BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › FOTO. Prima grădiniță construită de la zero în Bar...

FOTO. Prima grădiniță construită de la zero în Bartolomeu-Avantgarden a fost recepționată

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
19 DECEMBRIE 2025
Publicitate Reclamă
FOTO. Prima grădiniță construită de la zero în Bartolomeu-Avantgarden a fost recepționată

Final de an cu vești bune pentru familiile din cartierul Bartolomeu-Avantgarden. Noua grădiniță de pe strada Pelicanului a fost finalizată, iar clădirea a trecut deja de recepția lucrărilor, a anunțat Primăria municipiului Brațov, într-un comunicat de presă.

Grădiniță construită pe terenul donat de un dezvoltator imobiliar

Este prima grădiniță construită de la zero în acest cartier, pe un teren donat de un dezvoltator imobiliar, într-un context în care singura unitate preșcolară existentă – Grădinița nr. 5, de pe strada Inului – funcționează într-o clădire veche de aproximativ 100 de ani, cu altă destinație inițială.

Noua clădire a fost proiectată și echipată special pentru nevoile copiilor de vârstă preșcolară, punând accent pe siguranță, confort și funcționalitate, a transmis primarul Brașovului, George Scripcaru.

După recepție, urmează etapele administrative necesare: intabularea clădirii, decizia Inspectoratului Școlar Județean privind înființarea unei noi unități sau arondarea acesteia la o grădiniță existentă, precum și includerea în rețeaua școlară.

Potrivit reprezentanților municipalității, grădinița ar putea deveni operațională cel târziu la începutul anului școlar 2026

Noua grădiniță, cu program prelungit, are o capacitate de cinci grupe de copii și este organizată pe un regim de înălțime S+P+E+T (subsol, parter, etaj și terasă). Clădirea dispune de nouă dormitoare, spații moderne pentru prepararea și servirea mesei, spălătorie, uscătorie, călcătorie, spații pentru personal, grupuri sanitare, vestiare, holuri, cabinet medical cu sală de tratament, dar și o terasă destinată activităților recreative.

Din punct de vedere tehnic, imobilul este gândit pentru costuri reduse de exploatare. Pe terasa tehnică au fost montate panouri fotovoltaice, iar sistemele de încălzire și climatizare sunt realizate cu pompe de căldură și ventilo-convectoare. De asemenea, clădirea este dotată cu recuperatoare de căldură care asigură ventilația automată, la standarde moderne, fără a fi necesară deschiderea ferestrelor.

Lucrările au fost realizate de asocierea Romfit Grup SRL (lider), HAR&H SRL și Procali Construct SRL, ordinul de începere fiind dat în 9 decembrie 2024. Valoarea totală a contractului de proiectare și execuție, inclusiv împrejmuirea, a fost de peste 30 de milioane de lei, cu TVA.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Alertă la Brașov! Bărbat de 85 de ani, dispărut din Poiana Mărului. Poliția Brașov cere ajutorul populației
11 NOIEMBRIE 2026

Alertă la Brașov! Bărbat de 85 de ani, dispărut din Poiana Mărului. Poliția Brașov cere ajutorul populației

Brașovul și alte destinații turistice din Transilvania, în centrul unei dezbateri culinare: de ce găsești pizza și paste în aproape toate restaurantele, chiar și în cele indiene
11 NOIEMBRIE 2026

Brașovul și alte destinații turistice din Transilvania, în centrul unei dezbateri culinare: de ce găsești pizza și paste în aproape toate restaurantele, chiar și în cele indiene

„Brătienii pentru PACE”, un nou grup în Senat, cu liberali de pe lista de excludere din PNL? Printre cei vizați de „transfer”, și un senator de Brașov
11 NOIEMBRIE 2026

„Brătienii pentru PACE”, un nou grup în Senat, cu liberali de pe lista de excludere din PNL? Printre cei vizați de „transfer”, și un senator de Brașov