Educație
Evaluarea Națională 2021. Ghid pentru elevii de clasa a VIII-a și părinții lor. Informații despre condițiile și regulile examenului
Ministerul Educației a publicat un ghid informativ de 13 pagini despre examenul de evaluare națională 2021, dedicat elevilor dar și părinților, cu informații atât despre condițiile organizatorice și sanitare, cât și despre desfășurarea probelor scrise din datele de 22, 24 și 25 iunie și ulterior, din sesiunea specială.
„Publicăm un ghid informativ destinat candidaților care vor susține evaluarea națională la finalul clasei a VIII-a (EN VIII) în acest an școlar (2020 – 2021) și, în egală măsură, părinților acestora. Ghidul conține informații utile despre condițiile de examen (informații de natură organizatorică & sanitară) și despre desfășurarea propriu-zisă a probelor scrise. De asemenea, sunt incluse informații despre modalitatea de evaluare a lucrărilor (contestații), dar și sfaturi privind organizarea timpului de lucru pe durata celor 120 de minute rezervate fiecărei probe”, precizează ministerul pe pagina oficială.
- Elevii de clasa a opta care sunt internați sau carantinați din cauza Covid-19 atunci când are loc examenul au șansa unei a doua sesiuni a examenului, între 5 și 7 iulie. (vezi calendarul complet la finalul articolului)
- Generația care susține în 2021 evaluarea națională a fost generația premierelor. Elevii care termină vineri clasa a opta sunt primii care au mers la școală în clasa pregătitoare, în 2012.
- Pentru aceștia, o premieră este și formatul testului la examenul de evaluare națională 2021 – este vorba pentru prima dată de subiecte inspirate de testele PISA care constau, și la limba română și la matematică, într-o broșură de 10 pagini cu subiecte care trebuie rezolvate și completate acolo.
- Programa pentru acest examen inspirat de testele internaționale la limba și literatura română a fost modificată de două ori – mai întâi în martie 2020, apoi, ca adaptare la pandemie și școala online, în februarie 2021, și la română și la matematică.
- Programele adaptate la limba română și matematică poate fi consultată aici
- În februarie au început să fie publicate și testele de antrenament, ultima serie fiind publicată pe 17 mai.
Reguli noi la examen – timp suplimentar pentru completarea datelor
„Am făcut o serie de recomandări Inspectoratelor. În cursul zilei de luni, o să le facem publice. Începem cu recomandările specifice Evaluării Naţionale şi continuăm cu recomandările specifice examenului de Bacalaureat. Printre acestea sunt: eliminarea triajului, eliminarea obligativităţii panourilor de plexiglas, posibilitatea de a crea construcţii pe foaie pentru examenul de Matematică – geometrie, posibilitatea de a sublinia texte pentru examenul de Limba şi literatura română, 15 minute în plus pentru completarea datelor în casete şi am încercat să venim cu toate acele măsuri care să păstreze relevanţa examenelor naţionale, dar să elimine rigiditatea excesivă”, a explicat Cîmpeanu, la Iaşi, întrebat despre organizarea Evaluării Naţionale.
Redăm mai jos indicațiile transmise de minister inspectoratelor școlare pe 4 iunie:
- La probele scrise ale evaluării naționale elevii primesc subiectele în formă de broșură, putând să solicite şi pagini suplimentare dacă este cazul. Capsarea broșurilor se realizează înainte de distribuirea acestora ȋn săli, ȋn trei locuri (lateral stânga sus, jos și la mijloc). Eventualele foi suplimentare utilizate de către elevi se vor adăuga, prin capsare în alte două locuri, situate ȋntre cele trei locuri iniţiale, astfel încât broșurile cu pagini suplimentare vor avea 5 capse; broşura se predă la finalul probei şi, ȋntrucât conţine subiecte, aceasta nu rămâne ȋn posesia candidaţilor;
- Numerotarea paginilor se realizează de către profesorul asistent la predarea lucrării de către elev. Pe prima pagină a broșurii se completează numărul total de pagini primite de la elev. Spațiile rămase libere/necompletate se barează/marchează cu litera Z.
- Se aplică ștampila “Evaluare Națională 2021-C.E.”, atât în interiorul broșurii, la mijlocul paginilor, conform modelului notarial (jumătate pe pagina din stânga și jumătate pe pagina din dreapta) pentru a prinde fiecare dintre paginile broșurii, cât și peste colțul închis și lipit al lucrării, fără a semna lucrarea, înainte de ieșirea primului elev din sala în care se susține proba.
- Timpul de lucru pentru completarea casetei de identificare este de 15 minute; timpul efectiv de lucru pentru fiecare probă scrisă este de 120 de minute și începe după completarea casetei de identificare, conform prevederilor art.17 alin (10) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale.
- Caseta de identificare se completează și se sigilează cu etichete.
- În caseta de identificare, centrul de examen se completează numai în cazul în care școala de proveniență a elevului este arondată altei unități de învățământ.
- Elevii cărora nu le este suficient spațiul din broșură pentru răspuns pot solicita pagini suplimentare pe care pot continua redactarea răspunsului.
- La proba de limba română şi/sau maternă, un răspuns completat în căsuța de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuță și scrierea în dreapta căsuței a literei asociate răspunsului considerat corect.
- La proba de limba română şi/sau maternă, un răspuns care constă ȋn marcarea cu X a unei opțiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontala a marcajului X și marcarea cu X a răspunsului considerat corect.
- La proba de limba română şi/sau maternă sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră, în cazul itemilor care vizează sintaxa frazei, nu se consideră semn particular delimitarea propozițiilor în frază.
- La proba de matematică, un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul II poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect.
- La figurile de la proba de matematică sunt permise marcajele pe figură și completarea figurilor cu creion sau stilou/pix de culoare albastră.
- La proba de matematică este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion sau stilou/pix de culoare albastră) în spațiul pus la dispoziție pentru rezolvarea problemelor.
Calendarul examenului de Evaluare Naţională 2021
- 07 – 11 iunie 2021 – Înscrierea la evaluarea naţională
- 22 iunie 2021 Limba şi literatura română – probă scrisă
- 24 iunie 2021 – Matematica – probă scrisă
- 25 iunie 2021 – Limba şi literatura maternă – probă scrisă
- 29 iunie 2021 (până la ora 14:00) – Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor
- 29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) – Depunerea contestaţiilor
- 30 iunie – 4 iulie 2021 – Soluţionarea contestaţiilor
- 4 iulie – Afişarea rezultatelor finale
Etapa specială a examenului de Evaluare Naţională 2021
- 28 iunie – 2 iulie – Înscrierea la evaluarea naţională
- 5 iulie – Limba şi literatura română – probă scrisă
- 6 iulie – Matematica – probă scrisă
- 7 iulie – Limba şi literatura maternă – probă scrisă
- 9 iulie -(până la ora 12:00) – Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor
- 9 iulie (ora 14:00 – ora 20:00) – Depunerea contestaţiilor
- 10 – 11 iulie – Soluţionarea contestaţiilor
- 12 iulie – Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor (după ora 12.00)
Educație
Brașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
Brașovenii sunt invitați joi, 12 februarie, de la ora 18.00, la Librăria Libris (str. Mureșenilor nr. 14), la lansarea volumului „Pisica de la ora cinci”, semnat de Rodica Bretin și apărut la Editura Corint Fiction. Evenimentul face parte din seria „JOI. Reading & Joy”, dedicată dialogului cultural și literaturii contemporane, și se va încheia cu o sesiune de autografe.
Alături de autoare vor fi prezenți Adrian Lesenciuc, Anca Ianchiș și Laurențiu-Ciprian Tudor, iar discuția va fi moderată de Augusta Oniță-Bagoly.
„Pisica de la ora cinci” este un roman-puzzle construit din 18 povestiri care recompun, piesă cu piesă, atmosfera Brașovului anilor ’60. Inspirată din copilăria autoarei, cartea propune o incursiune când duioasă, când plină de zvâc și umor, într-un oraș care devine el însuși personaj. Brașovul – Kronstadt, Orașul de sub Tâmpa, „cetatea în care plouă de trei ori pe săptămână” – prinde viață prin ochii unei fetițe fascinată de lumea din jur, de Strada Lungă, de Piața Sfatului umbrită de salcâmi, de oamenii și poveștile locului.

Cartea semnată de Rodica Bretin, prin ochii criticilor
Criticul George Cornilă vorbește despre o evocare „emoționantă”, care evită nostalgia facilă și reconstruiește lucid o lume în care conviețuiau sași, români și unguri, cu bijutieri evrei, moașe săsoaice și vecini pitorești. La rândul său, scriitoarea Simona Antonescu subliniază că personajul principal al cărții este chiar Brașovul, surprins ca „un oraș-timp”, filtrat prin melancolia vârstelor pierdute, dar și prin limpezimea privirii copilăriei.
Dincolo de parfumul discret al memoriei, volumul surprinde și umbrele epocii: plecarea sașilor în Germania, schimbările aduse de comunism, destrămarea unor destine și gospodării. Maturizarea personajului-narator se desfășoară treptat, odată cu descoperirea unei lumi care nu mai este doar joc și poveste, ci și adevăr, uneori incomod.
Cine este Rodica Bretin
Rodica Bretin, născută la Brașov și revenită în oraș după decenii de activitate literară la București, este membră a Uniunii Scriitorilor, a PEN România și a Asociației Creatorilor de Ficțiune. Autoare a numeroase volume de proză scurtă, romane și cărți de istorie romanțată, a fost distinsă cu premii importante în țară și în străinătate, inclusiv în Franța și Spania. În 2024 a primit Premiul revistei literare Libris pentru proză.
Educație
Universitatea Transilvania Brașov urcă 29 de poziții în clasamentul QS World University Rankings Europe 2026
Universitatea Transilvania din Brașov continuă trendul ascendent în clasamentele internaționale, reușind o urcare spectaculoasă de 29 de locuri în QS World University Rankings: Europe 2026, una dintre cele mai relevante ierarhii academice la nivel european.
UNITBV se află pe locul 465, dintr-un total de 958 de universități din 42 de țări europene, după ce, în ediția precedentă, ocupa poziția 494.
A șasea universitate din România și performanțe notabile în cercetare
Odată cu acest rezultat, Universitatea Transilvania Brașov se clasează pe locul 6 la nivel național, într-un top care include 21 de universități românești. Clasamentul QS Europe 2026 este realizat pe baza a 12 indicatori, care evaluează cercetarea și inovația, angajabilitatea absolvenților, calitatea predării, deschiderea internațională și sustenabilitatea.
Unul dintre cei mai buni indicatori pentru UNITBV este cel privind rețeaua internațională de cercetare, unde universitatea brașoveană a obținut poziția 292, confirmând consolidarea parteneriatelor academice și științifice la nivel global.
Evoluție constantă și recunoaștere internațională
Ascensiunea Universității Transilvania Brașov este una constantă în ultimii ani. Dacă în 2024 instituția se situa în intervalul 521–530, în 2025 a urcat pe locul 494, iar în 2026 ajunge la 465, confirmând direcția pozitivă de dezvoltare.
La nivel european, QS World University Rankings: Europe 2026 este condus de University of Oxford, ETH Zürich și Imperial College London, instituții de referință în învățământul superior mondial.
Cotidian
O oră fără electricitate pe Colina Universității: studenții și profesorii susțin Carbon-Free Hour
Facultățile de Design de Produs și Mediu și Știița și Ingineria Materialelor dau un semnal clar de responsabilitate față de mediu și se alătură inițiativei Carbon-Free Hour, prin oprirea curentului electric în corpurile E și G de pe Colina Universității, timp de o oră, azi între 12:00 și 13:00.
Demersul este un apel la implicare adresat întregii comunități universitare. Reprezentanții facultăților îi încurajează pe studenți, cadre didactice și colegii din cămine să se alăture inițiativei și să contribuie, chiar și prin gesturi simple, la reducerea consumului de energie.
Gesturi mici, impact mare pentru mediu
În intervalul dedicat Carbon-Free Hour, participanții sunt îndemnați să facă mai multe acțiuni cu impact direct:
- să stingă luminile atunci când nu sunt necesare,
- să închidă laptopurile și calculatoarele pentru o oră,
- să scoată încărcătoarele din priză,
- să evite folosirea aparatelor electrice mari.
Mesajul inițiatorilor este clar: impactul dorit este vizibil apare atunci când acțiunea individuală se multiplică la nivel de comunitate. O singură oră de atenție la consumul de energie poate însemna mai puține emisii de carbon și un pas concret spre un viitor mai sustenabil.

Educație prin exemplu
Prin această inițiativă, Facultățile DPM și SIM demonstrează că schimbarea începe cu fiecare dintre noi, iar universitatea poate fi un spațiu în care educația pentru mediu se face nu doar teoretic, ci și prin acțiuni concrete.
-
Prima Pagina3 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Cotidian4 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov3 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Sănătate3 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Cotidian4 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Prima Pagina3 zile agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
-
Sănătate2 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri
-
Politica2 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
