BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Investitii › FOTO. Grădiniţa nr. 11 din Braşov a fost extinsă p...

FOTO. Grădiniţa nr. 11 din Braşov a fost extinsă prin mansardare. Unitatea îi va primi pe copii şi cu dotări noi

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
17 IUNIE 2020
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
FOTO. Grădiniţa nr. 11 din Braşov a fost extinsă prin mansardare. Unitatea îi va primi pe copii şi cu dotări noi
Grădinița nr. 11 va avea patru săli de clasă noi, odată cu extinderea prin mansardare a clădirii. Lucrările s-au finalizat și în scurt timp va urma recepția lor, după cum a anunțat viceprimarul Brașovului, Costel Mihai, care a precizat că, în paralel cu această extindere din fonduri europene, Municipalitatea a alocat sume din bugetul propriu pentru modernizarea spațiilor existente și pentru dotări noi.
„Mă bucur că am ajuns în stadiul final al acestui proiect de extindere şi că vom pune la dispoziţia copiilor şi a cadrelor didactice un spaţiu generos, modernizat şi dotat la standarde. Odată finalizată această extindere, de câștigat va avea și creșa din vecinătate, care până acum găzduia două grupe de grădiniță, ea urmând să beneficieze acum de mai multe locuri. Educaţia a fost şi rămâne unul dintre domeniile mele de interes încă de la începutul mandatului meu şi sper să reuşim, în curând, să creştem calitatea în toate creșele și grădinițele, dar și în școlile din municipiul Brașov”, a declarat viceprimarul Costel Mihai.
Grădiniţia nr. 11 a fost extinsă prin mansardare, în urma unei investiţii de 2,39 milioane de lei (TVA inclus), rezultând patru clase noi, cu 80 de locuri şi spaţii cu funcţiuni specifice unei unităţi de acest tip. Proiectul a fost realizat cu o finanţare obţinută prin POR Axa 4.4. - Sprijinirea dezvoltării durabile, Investiții în formare profesională pentru dobândirea de competente. [gallery columns="2" ids="42804,42805,42808,42807"] Prin acest proiect au fost realizate, în ultimele luni, lucrări la structura de rezistenţă a acoperişului, intervenţii la zidarii și finisaje interioare, finisaje exterioare, hidranți, amenajare grupuri sanitare, instalații termice și electrice, plus două scări noi de acces, în exterior, ce respectă toate normele ISU de rezistenţă la incendiu.  Pe lângă aceste lucrări de construcţii, contractul de finanţare din fonduri europene, la Grădiniţa nr. 11 prevede şi dotări cu mobilier, în valoare de 174.845 de lei, dotări cu echipamente IT pentru spaţiul multifuncţional, în valoare de 86.709 lei şi dotări cu ustensile de bucătărie, în valoare de 14.858 de lei. [gallery columns="2" ids="42809,42803"] Completând proiectul de extindere prin mandardare, din fonduri europene, Primăria Braşov a alocat fondurile necesare, din bugetul propriu, pentru lucrări de reparaţie la etajele inferioare, aceste intervenţii urmând să fie finalizate şi ele în perioada următoare. Tot la această grădiniţă, în această vară va fi reamenajat locul de joacă şi spaţiul verde din jur, a precizat Costel Mihai.    

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu
09 NOIEMBRIE 2026

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu

Urmărire ca-n filme la Predeal: motociclist de enduro, reținut după ce a ignorat semnalul polițiștilor
09 NOIEMBRIE 2026

Urmărire ca-n filme la Predeal: motociclist de enduro, reținut după ce a ignorat semnalul polițiștilor

ETOS Academy investește 6,5 milioane de euro în prima fază a unui campus școlar în care copiii din Brașov pot învăța de la creșă la liceu
09 NOIEMBRIE 2026

ETOS Academy investește 6,5 milioane de euro în prima fază a unui campus școlar în care copiii din Brașov pot învăța de la creșă la liceu