Connect with us

Cotidian

FOTO. Piaţeta din Piaţa Sfatului nr. 27, deschisă spre aleea de După Ziduri, are o nouă față

Published

on

Prima etapă de amenajare a piațetei de la adresa Piața Sfatului 27, care face legătura dintre Piața Sfatului și Strada Mureșenilor cu Aleea După Ziduri, a fost finalizată. Este vorba despre lucrarea de pavare, care a fost una dificilă din cauza lipsei meseriașilor care mai cunosc această tehnică.

„Urmează ca rețeliștii să își translateze cablurile aeriene în tubulatura instalată de noi în această piață. Am finalizat partea de paviment, iar echipa de muncitori de aici va fi relocată în zona străzii Apollonia Hirscher la intersecție cu Castelului, unde realizăm lucrările pentru pietonalul aprobat și validat de Consiliul Local. Urmează să derulăm a doua etapă în Piața Sfatului 27, Canalul Graft, care va fi modelat conform soluției găsite de specialiști, iar de miercuri sau joi vom intra în grotele de după ziduri, pentru a face prima etapă de curățenie și igienizare a interiorului, după ce până acum am adus curentul electric în zonă. Suntem în graficul pe care ni l-am propus, corelat cu proiectul de canalizare a locuințelor din Șchei care deversau în canalul Graft, și de asemenea cu constructorul de la cinematograful Popular, unde cred că vom face recepția luna viitoare, și care și acesta se încadrează în proiectul parcului cultural După Ziduri, pe care îl derulăm împreună cu asociația Amural“, a declarat primarul George Scripcaru. 

Într-o etapă ulterioră se va reabilita zidul 

Această zonă este amenajată în aşa fel încât să poată găzdui pe viitor inclusiv unele evenimente culturale sau de altă natură. Într-o etapă ulterioară urmează amenajarea zidului din această zonă, după cum a precizat arhitectul-şef al municipiului Braşov, Marilena Manolache.

„Decizia asupra acestor lucrări a fost luată împreună cu reprezentați ai ordinului Arhitecților, în ideea că în momentul în care turnul din această locație va avea situația juridică clarificată, vom gândi împreună o soluție coerentă care să includă și spațiul deja amenajat, astfel încât în această locație să se poată organiza evenimente de interes public, pentru locuitorii Brașovului și pentru turiști. Într-o etapă ulterioară se va restaura zidul. Vineri, în ultima ședință a Consiliului Local, a fost aprobată includerea imobilului de la această adresă aici în proiectul-pilot care se desfășoară din anul 2018, de reabilitare a fațadelor din Centrul vechi. Se vor demara procedurile pentru reabilitarea întregii anvelope a imobilului de la Piața Sfatului 27. Chiar dacă în acest moment nu avem o sumă exactă, în buget a fost inclusă suma de 40.000 de lei pentru această reabilitare, municipiul având aproximativ 60% din proprietate. Reabilitarea acestei zone face parte dintr-un proiect mai amplu, prevăzut și de Planul Integrat de Calitate a Aerului și Strategia de Adaptare la Schimbări Climatice, adoptate de municipalitate, prin care ne dorim, în primul rând pentru cetățenii Brașovului, să recâștigăm cât mai multe spații publice. În continuare, este în lucru partea de pietonal pe Apollonia Hirscher, va urma lucrarea de pe Aleea George Coșbuc și, după obținerea autorizației de construire, probabil anul viitor, zona Modarom – Liceul Unirea – Prefectură“, a explicat Marilena Manolache, Arhitectul-șef al municipiului. 

Proiectul a pornit în acest an prin redeschiderea accesului spre Piaţa Sfatului nr. 27

Proiectul a demarat anul acesta, prin redeschiderea accesului dinspre Piata Sfatului 27 către Aleea După Ziduri, blocat de o construcție realizată abuziv și care nu făcea parte din zidul fortificat al vechii cetăți. Spațiul a fost remodelat, prin reorganizarea circulației și reducerea numărului de mașini cu acces în zonă, în vederea asigurării unui mediu optim pentru locuințele cu front la zona studiată. A fost refăcută și modernizată infrastructura pieței și înlocuită îmbrăcămintea din calupuri de bazalt care era degradată, cu un pavaj identic, din calupuri de bazalt de 9 x 9 cm.

Suprafața pavată este de 1.400 mp, la care se adaugă 140 metri liniari de rigolă, de asemenea nou-realizată. În piațetă vor fi plantați mai mulți arbori de înălțime medie și arbuști, iar pe o latură va fi creată o zonă verde, pe care, de asemenea, vor fi plantați mai mulți arbori. Vor fi amplasate mai multe bănci, care să se încadreze cu specificul arhitectural al piațetei.  Pentru a oferi siguranță, precum și pentru buna funcționare a spațiului studiat, vor fi amplasate corpuri de iluminat LED, noi, pe modelul celor folosite pe celelalte străzi din Centrul vechi. În gangul care face ieșirea către Piața Sfatului și strada Mureșenilor, au fost deja montate corpuri de iluminat suspendate, iar în piață, acestea vor fi amplasate pe stâlpii care au fost deja montați.

 

Zidul cetăţii, iluminat de 12 spoturi încastrate în pavimentul piaţetei

Zidul cetății este iluminat cu 12 spoturi încastrate în pavimentul pieței, iar turnul este și el iluminat cu două reflectoare încastrate în paviment, în fața acestuia,se propun a se ilumina cu reflectoare amplasate la baza acestuia. Iluminatul general va fi asigurat de corpuri de iluminat înalte. A fost avut în vedere și racordul la rețeaua de apă și canalizare, pentru a asigura atât cișmele, cât si posibilitatea realizării unei eventuale fântâni arteziene. Lucrarea este parte parte dintr-un proiect mai amplu pe care municipalitatea și l-a propus în zona Biblioteca Județeană – maternitate, de-a lungul canalului Graft, după rezolvarea unor probleme de natură juridică cu Consiliul Județean, care avea în administrare turnurile și bastioanele din zonă. Proiectul vizează punerea în valoare a tuturor obiectivelor din zonă, începând cu zidurile și cele două turnuri, și terminând cu grotele de după ziduri, piațeta în curs de amenajare și cinematograful Popular, de asemenea în reabilitare, care va fi transformat într-un centru cultural.

Cotidian

FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea

Published

on

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.

Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.

„Indexarea nu este un gest de generozitate”

Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.

Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.

Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă

Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.

FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.

Ultimatum de 30 de zile

În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.

Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.

Continue Reading

Cotidian

Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM

Published

on

După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.


Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.


„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.


De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.


„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.


Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.

ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații

De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.

„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.

Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.

Continue Reading

Cotidian

FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.

Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.

„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.

Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare

Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.

Continue Reading

Trending