Sănătate
FOTO. Noua Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Braşov, tot la stadiul de groapă. Ministerul Sănătăţii nu reuşeşte să mobilizeze firma pe care a angajat-o să realizeze construcţia
Construirea noii Unităţi de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov rămâne în continuare la stadiul de groapă. De data aceasta, o groapă mai mare şi cimentuită pe fund, care nu evoluează deloc aşa cum ar trebui, spre o clădire care să găzduiască spaţiile necesare activităţii de primiri urgenţe a spitalului. De săptămâni bune pe acest șantier nu se vede mișcare, iar muncitorii lipsesc.
De patru luni, s-a făcut doar o parte din fundație.
Lucrările la această clădire au început în luna iunie, dar au evoluat într-un ritm foarte lent, iar în prezent, pe locul din curtea spitalului, unde ar trebui să apară o clădire în următoarele 12 luni, se poate vedea doar o groapă imensă, îngrădită cu o plasă. Şi cam atât.


Proiectul este desfăşurat de Ministerul Sănătăţii, care a şi ales constructorul care să facă lucrarea – o firmă din Bucureşti, cu care a semnat un contract de 10,5 milioane lei (2,2 milioane euro), pe data de 8 aprilie. Aceeaşi firmă are în portofoliu şi lucrările modernizare de la Spitalul Universitar Bucureşti, Spitalul Pantelimon, spitalul de la Giurgiu şi mai multe maternităţi din ţară.
În aceste condiţii, reprezentanţii Spitalului Judeţean spun că sunt legaţi de mâini şi de picioare şi nu pot face altceva decât să se uite la groapa din curtea lor, să constate că se munceşte foarte puţin spre deloc şi să trimită notificări către Minister.
„Noi nu avem nicio legătură cu gropa din curtea nostră, este proiectul coordonat de Ministerul Sănătăţii. Noi doar monitorizăm ce se întâmplă şi facem acest lucru în fiecare săptămână, dar după cum vedeţi, nu se întâmplă mai nimic. Constructorul are termen până în data de 31 decembrie 2020 să termine lucrările. Dacă ei cred că această construcţie se poate ridica până în 5 – 10 luni, să o facă“, a declarat managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, dr. Călin Cobelschi.

Aşa cum este proiectată, viitoarea UPU a spitalului va fi un imobil cu subsol şi parter şi va avea printre altele, un spaţiu pentru rezidenţi şi pregătirea acestora şi spaţii pentru intervenţii, pe 1.200 de metri pătraţi, din cei 1800 puşi la dispoziţie. Încă din 2016, Ministerul Sănătăţii a luat decizia de a reface unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor din Braşov şi Oradea. Lucrările la Oradea au început în ianuarie, iar la Braşov, şantierul ar fi trebuit deschis până la sfârşitul lunii aprilie. Tot din 2016, Ministerul Sănătăţii a făcut şi unele achiziţii pentru UPU Braşov, echipamentele fiind acum în funcţiune. Ele vor fi mutate în noua UPU, când clădirea va fi operaţională. În prezent, având în vedere că o parte din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă este în şantier, UPU funcţionează în spaţiile ocupate în trecut de Ambulatorul integrat.
Conform statisticilor, medicii de la UPU au în medie 230 de pacienţi pe zi şi 65.000 de pacienţi pe an.
Prima Pagina
Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
După anunțul Fundației Metropolis privind retragerea din proiectul de reabilitare și modernizare a etajului I al staționarului Mârzescu B, acolo unde funcționează Secția clinică de Oncologie medicală, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a decis să continue lucrările prin forțe proprii.
Hotărârea a fost luată în cadrul Comitetului Director, iar intervențiile vor fi realizate în principal cu implicarea angajaților spitalului, a anunțat conducerea, într-un comunicat de presă publicat azi, ca urmare a întrebărilor venite în ultimele zile din partea presei.
Renovare „pe module”, în etape
La începutul acestei săptămâni, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, împreună cu șefa Serviciului Tehnic, și alături de reprezentanții secției Oncologie – medicul șef, asistentul șef și personalul implicat – modalitatea concretă de organizare a lucrărilor. Astfel, s-a decis ca renovarea să fie realizată etapizat, pe module, a transmis managerul SCJU, dr. Dan Grigorescu, prin intermediul Biroului de presă.
Prima etapă vizează modernizarea a două saloane și a două grupuri sanitare, dintre care unul destinat persoanelor cu dizabilități. Intervențiile, care seamănă mai degrabă a niște „cârpeli”, față de lucrările de care Secția de Oncologie ar avea nevoie, includ refacerea instalațiilor, asigurarea dotărilor necesare, schimbarea pardoselii și înlocuirea tâmplăriei din lemn cu una conformă standardelor de acreditare și legislației în vigoare.
Lucrările au fost deja demarate, iar reprezentanții spitalului estimează că primul modul va fi finalizat în aproximativ 4-6 săptămâni, a anunțat SCJU.
Mesaj clar din partea conducerii
Deși în ultim perioadă au exista mai multe voci care au arătat spre situația precară în care se află secția de Oncologie, conducerea SCJUBv subliniază că demersul nu are legătură cu vreo acțiune de control, ci reprezintă o inițiativă menită să îmbunătățească condițiile oferite pacienților oncologici.
De altfel, în contextul retragerii partenerului inițial din proiect, spitalul a ținut să precizeze că lucrările de modernizare nu sunt abandonate, ci continuate din resurse proprii, într-un ritm adaptat posibilităților interne.
Reamintim că la începutul acestei luni, Codin Maticiuc a anunțat că Fundația Metropolis, pe care o reprezintă, renunță la proiectul pe care și-l propusese inițial, de a reabilita Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, situată în staționarul Mârzescu. Anunțul a fost făcut marți, 3 februarie, chiar în fața clădirii care urma să intre în renovare, de către Codin Maticiuc, președintele Fundației Metropolis, care a explicat că decizia vine în contextul în care Consiliul Județean Brașov – structură de care aparține întreg SCJU – urmează să deruleze lucrări ample de reabilitare a imobilului, investiția publică fiind estimată la peste 60 de milioane de lei.
Sănătate
Urgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov este la un pas de a avea, în sfârșit, un cabinet stomatologic funcțional în cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU). Deschiderea este estimată pentru finalul acestei luni, însă doar dacă sunt îndeplinite două condiții esențiale: cabinetul să obțină acreditarea necesară, iar toți cei patru medici selectați să semneze contractele cu unitatea medicală.
Dacă prima dintre condiții este deja împlinită, cabinetul primind pe 11 februarie acreditarea care va intra in vigoare în două săptămâni, acum Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov trebuie să aștepte data de 26 februarie. Aceasta este data pe care cei patru medici stomatologi selectați au solicitat-o pentru a-și încheia perioadele de preaviz la actualele locuri de muncă.
Spațiul destinat urgențelor stomatologice există încă de anul trecut în incinta spitalului, însă până acum nu a fost pus în funcțiune. Pentru ca activitatea să înceapă efectiv, conducerea trebuia să deblocheze patru posturi și să asigure fondurile necesare pentru salarizarea medicilor. Lucru care s-a realizat la începutul acestui an.
Funcționarea unui cabinet stomatologic în cadrul UPU ar putea reduce presiunea pe camerele de gardă și ar oferi o soluție rapidă pacienților care ajung la spital cu urgențe dentare – de la infecții acute până la traumatisme. Dacă toate etapele administrative vor fi parcurse la timp, Brașovul ar putea avea, în premieră, un serviciu dedicat urgențelor stomatologice direct în cadrul Spitalului Județean.
Cotidian
Cetatea Făgăraș, iluminată în portocaliu de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului: „Nu sunteți singuri!”
Cetatea Făgăraș va fi iluminată în această seară de 4 februarie, în culoarea portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului, într-un gest de solidaritate cu persoanele diagnosticate cu această boală și cu familiile acestora.
Anunțul a fost făcut de conducerea Cetății Făgăraș, care a precizat că demersul face parte dintr-o campanie de conștientizare menită să transmită un mesaj de susținere comunității.
„Ne alăturăm campaniei dedicate sprijinirii persoanelor diagnosticate cu cancer și familiilor acestora, transmițând mesajul de solidaritate «Nu sunteți singuri!» către toți cei care se confruntă cu această boală”, au transmis reprezentanții instituției.
Un gest simbolic, posibil datorită lucrărilor de reabilitare
Iluminarea simbolică a Cetății Făgăraș are o semnificație aparte, fiind prima dată când monumentul este pus în valoare pentru susținerea unei cauze sociale. Acest lucru a devenit posibil din punct de vedere tehnic în urma lucrărilor de reabilitare, care au inclus și modernizarea sistemului de iluminat.
4 februarie – Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului
Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului este marcată anual pe 4 februarie, având ca obiectiv creșterea gradului de informare, prevenție și susținere a persoanelor afectate de cancer, prin implicarea comunităților locale și a instituțiilor publice din întreaga lume.
Cancerul rămâne una dintre principalele cauze de mortalitate, atât la nivel global, cât și în România. Potrivit estimărilor bazate pe date GLOBOCAN, în țara noastră se înregistrează anual peste 100.000 de cazuri noi de cancer, cu o tendință ușor ascendentă.
În anul 2023, numărul deceselor cauzate de cancer a depășit 56.200, boala reprezentând a doua cauză de mortalitate, după afecțiunile cardiovasculare. Mortalitatea standardizată este cu aproximativ 3% peste media Uniunii Europene, iar în rândul bărbaților este cu 10% mai mare decât media europeană.
Totodată, prevalența cancerului este în creștere, cu peste 560.000 de pacienți aflați în evidențele medicale în 2024, tendință estimată să continue și în următorii ani.
Printre cele mai frecvente forme de cancer în România se numără cancerul colorectal, de sân, pulmonar și de prostată. În același timp, cancerul de col uterin rămâne o problemă majoră de sănătate publică, România înregistrând cea mai mare incidență și mortalitate din Uniunea Europeană, în principal din cauza diagnosticării tardive și accesului limitat la screening și vaccinare HPV.
-
Cotidian2 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidian2 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov22 de ore agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Secretarul general al PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Stiri Brasov2 zile agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Prima Pagina17 ore agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Prima Pagina23 de ore agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
-
Investitii23 de ore agoSediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții
-
Educație2 zile agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
