BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Investitii › Firma care se ocupă de iluminatul DN 1 din Ghimbav...

Firma care se ocupă de iluminatul DN 1 din Ghimbav, obligată să vină cu alți stâlpi. Cei livrați inițial nu erau erau conformi

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
23 OCTOMBRIE 2021
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Firma care se ocupă de iluminatul DN 1 din Ghimbav, obligată să vină cu alți stâlpi. Cei livrați inițial nu erau erau conformi
Semnat în luna noiembrie a anului trecut, contractul de 1,8 milioane de lei pentru realizarea unui nou sistem de iluminat pe segmentul din Ghimbav al DN 1 nu a fost finalizat. Constructorul a început lucrările în primăvară, a făcut săpăturile, tras cablurile și a montat suportul pentru stâlpi. Apoi, a adus și stâlpii, însă aceștia nu erau „ca în contract”. 
„Stâlpii aduși de constructor nu respectau caracteristicile prevăzute în contract. Erau mai scurți și nu respectau nici alte specificații tehnice. I-am refuzat, iar constructorul urmează să aducă alții. Constructorul ne-a dat asigurări că va aduce alții în perioada 6 - 7 noiembrie, apoi îi va monta”, a declarat primarul Ghimbavului, Ionel Fliundra. 
Conform proiectului, vor fi montați 95 de stâlpi metalici şi a unui număr total de 136 de corpuri de iluminat (fiecare dintre ele cu module de comanda telegestiune). Trecerile de pietoni vor fi iluminate suplimentar, astfel încât să fie redus riscul producerii unor accidente. 

Blocuri de granit, pe marginea trotuarului 

Pe de altă parte, primarul orașului a anunțat că vor fi achiziționate 1.000 de blocuri de granit, acestea urmând a se monta între trotuar și suprafața carosabilă.
„Aceste blocuri vor fi montate pentru a crește siguranța pietonilor. Am fi putut să cumpărăm parapete metalice, dar acestea nu sunt la fel de estetice. Pe aceste blocuri se vor putea pune ghivece pentru flori”, a explicat primarul Ghimbavului.  
El a precizat că aceste blocuri de granit vor fi montate acolo unde permite lățimea trotuarului. 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Râșnov: apelurile la 112 pentru urși au scăzut cu peste 90% după montarea gardului electric, spune primarul
07 NOIEMBRIE 2026

Râșnov: apelurile la 112 pentru urși au scăzut cu peste 90% după montarea gardului electric, spune primarul

Parcarea de tip „Park & Ride” din Bartolomeu, tot cu bariera lăsată. Un termen de deschidere nu a fost anunțat
07 NOIEMBRIE 2026

Parcarea de tip „Park & Ride” din Bartolomeu, tot cu bariera lăsată. Un termen de deschidere nu a fost anunțat

Constructor din Brașov, anchetat pentru evaziune și delapidare: ar fi trecut în contracte prețuri mai mici la apartamente, iar statul a pierdut peste 1,1 milioane de lei
07 NOIEMBRIE 2026

Constructor din Brașov, anchetat pentru evaziune și delapidare: ar fi trecut în contracte prețuri mai mici la apartamente, iar statul a pierdut peste 1,1 milioane de lei