Brașov Metropolitan
›Prima Pagina ›
Firma care a construit terminalul Aeroportului Int...
O
De Otilia Comsa
07 IULIE 2021
Publicitate
Consiliul Judeţean Braşov a transmis în 6 iulie, Asocierii SC BOG’ART SRL - SC UTI FACILITY MANAGEMENT SA, ordinul de începere a lucrărilor şi convocarea pentru predarea amplasamentului aferent contractului pentru finalizarea lucrărilor la cele 7 obiecte neterminate de Construcții SA Sibiu.
Astfel, în perioada imediat următoare va fi reluată construcţia componentelor infrastructurii aeroportuare, respectiv clădirea energetică, remiza PSI, posturile de control acces, gospodăria de apă, parcarea auto și drumul de acces terminal - DJ 103 C, drumurile tehnologice interioare şi rețelele interioare în cadrul Aeroportului.
Reprezentanții Consiliului Județean Brașov a menționat că după data semnării contractului, conform prevederilor legale, antreprenorul a avut obligaţia constituirii garanţiei de bună execuţie, în termen de cinci zile lucrătoare, obligativitate ce a fost respectată. Totodată, având în vedere că, pe întreg amplasamentul aeroportului sunt în derulare mai multe contracte de lucrări (îndiguirea Beselcinului, lucrările la sistemul de protecție perimetrală pentru aeroport, lucrările de balizare a stâlpilor) a fost necesară convocarea mai multor întâlniri de lucru cu reprezentanţii constructorilor în vederea coroborării accesului pe şantier a echipelor de muncitori şi a armonizării graficelor de execuţie a lucrărilor.
Consiliul Județean Brașov a reamintit că realizarea celor șapte componente a făcut obiectul unui contract adjudecat în ianuarie 2019, de către firma Construcții SA Sibiu. Având în vedere că acest constructor nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, realizând doar 12% din totalul lucrărilor, în octombrie 2020 administrația județeană a reziliat contractul și a reluat procedurile de achiziție, care au fost adjudecate de asocierea SC BOG’ART SRL - SC UTI FACILITY MANAGEMENT SA.
Contractul de lucrări pentru finalizarea celor șapte obiecte, adjudecat de Asocierea SC BOG’ART SRL (lider de asociere) - SC UTI FACILITY MANAGEMENT SA (asociat), a fost semnat în data de 9 iunie 2021 de către conducerea Consiliului Judeţean Braşov. Valoarea totală a contractului este de 37.157.426,78 lei (cu TVA), iar termenul de finalizare a lucrărilor este de şase luni.
/2021/06/foto-autoritatile-judetene-brasovene-promit-la-ghimbav-cel-mai-frumos-aeroport-din-romania-constructia-terminalului-este-gata-iar-constructorul-a-obtinut-un-nou-contract/
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
10 NOIEMBRIE 2026
Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“
10 NOIEMBRIE 2026
România, locul 2 în UE la decese rutiere: Brașovul răspunde și în acest an cu un program care a ajuns deja la 30.000 de elevi
10 NOIEMBRIE 2026
Tunelul de pe Autostrada Sibiu-Pitești e gata, dar nu se poate deschide: lipsesc oamenii care să-l supravegheze. Fostul ministru a refuzat angajările
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!