BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Flavia Boghiu a făcut un pas înapoi: s-a retras di...

Flavia Boghiu a făcut un pas înapoi: s-a retras din cursa electorală după ce a fost trimisă în judecată pentru fapte de corupție. Din funcția de viceprimar al Brașovului este suspendată

O
De Otilia Comsa
24 APRILIE 2024
Publicitate Reclamă
Flavia Boghiu a făcut un pas înapoi: s-a retras din cursa electorală după ce a fost trimisă în judecată pentru fapte de corupție. Din funcția de viceprimar al Brașovului este suspendată

După ce a fost trimisă în judecată pentru fapte de corupție în Dosarul Amural, viceprimarul Brașovului, Flavia Boghiu a anunțat că nu mai candidează la alegerile locale din 9 iunie (ea ocupa locul al doilea pe lista USR pentru Consiliul Local Brașov). Totuși, ea a menționat de decizia de a se retrage din competiția electorală din motive medicale, nu ca urmare a deschiderii procesului de corupție.

„Aleg să nu mai candidez în aceste alegeri locale - decizie personală pe care am luat-o în baza situației medicale, având în vedere că sunt însărcinată și este o sarcină cu risc”, a scris Flavia Boghiu pe Facebook.

De asemenea, ea a ținut să precizeze că „în acest moment raporturile de muncă din Primăria Brașov sunt suspendate și nu mai exercit atribuții publice”. Trebuie menționat însă că, potrivit legislației, în perioada concediului medical se suspendă contractul individual de muncă.

Pe de altă parte, Flavia Boghiu a ținut să menționeze că ancheta Direcția Națională Anticorupție și procesul în care a fost chemată în judecată pentru fapte de corupție fac parte „dintr-o vânătoare politică, plângerea penală fiind făcută de viceprimarul PNL Sebastian Rusu, alături de mafiotul imobiliar Garbis Vicențiu Kehayian, același care a declarat în presă că a pierdut 40 de milioane de euro pentru că nu i-am mai permis să distrugă dealurile din Schei cu mii de apartamente”.

Reamintim că în 6 februarie Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov a anunțat că a dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectele BOGHIU FLAVIA-RAMONA, viceprimar al municipiului Brașov și MANOLACHE CRISTINE, șef al Serviciului Administrarea Patrimoniului și Urbanism Comercial (SAPUC) din cadrul Primăriei municipiului Brașov, pentru săvârșirea a câte unei infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Ulterior, în 23 aprilie, la Tribunalului Brașov a fost începută acțiunea în instanță, fără însă a fi stabilit primul termen de judecată.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

Tunelul de pe Autostrada Sibiu-Pitești e gata, dar nu se poate deschide: lipsesc oamenii care să-l supravegheze. Fostul ministru a refuzat angajările
10 NOIEMBRIE 2026

Tunelul de pe Autostrada Sibiu-Pitești e gata, dar nu se poate deschide: lipsesc oamenii care să-l supravegheze. Fostul ministru a refuzat angajările

Un nou referendum pentru demiterea primarului comunei Dumbrăvița? USR-ista Anisia Costescu este contestată de un AUR-ist
10 NOIEMBRIE 2026

Un nou referendum pentru demiterea primarului comunei Dumbrăvița? USR-ista Anisia Costescu este contestată de un AUR-ist

Ioana Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, a ajuns la comunicarea oficială a PNL. Partidul este îngropat în datorii dar a angajat-o pe fosta jurnalistă
10 NOIEMBRIE 2026

Ioana Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, a ajuns la comunicarea oficială a PNL. Partidul este îngropat în datorii dar a angajat-o pe fosta jurnalistă