, care evită nostalgia facilă și reconstruiește lucid o lume în care conviețuiau sași, români și unguri, cu bijutieri evrei, moașe săsoaice și vecini pitorești. La rândul său, scriitoarea Simona Antonescu subliniază că personajul principal al cărții este chiar Brașovul, surprins ca „un oraș-timp”, filtrat prin melancolia vârstelor pierdute, dar și prin limpezimea privirii copilăriei.

Dincolo de parfumul discret al memoriei, volumul surprinde și umbrele epocii: plecarea sașilor în Germania, schimbările aduse de comunism, destrămarea unor destine și gospodării. Maturizarea personajului-narator se desfășoară treptat, odată cu descoperirea unei lumi care nu mai este doar joc și poveste, ci și adevăr, uneori incomod.

Cine este Rodica Bretin

Rodica Bretin, născută la Brașov și revenită în oraș după decenii de activitate literară la București, este membră a Uniunii Scriitorilor, a PEN România și a Asociației Creatorilor de Ficțiune. Autoare a numeroase volume de proză scurtă, romane și cărți de istorie romanțată, a fost distinsă cu premii importante în țară și în străinătate, inclusiv în Franța și Spania. În 2024 a primit Premiul revistei literare Libris pentru proză.

Continue Reading

Educație

Universitatea Transilvania Brașov urcă 29 de poziții în clasamentul QS World University Rankings Europe 2026

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov continuă trendul ascendent în clasamentele internaționale, reușind o urcare spectaculoasă de 29 de locuri în QS World University Rankings: Europe 2026, una dintre cele mai relevante ierarhii academice la nivel european.

UNITBV se află pe locul 465, dintr-un total de 958 de universități din 42 de țări europene, după ce, în ediția precedentă, ocupa poziția 494.

A șasea universitate din România și performanțe notabile în cercetare

Odată cu acest rezultat, Universitatea Transilvania Brașov se clasează pe locul 6 la nivel național, într-un top care include 21 de universități românești. Clasamentul QS Europe 2026 este realizat pe baza a 12 indicatori, care evaluează cercetarea și inovația, angajabilitatea absolvenților, calitatea predării, deschiderea internațională și sustenabilitatea.

Unul dintre cei mai buni indicatori pentru UNITBV este cel privind rețeaua internațională de cercetare, unde universitatea brașoveană a obținut poziția 292, confirmând consolidarea parteneriatelor academice și științifice la nivel global.

Evoluție constantă și recunoaștere internațională

Ascensiunea Universității Transilvania Brașov este una constantă în ultimii ani. Dacă în 2024 instituția se situa în intervalul 521–530, în 2025 a urcat pe locul 494, iar în 2026 ajunge la 465, confirmând direcția pozitivă de dezvoltare.

La nivel european, QS World University Rankings: Europe 2026 este condus de University of Oxford, ETH Zürich și Imperial College London, instituții de referință în învățământul superior mondial.

Continue Reading

Cotidian

O oră fără electricitate pe Colina Universității: studenții și profesorii susțin Carbon-Free Hour

Published

on

Facultățile de Design de Produs și Mediu și Știița și Ingineria Materialelor dau un semnal clar de responsabilitate față de mediu și se alătură inițiativei Carbon-Free Hour, prin oprirea curentului electric în corpurile E și G de pe Colina Universității, timp de o oră, azi între 12:00 și 13:00.

Demersul este un apel la implicare adresat întregii comunități universitare. Reprezentanții facultăților îi încurajează pe studenți, cadre didactice și colegii din cămine să se alăture inițiativei și să contribuie, chiar și prin gesturi simple, la reducerea consumului de energie.

Gesturi mici, impact mare pentru mediu

În intervalul dedicat Carbon-Free Hour, participanții sunt îndemnați să facă mai multe acțiuni cu impact direct:

  • să stingă luminile atunci când nu sunt necesare,
  • să închidă laptopurile și calculatoarele pentru o oră,
  • să scoată încărcătoarele din priză,
  • să evite folosirea aparatelor electrice mari.

Mesajul inițiatorilor este clar: impactul dorit este vizibil apare atunci când acțiunea individuală se multiplică la nivel de comunitate. O singură oră de atenție la consumul de energie poate însemna mai puține emisii de carbon și un pas concret spre un viitor mai sustenabil.

Educație prin exemplu

Prin această inițiativă, Facultățile DPM și SIM demonstrează că schimbarea începe cu fiecare dintre noi, iar universitatea poate fi un spațiu în care educația pentru mediu se face nu doar teoretic, ci și prin acțiuni concrete.

Continue Reading

Trending