Prima Pagina
FOTO. Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a atins pragul de 200.000 de pasageri. Va ajunge la obiectivul anunțat de Consiliul Județean Brașov pentru acest an?
Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a atins în 30 august pasagerul cu numărul 200.000, iar acesta a fost întâmpinat de președintele interimar al Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică, dar și de viitorul șef al administrației județene, Adrian Veștea, care își va începe mandatul în luna octombrie.
Pasagerul cu numărul 200.000 a fost braşoveanca Alina Toma, care a călătorit de la Munchen la Braşov cu zborul FL 1002 al companiei Fly Lili, alături de fiica ei și de o prietenă. La aterizare, Alina și cea mică au primit două bilete dus-întors din partea Fly Lili, un voucher pentru două nopți de cazare la QResort Spa, cu toate facilitățile incluse, dar și flori și o diplomă.

„A fost prima dată când am zburat cu compania Fly Lili. Soţul meu călătoreşte mai des, deoarece lucrează în Munchen, dar pentru noi a fost o premieră. Zborul a decurs foarte bine, ne-a plăcut, serviciile companiei au fost foarte bune, iar această primire m-a surprins şi mi-a adus o mare bucurie. Este extraordinar că putem avea ocazia de a zbura de la Braşov spre destinaţiile dorite”, a mărturisit Alina Toma.

Declarații optimiste din partea oficialilor
După ce au oferit cadourile, oficialii brașoveni care au întâmpinat-o pe Alina au făcut declarații optimiste în ceea ce privește viitorul aeroportului.

Astfel, președintele ales al Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a ținut să le transmită un nou mesaj scepticilor:
„Contrar tuturor scepticilor care credeau că nu se va zbura niciodată de la Braşov, iată că Aeroportul Braşov reuşeşte să se situeze, în unele luni, chiar pe locul 9 între cele 17 aeroporturi pe care le are România. Astăzi am atins cifra de 200.000 de pasageri şi am toată convingerea că în perioada următoare Aeroportul Braşov va avea un trend din ce în ce mai bun şi vom ajunge într-un timp relativ scurt să fim între primele şase, poate chiar cinci aeroporturi din ţară. Avem planuri serioase pe partea de infrastructură, legate de extinderea platformelor aeroportuare şi vom face în aşa fel încât toate deficienţele cu care le confruntăm la ora actuală să le rezolvăm. Vom da mult mai multă încredere tuturor companiilor aeriene şi îi asigur pe braşoveni că în urma studiilor pe care operatorii aerieni le vor face, vom avea din ce în ce mai multe destinaţii asigurate de pe Aeroportul Braşov”.
La rândul său, președintele interimar al Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică, a vorbit despre „dezvoltarea armonioasă” a aeroportului:
„Este o zi emoţionantă. Ne-am dorit că acest aeroport să funcţioneze şi ne bucurăm să-l vedem că funcţionează bine. Desigur, am întâmpinat şi multe greutăţi, aşa cum se întâmplă atunci când pui un astfel de obiectiv pe harta ţării, dar evenimentul de astăzi demonstrează tuturor că tot ceea ce am făcut până acum am făcut bine. Aşteptăm ca aeroportul să se dezvolte armonios şi sfârşitul anului, când vom depăşi 300.000 de pasageri, va arăta o dată în plus că ne-am aşezat pe o traiectorie normală de creştere. Această zi ne invită la noi investiţii, pe care deja le-am gândit şi le avem în lucru la nivel de studiu de fezabilitate, aşa cum este extinderea parcării pentru aeronave. Le transmitem braşovenilor şi pe această cale să aibă încredere în aeroportul nostru şi să-l folosească, pentru că este viu, funcţionează şi va funcţiona din ce în ce mai bine”.
Totuși, Șerban Todorică nu a precizat dacă cifra de 300.000 ce va fi atinsă la finalul anului include și pasagerii din anul 2023.
„Suntem entuziaşti când vedem că numărul pasagerilor pe Aeroportul din Ghimbav creşte simţitor. Iată că realizarea acestui aeroport s-a dovedit a fi foarte necesară pentru judeţul Braşov, pentru judeţele limitrofe şi pentru toţi cei care aleg să vină să zboare la şi de la Ghimbav. În calitate de primar al oraşului care găzduieşte aeroportul, sunt fericit că toţi aceşti pasageri păşesc pe teritoriul localităţii noastre, ceea ce reprezintă încă o promovare frumoasă pentru noi, pentru Braşov, pentru judeţ în ansamblu. Nu pot decât să felicit încă o dată echipa de conducere a administraţiei judeţene, pe cea a aeroportului şi pe domnul ministru Adrian Veştea pentru tenacitatea pe care a avut-o în construcţia acestui obiectiv. Suntem mândri şi sperăm că poate chiar anul viitor vom premia pasagerul cu numărul 500.000”, a afirmat Ionel Fliundra, primarul Ghimbavului, oraș pe teritoriul căruia este aeroportul.
„Aeroportul nostru cunoaşte o creştere naturală”
„A fost un moment plin de emoţie şi bucurie, mai ales că zi de zi terminalul este plin de pasageri, avem mai multe aeronave prezente în acelaşi timp pe platformă şi pas cu pas aeroportul nostru cunoaşte o creştere naturală. Abia aşteptăm să-i surprindem pe braşoveni şi nu numai, cu alte reuşite”, a menţionat Ştefan Daniel Micu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav.
Constantin Albu, directorul general al regiei, a subliniat:
„Pentru noi este esenţială satisfacţia călătorilor care trec prin aeroport şi mulţumirea lor în ceea ce priveşte condiţiile pe care le oferim. Am observat din interacţiunile directe sau indirecte cu pasagerii că sunt mulţumiţi în ceea ce priveşte facilităţile din terminal, amabilitatea şi profesionalismul angajaţilor, condiţiile de tranzit, curăţenia şi accesibilitatea, iar pentru îmbunătăţirea condiţiilor sub toate aspectele am ţinut cont de sugestiile şi sesizările lor. Am amenajat locuri speciale de fumat, am deschis snack-baruri în zona Schengen şi non-Schengen şi asigurăm WI-FI gratuit în tot aeroportul. Cât mai mulţi pasageri cu zâmbetul pe buze, care să călătorească spre cât mai multe destinaţii reprezintă certitudinea că ne facem treaba cum trebuie”.
Mai e mult până la 300.000: 117.784 de pasageri, până în 30 august
Conform raportului de activitate al Regiei Autonome Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, în anul 2023 au fost înregistrați 82.716 de pasageri. Dacă îi scădem pe aceștia din cifra de 200.000, rezultă că în perioada 1 ianuarie – 30 august (ora 12.10, când a aterizat aeronava în care era pasagerul cu numărul 200.000) la Aeroportul Internațional Brașov au fost 117.784 de pasageri. În aceste condiții este greu de crezut că până la finalul anului vor mai fi înregistrați încă 170.000 de pasageri, pentru a se atinge estimarea făcută de Șerban Todorică în luna iunie, respectiv 370.000 de pasageri în anul 2024, având în vedere că s-a încheiat perioada vacanțelor, iar cursele charter vor fi tot mai puține. De altfel, este posibil ca anul acesta să nu fie întâmpinat pasagerul cu numărul 300.000, pentru că este greu de crezut că în cele patru luni rămase din acest an să mai fie înregistrate 100.000 de persoane.
Politica
Marius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
Vicepreședintele PSD și președintele organizației județene PSD Brașov, Marius Dunca, trage un semnal de alarmă cu privire la asediul declanșat de actualul Executiv asupra autorităților locale din întreaga țară.
În contextul măsurilor care au blocat 1.500 de primării și care pun în pericol proiectele publice, Dunca subliniază că politicile de „austeritate oarbă” riscă să transforme mediul rural și mic urban în zone deșertificate economic.
„Ceea ce vedem în aceste zile nu este reformă, ci un atac direct la adresa intereselor comunităților locale. Sub pretextul unor eficientizări făcute din pix, premierul ignoră realitățile din teren. Nu poți să ceri unui primar de comună sau de oraș mic să facă miracole când îi tai finanțarea, îi blochezi investițiile și îl obligi să pună biruri insuportabile pe umerii cetățenilor doar pentru a acoperi găurile de la București. Aceasta este situația în Brașov, în întreaga regiune Centru, precum și în toată țara”, a declarat Marius Dunca.
Liderul PSD Brașov afirmă că, în acest moment de criză, singura voce care a adus echilibru și a oprit derapajele ideologice a fost cea a președintelui PSD, Sorin Grindeanu.
„În timp ce alții desenează grafice cu concedieri masive și tăieri, Sorin Grindeanu este singurul factor de stabilitate care se luptă la masa deciziilor pentru interesele primarilor noștri. PSD nu va accepta niciodată ca banii destinați drumurilor, școlilor sau rețelelor de apă din județul Brașov să fie confiscați de centru. Programe precum Anghel Saligny sau investițiile prin CNI sunt motorul economiei locale, iar blocarea lor în plină recesiune este un act de sabotaj economic”, a mai adăugat vicepreședintele PSD.
Dunca mai spune că în negocierile pentru Bugetul anului 2026, PSD va susține dreptul comunităților de a-și gestiona resursele, inclusiv posibilitatea reducerii taxelor locale pentru a sprijini cetățenii în perioade de criză. Mai mult, în vederea protejării investițiilor, niciun leu din bugetele de dezvoltare ale comunelor nu trebuie atins. Orice leu strâns la nivel local trebuie să rămână în localitate. Și nu în ultimul rând, vicepreședintele PSD întărește ideea importanței primarilor și cere respect pentru aleșii locali, întrucât ei sunt cei care răspund zilnic în fața oamenilor.
„PSD rămâne partidul oamenilor și primarilor care muncesc în teritoriu. Vom folosi toate pârghiile politice pentru a ne asigura că Bugetul pe 2026 va fi unul al construcției, nu al frânării proiectelor locale. Brașovenii merită servicii publice de calitate, iar acestea nu pot fi asigurate dacă guvernul pune lacătul pe ușile primăriilor!”, a conchis Marius Dunca.
Investitii
FOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026
Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă organizatorii mai au de făcut unele lucrări la infrastructura sportivă și de achiziționat echipamente, dotări și servicii. Toate acestea pot fi făcute dacă sunt banii în conturi, dar aceștia se lasă așeptați. De altfel, administrațiile publice locale și județene implicate în organizarea competiției au lansat un avertisment și au tras un semnal de alarmă: avem nevoie de resurse, pentru a merge mai departe.
„Nu suntem într-o situație economică foarte bună, iar asta ne face să fim atenți în ceea ce privește gestionarea resurselor. Avem promisiunea fermă din partea premierului României, Ilie Bolojan, că vom avea susținere din partea Guvernului”, a declarat președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, într-o conferință de presă ce s-a desfășurat la Brașov.
Mulți, puțini, banii trebuie asigurați
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că bugetul FOTE 2027 este estimat la 20 de milioane de euro, sumă ce ar urma să acopere investițiile, dotările și organizarea evenimentului. Comparativ, el a spus că bugetul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026 este de 5,2 miliarde de euro.
„Noi nu ne gândim la o astfel de sumă, dar trebuie să facem eforturi pentru a ne ridica la nivelul așteptărilor”, a declarat Scripcaru.
Totodată, el a menționat că până la deschiderea evenimentului olimpic mai sunt 12 luni, iar bugetul nu este aprobat.
„Nu există o sumă în bugetul național pentru FOTE 2027, astfel să știm cum să derulăm achizițiile și să facem pregătirile. Sperăm să se aprobe Legea bugetului național. Este un avertisment și un semnal de alarmă pe care îl tragem, pentru că România și-a asumat niște obligații pe care trebuie să le respecte”, a mai spus Scripcaru.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a menționat că în următoarele luni trebuie finalizate lucrările de îmbunătățire a infrastructurii sportive.
„Trebuie să organizăm competiții și să omologăm bazele sportive pentru FOTE. Pentru aceasta, trebuie să dispunem de resursele necesare, pentru a putea derula achizițiile și lucrările”, a declarat Veștea.
Trambulină cu nocturnă la Râșnov și un lac nou la Brașov
Probele din cadrul FOTE 2027 se vor desfășura la Brașov, Râșnov, Predeal, Gheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, iar în județul nostru mai sunt necesare o serie de investiții.
Astfel, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a previzat că va fi modernizată zona de elan a trambulinei K90 (cu finanțare din bugetul FOTE) și va fi realizată o nocturnă permanentă (printr-un program finanțat de Administrația Fondului de Mediu).
De asemenea, primarul Brașovului a anunțat că mai trebuie amenajat un lac de acumulare pentru alimentarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale. Acesta a menționat că noul lac va fi amenajat pe un teren care nu este în domeniul forestier și va fi umplut cu apa din izvoarele identificate în zonă. Pentru această investiție, el speră ca suma necesară realizării lucrărilor să fie inclusă în bugetul FOTE 2027.
Număr record de țări participante
La Festivalul Olimpic al Tineretului European și-au anunțat prezența 48 de țări, un număr record pentru această competiție, a cărei primă ediție a fost în anul 1993.
Satul olimpic principal va fi în Poiana Brașov, iar la Cheile Grădiștei va mai fi un sat olimpic, amenajat în principal pentru sportivii care vor participa la probele programate la această bază sportivă.
Sportivii vor participa la 10 probe sportive, de la schi alpin și hochei, la schi alpinism, biatlon, snowboard, sărituri sau hochei fete sau 3×3.

Competițiile se vor desfășura la următoarele baze sportive:
– Hochei pe gheaţă la Patinoarul olimpic din Brașov;
– Schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov;
– Biatlon la Cheile Grădiștei;
– Schi fond la Predeal (Valea Râșnoavei);
– Patinaj artistic la patinoarul de la Cheile Grădiștei;
– Hochei pe gheață 3×3 la patinoarul din Sf. Gheorghe;
– Hochei pe gheață feminin la patinoarul din Târgu Secuiesc;
– Patinaj viteză pe pistă scurtă (short track) la patinoarul de la Cheile Grădiștei;
– Sărituri cu schiurile la Râșnov (Valea Cărbunării);
– Snowboarding la Predeal (Clăbucet);
– Schi-alpinism la Poiana Brașov (probele de anduranță) și la Cheile Grădiștei.
Cotidian
Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM
După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, acesta din urmă a răspuns „cu aceeași monedă”.
Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus despre asociație că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.
„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnul Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.
De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultață, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.
„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.
Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.
ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații
De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare nu este împotriva SMID.
„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.
Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.
-
Cotidian2 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasovo zi agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Cotidian2 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Prima Paginao zi agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătateo zi agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Stiri Brasov2 zile agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Investitiio zi agoSediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții
-
Educație2 zile agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
