BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Sport › Fotbaliştii de la Corona, din nou pe teren, cu gân...

Fotbaliştii de la Corona, din nou pe teren, cu gândul la promovare

B
De BvM
04 IUNIE 2020
Publicitate Reclamă
Fotbaliştii de la Corona, din nou pe teren, cu gândul la promovare
După două luni şi jumătate de pauză forţată din cauza pandemiei, şi fotbaliştii echipei de seniori de la Corona Braşov, alături de toţi sportivii clubului braşovean, au reluat antrenamentele la Baza Sportivă Metrom. Antrenorul principal al echipei, Călin Moldovan a declarant că atât el cât şi jucătorii abia aşteptau revenirea la pregătire, chiar şi în condiţii speciale impuse de Ordinul MTS şi MS.
„Abia aşteptam să ne întoarcem la antrenamente. A fost o perioadă grea, dar e bine că am reuşit să începem. Sperăm să fim sănătoşi cu toţii şi să putem să ne pregătim şi să ne îndeplinim obiectivele pe care le avem. În această perioadă sunt antrenamente adaptate iar acest lucru reprezintă o provocare şi pentru noi, pentru că, la fel ca întreg sportul la nivel mondial, nu ne-am mai întâlnit până acum cu o asemenea situaţie. Totul este acum diferit faţă de antrenamentele normale, dar băieţii au înţeles situaţia. E clar că nu putem să facem totul cum ne-am fi dorit, însă ne adaptăm şi ne bucurăm că suntem din nou în iarbă”, a declarat antrenorul Călin Moldovan.
„Categoric, obiectivul nostru este promovarea” Chiar dacă la acest moment se aşteaptă decizia AJF Braşov în legătură cu modul în care se va încheia Liga 4, tehnicianul Coronei a precizat că obiectivul grupării braşovene este unul clar, promovarea în Liga 3.
„Se va juca 100%. Doar să nu apară ceva grav din punct de vedere sanitar, însă din ce se vede şi din ceea ce ne transmit cei îndreptăţiţi, lucrurile merg spre bine şi e cert că totul se va decide pe teren. Categoric, obiectivul nostru este promovarea. Va fi greu, dar avem încredere în noi, în ceea ce facem la antrenamente, în grupul care s-a format la Corona şi suntem convinşi că vom reuşi. După cum arată clasamentul, lupta se va duce în trei echipe. Toate meciurile trebuie tratate serios. Avem de câştigat prima dată campionatul pe plan judeţean, apoi trebuie să trecem de barajul în trei”.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

VIDEO. Profesorii universitari de la East African University Rwanda (EAUR), impresionați de infrastructura de cercetare a Universității Transilvalia din Brașov. Cele două instituții își consolidează parteneriatul academic
11 NOIEMBRIE 2026

ACUM 2026 la UNITBV: Patru zile în care Brașovul și comunitatea academică internațională au vorbit despre societatea digitală
11 NOIEMBRIE 2026

ACUM 2026 la UNITBV: Patru zile în care Brașovul și comunitatea academică internațională au vorbit despre societatea digitală

Cazare cu aer de munte și spațiu verde în jur: 14 căsuțe noi, tip bungalow, pentru turiștii care vin la Dălghiu, în Vama Buzăului
11 NOIEMBRIE 2026

Cazare cu aer de munte și spațiu verde în jur: 14 căsuțe noi, tip bungalow, pentru turiștii care vin la Dălghiu, în Vama Buzăului