Fapt divers
Fostul consilier judeţean Kadas şi „lotul” de la Spitalul de Boli Infecţioase Braşov, trimişi în judecată de DNA, în dosarul licitaţiilor trucate
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpaților din dosarul de abuz în serviciu și trafic de influență, pe fondul unor licitații trucate de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. În acest dosar, printre inculpați se află fostul consilier județean Andrei Kadas, care a condus pentru o perioadă COnsiliul de Administrație al spitalului, și fostul manager al unității medicale, dr. Ramona Ionescu.
Potrivit comunicatului DNA Brașov, au fost trimiși în judecată, sub arest la domiciliu, următorii:
KADAS ILUNA MARIUS ANDREI, la data faptelor consilier județean și președinte al comisiei pentru sănătate, protecția copilului și a persoanelor adulte în cadrul Consiliului Județean Brașov; președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov, pentru comiterea infracțiunilor de:
- trafic de influență;
- instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
POPA MARIUS CRISTIAN, la data faptelor consilier local în municipiul Săcele, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la trafic de influență;
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Persoană fizică (D.B. n.n.), la data faptelor administrator în fapt al SC CHANTEL SANTE SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- cumpărare de influență;
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
NEDELEA GHEORGHE, la data faptei referent de specialitate al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Dr. IONESCU RAMONA DELIA, la data faptei manager al Spitalului de Boli Infecțioase Brașov, a fost și ea trimisă în judecată sub constrol judiciar, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În aceeași cauză a mai fost trimisă în judecată SC CHANTEL SANTE SRL, față de care s-a dispus măsura preventivă a interzicerii desfășurării activităților în contextul cărora au fost comise infracțiunile de:
- cumpărare de influență;
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Robot de curățenie la preț de mașină de lux, cu 20.000 de euro mită
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
Prezentul dosar s-a disjuns din cauza penală mediatizată prin comunicatele menționate mai sus și vizează presupusa atribuire frauduloasă, de către conducerea Spitalului de Boli Infecțioase Brașov, societății omului de afaceri (inculpat în prezenta cauză), a unui contract de achiziție echipamente medicale supraevaluate și care nu erau necesare. În schimb, persoanele cu ascendent și influență asupra conducerii spitalului ar fi primit sume de bani de la reprezentantul legal al firmei favorizate.
Anterior, din cauza inițială, a mai fost disjuns un dosar penal, în care procurorii au dispus trimiterea în judecată a fostului șef al Brigăzii de Operațiuni Speciale Brașov și a unui om de afaceri, administrator în fapt al SC CHANTEL SANTE SRL.Concret, în perioada iulie 2019 – septembrie 2020, inculpatul Kadas Iluna Marius Andrei, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit de la un om de afaceri care controla SC Chantel Sante SRL, în mod direct suma de 5.000 euro și indirect, prin intermediul inculpatului Popa Marius Cristian, suma de 20.000 de euro (din care acesta din urmă și-ar fi oprit o parte) pentru a-și exercita influența pe care a pretins că o are asupra managerului Ionescu Ramona Delia și asupra referentului Nedelea Gheorghe, ambii din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov.
Influența s-ar fi dovedit una reală deoarece, la data de 18 februarie 2020, unitatea spitalicească a încheiat cu societatea omului de afaceri (ce avea ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata al produselor farmaceutice) un contract privind achiziția unui robot pentru dezinfecția cu ultraviolete a mediului, în valoare de 949.620 lei cu TVA ( în condițiile în care valoarea de piață a produsului era cuprinsă între 285.000 lei și 380.000 lei).
Ulterior, la data de 10 aprilie 2020, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov ar fi efectuat, către SC Chantel Sante SRL, plata în întregime a contravalorii robotului menționat mai sus.
Din probele administrate în cauză a rezultat că atribuirea către societatea respectivă a contractului de achiziție s-ar fi realizat în mod fraudulos, cu implicarea directă a inculpaților Ionescu Ramona Delia și Nedelea Gheorghe, care ar fi avizat și semnat documentele care au stat la baza achiziției aparatului medical în condițiile în care investiția nu era necesară, a fost mult supraevaluată, iar punerea în funcțiune a robotului nu s-a realizat nici până în prezent.
Spitalul de Boli Infecțioase Brașov s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 949.620 lei.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Brașov cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Față de celelalte persoane menționate în comunicatele de presă anterioare, cu excepția Gabrielei Oana Olaru față de care s-a dispus soluția clasării, se desfășoară în continuare acte de urmărire penală.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.
Fapt divers
Accident grav în sensul giratoriu de la Gară! Intervenție a echipajului de descarcerare al ISU Brașov
Un accident grav a avut loc în această dimineață, în sensul giratoriu de la Gara CFR Brașov, unul dintre cele mai circulate noduri rutiere din oraș. Mai multe echipaje de intervenție au fost mobilizate de urgență, iar traficul în zonă se desfășoară cu dificultate.
Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate mai multe autovehicule, impactul fiind suficient de puternic încât să fie nevoie de intervenția echipajului de descarcerare al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov. O autospecială a fost trimisă la fața locului pentru a sprijini operațiunile de salvare.
În paralel, polițiștii rutieri au intervenit pentru dirijarea circulației și efectuarea cercetărilor. Traficul este îngreunat, la primele ore ale dimineții, în special pe direcțiile spre Bulevardul Victoriei și Bulevardul Gării, unde se circulă alternativ, sub supravegherea agenților.
Oamenii legii au demarat deja verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Având în vedere că zona Gării CFR reprezintă un punct strategic pentru circulația din Brașov, șoferii sunt sfătuiți să evite perimetrul în următoarea oră și să folosească rute alternative, precum strada 13 Decembrie sau strada Hărmanului.
Fapt divers
Trafic blocat pe DN1, între Sibiu și Brașov. Incendiu puternic la o vulcanizare, fum dens și RO-Alert în zonă
Șoferii care circulă vineri pe DN1, între Sibiu și Brașov, trebuie să își regândească traseul. Traficul rutier este oprit temporar în zona localității Veștem, la intersecția DN1 cu DN7, din cauza unui incendiu puternic izbucnit la o vulcanizare situată în apropierea drumului național.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Sibiu, flăcările au cuprins o construcție de aproximativ 200 de metri pătrați, unde funcționa operatorul economic, iar incendiul s-a extins rapid și în curte, la mai multe cauciucuri depozitate în exterior. În plus, focul a ajuns și la vegetația uscată din apropiere, ceea ce a amplificat degajările de fum.
Fum dens, mesaj RO-Alert transmis populației
Din cauza cantității mari de fum degajate, autoritățile au emis mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației din zonă. Martorii vorbesc despre un nor gros, vizibil de la distanță, inclusiv de pe DN1, una dintre cele mai circulate artere rutiere din centrul țării.
La fața locului intervin trei autospeciale de stingere, o autocisternă, un echipaj SMURD, iar forțele au fost suplimentate cu încă o autospecială, în încercarea de a localiza și lichida incendiul cât mai rapid. De asemenea, a fost transmis un mesaj RO-Alert.

Circulație oprită temporar
Centrul Infotrafic din cadrul IGPR anunță că traficul este oprit temporar în zona afectată, măsură luată pentru siguranța participanților la trafic și pentru a permite intervenția echipajelor de urgență.
Reluarea circulației este estimată după ora 15.20, însă șoferii sunt sfătuiți să urmărească informațiile oficiale și să ia în calcul rute alternative.
Cotidian
Activitatea Spitalului Militar Brașov, afectată de un incendiu. Flăcările au distrus materiale sanitare depozitate într-un container
Un incendiu a izbucnit luni dimineață în curtea Spitalului Militar din municipiul Brașov, la un container în care erau depozitate materiale sanitare, a anunțat ISU Brașov. Potrivit Europa FM, nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului.
Incendiul a pornit la un container în care erau depozitate mai multe materiale sanitare. Acesta se manifestă cu degajare mare de fum care poate fi văzut de la câțiva kilometri distanță.
Pompierii au menționat că nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului, iar în urma incendiului nu au rezultat victime. În schimb, activitatea în mai multe pavilioane ale Spitalului Militar este întreruptă.
De asemenea, incendiul a fost localizat și nu există pericol de extindere la alte spații sau clădiri aflate în apropiere, precizează ISU Brașov.
Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu trei autospeciale.
-
Prima Pagina4 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate4 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Politica3 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Sănătate3 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri



