Connect with us

Investitii

FOTO. A început demolarea fostului Stadion Carpați din Brașov. În locul lui se va construi o bază de pregătire pentru Liceul Sportiv, cu teren artificial și pistă de alergare

Published

on

Din 19 mai au început lucrările de amenajare a complexului sportiv Carpați, acesta urmând a fi amenajat în locul celor două terenuri de fotbal de pe str. Zizinului care compuneau fostul stadion Carpați. Noua bază sportivă va avea un teren de fotbal artificial (printr-un proiect derulat în parteneriat cu Federația Română de Fotbal), o pistă de alergare omologată cu 8 culoare, tribună cu 500 de locuri și o sală de sport în care se vor putea desfășura competiții oficiale. 

Valoarea acestei investiții este de 34.322.401,90 lei TVA inclus milioane de lei, din care aproximativ 100.000 de euro reprezintă valoarea suprafeței de joc artificiale pentru terenul de fotbal, care este asigurată de către FRF.

Noua bază sportivă va putea fi folosită, în principal, elevii Liceului cu Program Sportiv din Brașov, cărora, încă de la mutarea în clădirea fostului Liceul de Turism și Alimentație Publică li s-a promis o infrastructură modernă. De altfel, primarul Brașovului, George Scripcaru a declarat că „la deschiderea noului Liceu Sportiv în sediul de pe Zizinului am promis această investiție, sala de sport, împreună cu pista de alergare, și ne ținem de cuvânt”.

„Municipalitatea va continua proiectele de investiții în dezvoltarea infrastructurii sportive. În această perioadă se lucrează și la complexul sportiv de la Metrom, deja se acoperă sala de sport, și la finalizarea lucrărilor de reparații și amenajare de la Stadionul Tineretului. Viitoarea sportivă Carpați, care va oferi cele mai bune condiții de pregătire și pentru desfășurarea de competiții atât elevilor de la Liceul Sportiv, cât și ceilalți sportivi de performanță, de la alte cluburi din Brașov. Pe lângă terenul de fotbal, care va fi realizat împreună cu FRF, un alt câștig va fi pista de alergare la standarde europene. Aceasta va oferi posibilitatea atleților să se pregătească la cel mai înalt nivel, dar și municipalității oportunitatea de a organiza competiții de atletism. Brașovul avea nevoie de o astfel de pistă, mai ales că Liceul Sportiv are o tradiție în pregătirea unor sportivi care au făcut performanță în atletismul românesc și european”, a mai spus primarul.

Tot la această bază se vor putea organiza  competiții pentru mai multe sporturi de echipă, printre care volei, handbal, baschet etc. 

Documentația tehnică pentru noua bază va fi gata în perioada următoare 

În prima etapă, estimată la 30 de zile, se realizează lucrările de demolare și dezafectare a suprafeței de joc, lucrări care au început î 19 mai. În paralel, cel târziu săptămâna viitoare, Direcția de Administrare Infrastructură Sportivă va lansa licitația pentru proiectarea și execuția complexului sportiv. 

„Stadionul Carpați a intrat într-un amplu proces de reabilitare, în sensul că pe acest amplasament, din cele două terenuri existente se va face un singur teren de fotbal, în colaborare cu Federația Română de Fotbal, un teren de fotbal, omologat și de UEFA, sintetic. De jur împrejur va fi o pistă de tartan cu opt culoare, fiecare cu o dimensiune de un metru, o pistă de 400 metri, care poate fi omologată și pot fi organizate concursuri de atletism. Proiectul mai cuprinde o tribună de 500 de locuri, și o sală de sport, omologabilă pentru competiții de handbal, volei, baschet de ligă națională. Toată această bază va face parte dintr-un complex mai mare, care include și Liceul Sportiv, care se află în apropiere. Studiul de fezabilitate a fost aprobat în Consiliul Local, săptămâna viitoare va fi finalizată documentația de proiectare și execuție și vom lansa licitația pe SEAP, iar pentru a nu pierde vremea până se finalizează procedurile, am început demolarea tribunei, care este de prin anii ‘60, și a vechiului sediu, care și el are mai mult de 50 de ani. Nu va mai semăna deloc cu baza de acum, sunt convins că ani de zile de acum încolo elevii Liceului Sportiv, precum și sportivii de performanță care se vor antrena aici, o vor face în condiții foarte bune“, a declarat Emilian Cernica, directorul Direcției de Administrare Infrastructură Sportivă.

Pentru demolarea bazei sportive a fost semnat un contract în valoare de  148.997,52 lei  cu tot cu TVA, cu firma SC Atlant Building SRL, termenul de finalizare fiind   11.06.2020.

 

Descrierea bazei sportive: 

Teren de fotbal (gazon sintetic)

Dimensiuni: 106 x 72 m, Suprafață: 7632 mp, Suprafața de joc: gazon sintetic.

Soluția tehnică prezentată a fost aplicată în mai multe proiecte din România pe sol lutos și mlăștinos, fără a exista probleme în decursul anilor. Cel mai vechi proiect de acest tip, construit în urmă cu 9 ani, este terenul sintetic din Complexul Sportiv Steaua.

Instalaţie iluminat tip nocturnă pentru terenul de fotbal

Conform Regulamentului UEFA privind infrastructura stadioanelor, în ceea ce priveşte  stadioanele din categoria 2 (cu o capacitate între 200 şi 1500 de locuri) este necesară asigurarea unei instalații de iluminat a terenului pentru disputarea meciurilor în nocturnă (în plus, instalația este necesară pentru a permite meciurile televizate).

Pentru iluminarea terenului de fotbal se vor monta patru stâlpi de 30 de metri, câte unul în fiecare colţ al terenului, pe care vor fi amplasate instalațiile de iluminat.

Pistă de atletism cu 8 culoare (suprafață tip tartan)

Pentru a fi omologată pentru competiţii oficiale, pista de alergare trebuie să fie de minim 400 m lungime, cu 4-8 culoare de alergare. Pistele pentru alergare de viteză trebuie să aibă 100 m lungime, respectiv 110 m la garduri. În situaţia realizării unei piste de alergare de dimensiuni oficiale, aceasta poate utilizată atât pentru proba de alergare de viteză cât și în probele de alergare cu garduri.

Parametri proiectați: Număr culoare de alergare: 8; Lățime culoar alergare: 1,00 m; Lungime culoar interior: 400,00 m;  Lungime culoar exterior: 450,00 m;

Tartanul este suprafaţa ideală pentru execuţia pistelor de atletism. Acesta este o mixtură de răşină poliuretanică şi granule din cauciuc, cu elasticitate mare şi cu o înaltă rezistenţă la intemperii, radiaţii UV, ape meteorice, frecare cu pantofii sport, etc. Tartanul nu se deformează, nu îşi schimbă culoarea, ci îşi menţine proprietăţile indiferent de condiţii.

Este un produs ecologic datorită materialului de înaltă calitate din care este realizat, precum şi a tehnologiei de fabricare, care respectă reglementările şi standardele tehnice in vigoare.
Tartanul ajută sportivii în eforturile lor de a atinge performanţe de top şi reduce riscurile de vătămare în cazul unei căzături. Pistele de alergare din tartan sunt extrem de durabile şi rezistente la intemperii.

Prin utilizarea acestui material, funcţionalitatea pistei de alergare este menţinută pe parcursul câtorva decenii, iar sistemul poate fi instalat şi utilizat în toate climatele. Este permeabil la apă, rezistent la radiaţiile UV, dovedindu-se suprafeţe durabile pe tot parcursul anului. Pistele de alergare din tartan îndeplinesc şi corespund tuturor standardelor europene impuse.

Tribuna

Tribuna sportivă este alcătuită din 10 tronsoane a câte 50 de locuri rezultând o capacitate totală de 500 locuri. Fiecare tronson va fi structurat pe câte 5 rânduri, fiecare cu 10 locuri. În sens longitudinal, între rânduri se va realiza câte o scară de acces cu lățimea de 1,20 m.

Din punct de vedere constructiv tribuna va avea infrastructura realizată din fundații din beton armat. Suprastructura va fi realizată din confecții metalice.

Sală de sport

Sala de sport va fi compusă din două corpuri de clădire alipite structural, hala sălii de sport cu o suprafață de joc de 20×44 metri, cu pardoseală de lemn, și corpul anexă, realizat pe lungimea sălii, cu o lățime de 6 m și parțial extinse pe lățimea sălii.

Sala de Sport este prevăzută cu 184 de locuri, din care: 138 de locuri pentru public, pe 3 gradene, 6 locuri pentru oficiali, 28 de locuri pentru jucători și 12 pentru rezerve și antrenori. La acestea se adaugă un vestiar pentru antrenori și un depozit de materiale sportive.

Clădirea anexă este prevăzută la parter și are 4 vestiare pentru sportivi, 4 vestiare pentru antrenori, un vestiar pentru arbitri și un vestiar pentru personalul sălii, o sală de ședințe, un birou pentru oficiali, două grupuri sanitare, garaj, centrală termică. La etaj vor fi amenajate o sală de mese, două grupuri sanitare, 4 birouri și o magazie.

În sala de sport va fi montată o instalaţie de detecţie şi alarmare la incendiu.

 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Investitii

FOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului includă suma în bugetul de stat pe anul 2026

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă organizatorii mai au de făcut unele lucrări la infrastructura sportivă și de achiziționat echipamente, dotări și servicii. Toate acestea pot fi făcute dacă sunt banii în conturi, dar aceștia se lasă așeptați. De altfel, administrațiile publice locale și județene implicate în organizarea competiției au lansat un avertisment și au tras un semnal de alarmă: avem nevoie de resurse, pentru a merge mai departe.

„Nu suntem într-o situație economică foarte bună, iar asta ne face să fim atenți în ceea ce privește gestionarea resurselor. Avem promisiunea fermă din partea premierului României, Ilie Bolojan, că vom avea susținere din partea Guvernului”, a declarat președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, într-o conferință de presă ce s-a desfășurat la Brașov.

Mulți, puțini, banii trebuie asigurați

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că bugetul FOTE 2027 este estimat la 20 de milioane de euro, sumă ce ar urma să acopere investițiile, dotările și organizarea evenimentului. Comparativ, el a spus că bugetul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026 este de 5,2 miliarde de euro.

„Noi nu ne gândim la o astfel de sumă, dar trebuie să facem eforturi pentru a ne ridica la nivelul așteptărilor”, a declarat Scripcaru.

Totodată, el a menționat că până la deschiderea evenimentului olimpic mai sunt 12 luni, iar bugetul nu este aprobat.

„Nu există o sumă în bugetul național pentru FOTE 2027, astfel să știm cum să derulăm achizițiile și să facem pregătirile. Sperăm să se aprobe Legea bugetului național. Este un avertisment și un semnal de alarmă pe care îl tragem, pentru că România și-a asumat niște obligații pe care trebuie să le respecte”, a mai spus Scripcaru.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a menționat că în următoarele luni trebuie finalizate lucrările de îmbunătățire a infrastructurii sportive.

„Trebuie să organizăm competiții și să omologăm bazele sportive pentru FOTE. Pentru aceasta, trebuie să dispunem de resursele necesare, pentru a putea derula achizițiile și lucrările”, a declarat Veștea.

Trambulină cu nocturnă la Râșnov și un lac nou la Brașov

Probele din cadrul FOTE 2027 se vor desfășura la Brașov, Râșnov, Predeal, Gheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, iar în județul nostru mai sunt necesare o serie de investiții.

Astfel, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a previzat că va fi modernizată zona de elan a trambulinei K90 (cu finanțare din bugetul FOTE) și va fi realizată o nocturnă permanentă (printr-un program finanțat de Administrația Fondului de Mediu).  

De asemenea, primarul Brașovului a anunțat că mai trebuie amenajat un lac de acumulare pentru alimentarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale. Acesta a menționat că noul lac va fi amenajat pe un teren care nu este în domeniul forestier și va fi umplut cu apa din izvoarele identificate în zonă. Pentru această investiție, el speră ca suma necesară realizării lucrărilor să fie inclusă în bugetul FOTE 2027.

Număr record de țări participante

La Festivalul Olimpic al Tineretului European și-au anunțat prezența 48 de țări, un număr record pentru această competiție, a cărei primă ediție a fost în anul 1993.

Satul olimpic principal va fi în Poiana Brașov, iar la Cheile Grădiștei va mai fi un sat olimpic, amenajat în principal pentru sportivii care vor participa la probele programate la această bază sportivă.

Sportivii vor participa la 10 probe sportive, de la schi alpin și hochei, la schi alpinism, biatlon, snowboard, sărituri sau hochei fete sau 3×3.

Competițiile se vor desfășura la următoarele baze sportive:

– Hochei pe gheaţă la Patinoarul olimpic din Brașov;

– Schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov;

– Biatlon la Cheile Grădiștei;

– Schi fond la Predeal (Valea Râșnoavei);

– Patinaj artistic la patinoarul de la Cheile Grădiștei;

– Hochei pe gheață 3×3 la patinoarul din Sf. Gheorghe;

– Hochei pe gheață feminin la patinoarul din Târgu Secuiesc;

– Patinaj viteză pe pistă scurtă (short track) la patinoarul de la Cheile Grădiștei;

– Sărituri cu schiurile la Râșnov (Valea Cărbunării);

– Snowboarding la Predeal (Clăbucet);

– Schi-alpinism la Poiana Brașov (probele de anduranță) și la Cheile Grădiștei. 

Continue Reading

Investitii

Sediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții

Published

on

Proiectul mult așteptat de reabilitare a Palatului Administrativ de pe Bulevardul Eroilor din Brașov – clădire emblematică în care funcționează Consiliul Județean și Instituția Prefectului – a primit undă verde, însă cu condiții stricte din partea specialiștilor în patrimoniu.

După luni de așteptare și completări succesive ale documentației, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI) Brașov a emis, în ședința din 21 ianuarie, un aviz favorabil condiționat pentru proiectul de reabilitare. Decizia vine după ce, în septembrie anul trecut, aceeași comisie a respins dosarul, considerând că proiectul era incomplet și lipsit de detalii esențiale privind planșele, materialele, stratificațiile și cromatica – atât pentru situația existentă, cât și pentru intervențiile propuse.

Betonul armat, acceptat doar dacă nu afectează elementele istorice

De această dată, specialiștii au impus o serie de cerințe clare înainte ca proiectul să poată avansa. Documentația trebuie completată cu un studiu de fundamentare și un studiu stratigrafic al paramentului, necesare pentru identificarea eventualelor tencuieli valoroase sau a altor elemente de patrimoniu care ar putea fi afectate.

Soluția de consolidare cu beton armat a fost acceptată doar în condițiile în care nu vor fi identificate tencuieli de valoare în zonele vizate și nu există probleme de infiltrații care să mențină umiditatea în zidărie. În plus, consolidarea planșeelor din bolțișoare de cărămidă va trebui realizată cu materiale compatibile cu structurile istorice, astfel încât să nu fie adăugată o sarcină suplimentară asupra clădirii.

Comisia a solicitat, de asemenea, revenirea la faza DTAC și prezentarea proiectului de structură, semn că intervențiile propuse sunt atent monitorizate pentru a nu altera caracterul monumentului.

Clădire de patrimoniu, cu istorie de peste un secol

Palatul Administrativ, cunoscut inițial drept Palatul de Justiție, a fost construit între anii 1900-1902 și este clasat ca monument istoric. Reabilitarea sa este considerată esențială atât pentru siguranța structurală, cât și pentru conservarea valorii arhitecturale.

Pentru finanțarea lucrărilor, Consiliul Județean Brașov intenționează să acceseze fonduri europene.

Proiectul rămâne, însă, sub lupa specialiștilor în patrimoniu, iar fiecare etapă va trebui să respecte echilibrul delicat dintre consolidare și conservare.

Continue Reading

Cotidian

FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.

Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.

„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.

Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare

Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.

Continue Reading

Trending