Connect with us

Cotidian

Fost ministru de Finanțe, trimis în judecată de DNA, pentru luare de mită și trafic de influență

Published

on

Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanțelor, Ionuț Costea, fost director Eximbank și Cristian Boureanu, fost parlamentar și vicepreședinte PNL au fost trimiși în judecată de DNA, cei trei fiind acuzați de diverse infracțiuni de luare de mită și trafic de influență într-un dosar în care se acuză că o companie străină a dat „comisioane” de 20 de milioane de euro pentru contracte de reabilitare a căilor ferate. Firmele acuzate că i-au mituit pe foștii oficiali formau un consorțiu (Swietelsky – Wiebe – Takenaka).



Pe lângă cei trei, au mai fost trimiși în judecată un administrator al unor firme, „persoană apropiată de conducerea CNCFR” și Constantin Dascălu, fost secretar de stat în cadrul ministerului transporturilor, potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție.

„Cauza are ca obiect infracțiuni de corupție săvârșite în perioada 2005-2017, respectiv plăți în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro făcute de către o companie străină, cu titlu de comisioane, către oficiali români sau persoane cu influență asupra acestora, în legătură cu încheierea și executarea unor contracte de reabilitare a liniei ferate”, potrivit sursei citate.

Ce spun procurorii:

„Activitatea infracțională s-a desfășurat în două etape, astfel:
 
Prima etapă – în anul 2005, în contextul licitației organizate pentru reabilitarea unei linii ferate, reprezentanții companiei străine au convenit cu Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, Costea Mircea-Ionuț și cu persoana apropiată de conducerea CNCFR, să le plătească eșalonat, pe toată durata contractului, un comision de 3,5% din sumele încasate de la statul român.
 

În schimbul, acestor sume, inculpații au promis să efectueze demersuri pentru a asigura finanțarea suplimentară în vederea încheierii contractului, precum și plata la timp a facturilor emise.



Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani a fost creat un circuit fictiv, în baza căruia sumele de bani au ajuns la inculpați, astfel:

 
– O primă verigă a fost reprezentată de încheierea unui contract de consultanță cu o societate de avocatură, în baza căruia compania a plătit, în perioada 2006-2011, suma totală de 39.363.071 lei, deși nu au fost prestate servicii;
– Următoarea verigă a fost reprezentată de încheierea mai multor contracte fictive între societatea de avocatură sau societăți offshore afiliate acesteia cu societăți controlate de inculpați, prin care sumele de bani au ajuns la aceștia.
 
În acest mod, Vlădescu Sebastian-Teodor Gheorghe a primit un milion de euro, Costea Mircea Ionuț a primit 3.121.328,41 lei și 2.320.698 euro, iar persoana apropiată de conducerea CNCFR, administrator a unor societăți comerciale, a primit 3.083.498 lei și 1.050.087 euro.
 
A doua etapă – În cursul anului 2009, pe fondul schimbării guvernului și al crizei economice care a dus la întârzierea plății facturilor, reprezentanții companiei străine au ajuns la o nouă înțelegere privind plata unui comision de 10% din sumele încasate de la statul român către Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe (care îndeplinea din nou funcția de ministru de finanțe), Constantin Dascălu și Cristian Boureanu.



Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani, a fost creat un nou circuit fictiv, în baza căruia societatea străină a transferat 11.781.842 euro în conturile a două companii offshore controlate de un cetățean român cu domiciliul în străinătate. Ulterior, sumele au fost transferate prin operațiuni succesive către alte societăți offshore, stratificate pe 5 niveluri pentru a îngreuna eventuala urmărire a traseului banilor.

Cotidian

FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea

Published

on

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.

Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.

„Indexarea nu este un gest de generozitate”

Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.

Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.

Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă

Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.

FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.

Ultimatum de 30 de zile

În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.

Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.

Continue Reading

Cotidian

Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM

Published

on

După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.


Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.


„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.


De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.


„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.


Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.

ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații

De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.

„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.

Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.

Continue Reading

Cotidian

FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.

Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.

„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.

Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare

Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.

Continue Reading

Trending