BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan › FOTO. A început construcția primului pod de la Cet...

FOTO. A început construcția primului pod de la Cetatea Făgăraș. Lucrările fac parte din proiectul de restaurare a monumentului istoric

B
De BvM
08 SEPTEMBRIE 2020
Publicitate Reclamă
FOTO. A început construcția primului pod de la Cetatea Făgăraș. Lucrările fac parte din proiectul de restaurare a monumentului istoric
Primăria Făgăraș a anunțat că au început forările pentru construcția podului de pe latura de nord a Cetății Făgăraș. Acesta este primul dintre cele două pe care le va avea monumentul la finalizarea restaurării.  Pentru acest prim pod sunt forați 14 piloți la o adâncime de peste 10 metri, urmând să se armeze și să se betoneze. Deasupra lor va fi montată o grindă, apoi se va construi podul din lemn de stejar. După ce va fi finalizat – în cursul acestui an, potrivit constructorului – accesul în cetate va fi permis pe aici, astfel încât să înceapă lucrările pentru podul mobil – pe latura de est (actuala intrare). Conform aceleiași surse, până acum, au fost restaurate bastionul Cuptorului și bastionul Toboșarului, iar în curtea exterioară au fost realizate rețelele de apă pluvială și menajeră și montați hidranții. S-au mai executat săpături la viitoarele ateliere meșteșugărești și, în prezent, sunt armate. Bolta de la fosta pulberărie de pe latura de sud a fost reconstruită „de la zero”.  De asemenea, în prezent, se muncește și la refacerea acoperișului.
„Sunt doar câteva dintre lucrările finalizate sau în desfășurare. Acestea sunt executate conform graficului stabilit, astfel că se vor sfârși în anul 2022, cum prevede contractul încheiat cu firmele asociate Troia Premium Construct și Pro Construct”, a anunțat Primăria Făgăraș. 
[gallery ids="47055,47056,47057"]

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Un nou referendum pentru demiterea primarului comunei Dumbrăvița? USR-ista Anisia Costescu este contestată de un AUR-ist
10 NOIEMBRIE 2026

Un nou referendum pentru demiterea primarului comunei Dumbrăvița? USR-ista Anisia Costescu este contestată de un AUR-ist

Ioana Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, a ajuns la comunicarea oficială a PNL. Partidul este îngropat în datorii dar a angajat-o pe fosta jurnalistă
10 NOIEMBRIE 2026

Ioana Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, a ajuns la comunicarea oficială a PNL. Partidul este îngropat în datorii dar a angajat-o pe fosta jurnalistă

FOTO. „Furnalul” de lângă lacul din Noua, greu de sancționat. Politia Locala nu a reușit, problema va fi pasată Gărzii de Mediu Brașov
10 NOIEMBRIE 2026

FOTO. „Furnalul” de lângă lacul din Noua, greu de sancționat. Politia Locala nu a reușit, problema va fi pasată Gărzii de Mediu Brașov