BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › FOTO. „Episodul” 2019 din modernizarea DN 73 se va...

FOTO. „Episodul” 2019 din modernizarea DN 73 se va încheia în 15 noiembrie. Constructorul a promis că până atunci va termina toate lucrările programate pentru acest an

S
De Sebastian Aldea
09 OCTOMBRIE 2019
Publicitate Reclamă
FOTO. „Episodul” 2019 din modernizarea DN 73 se va încheia în 15 noiembrie. Constructorul a promis că până atunci va termina toate lucrările programate pentru acest an
Dacă anii trecuți, cei de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov „dădeau în urmărire generală” firma care se ocupă de modernizarea DN 73, iar în primăvara acestui an, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a „rupt” contractul de lucrări, acum, de câteva luni, spaniolii de la Azvi par a-și fi „spălat imaginea”. 
În ultimele luni, reprezentanții direcției au monitorizat constant șantierul, iar conform directorului DRDP Brașov, mobilizarea constructorului a fost bună. 
 
 
 
„Săptămâna trecută am avut discuții cu reprezentanții din Spania ai constructorului. Am primit asigurări că până la data de 15 noiembrie se vor încheia lucrările programate pentru acest an. În principal, este vorba de casetele de lărgire dintre Râșnov și Bran. Pe teren sunt trei echipe de excavare. În ultimele zile, ritmul lucrărilor a fost afectat din caza vremii nefavorabile, dar acum lucrurile au revenit la normal”, a declarat Stancu.
 
Acesta a mai spus că săptămâna trecută a fost dat în folosință și noul pod de la Pănicel (din apropierea orașului Râșnov), acesta fiind construit în cursul acestui an. 
 
 
Potrivit DRDP Brașov „în acest moment se lucrează la amenajarea sensului giratoriu de la intersecția cu DN73A, la podul de peste pârâul Bârsa, la șanțurile pentru evacuarea apei pluviale și la mai multe casete de lărgire”.
  [gallery columns="5" ids="31264,31265,31266,31267,31268"]   În 2020 sunt programate lucrările în zona montană și se va turna stratul final de asfalt pe sectorul din județul Brașov, după care vor fi trasate marcajele definitive. 
 
 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs
10 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp
10 NOIEMBRIE 2026

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“
10 NOIEMBRIE 2026

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“