BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › FOTO. Prima implantare a unei inimi artificiale la...

FOTO. Prima implantare a unei inimi artificiale la un minor, în România - O adolescentă de 17 ani, care nu ar fi supravieţuit fără transplant, pentru că donatorii pentru această categorie de vârstă sunt rari

O
De Otilia Comsa
28 SEPTEMBRIE 2023
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
FOTO. Prima implantare a unei inimi artificiale la un minor, în România - O adolescentă de 17 ani, care nu ar fi supravieţuit fără transplant, pentru că donatorii pentru această categorie de vârstă sunt rari

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, prof. dr. Horaţiu Suciu, a realizat prima operaţie de implantare a unei inimi artificiale la un minor. Medicul a finalizat acest transplant alături de o echipă a Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş şi de doctorului Svetozar Putnik, din Belgrad, beneficiara fiind o adolescentă de 17 ani, care nu ar fi supravieţuit fără transplant, având în vedere că donatorii pentru această categorie de vârstă sunt rari.

„Se spune că numai Dumnezeu poate pătrunde în sufletul cuiva. Şi aşa este. Am mers azi dimineaţă la Institut, gândindu-mă ce este în sufletul unei copile de 17 ani, pacientă de-a noastră, care aşteaptă un transplant, ştiind cât de puţini sunt donatorii pentru această categorie de vârstă. Soluţia inimii artificiale era singura care, din cauza gravei insuficienţe cardiace, o putea ţine în viaţă. Şi operaţia a reuşit. Este a patra implantare a unei inimi artificiale pe care o reuşim în acest an şi prima din România la un copil. Le mulţumesc colegilor din echipa IUBCvT Târgu Mureş şi profesorului Putnik din Belgrad, care a asistat la intervenţie. Mă bucur că reprezentantul acestui important centru est-european în domeniul transplantării cardiace a fost alături de noi şi a văzut stadiul la care a ajuns medicina târgumureşeană”, a arătat dr. Horaţiu Suciu, pe Facebook.

Foto: FB Horaţiu Suciu (screen shot)

Doctorul a adăugat că, spre seară, când a plecat spre casă după această reuşită, a admirat locul în care se va construi viitorul Institut al Inimii din Târgu Mureş:

"Seara, când am plecat spre casă, m-am uitat la părculețul din fața Spitalului. Este locul în care se va construi noul Institut al Inimii. Acolo sunt acum niște pomi fragezi, pe care i-aș lua cu noi în noua clădire a Institutului, pe care îl pregătim cu toată dedicarea. Nu știu dacă pomii aceștia se vor regăsi în viitorul nostru spital, dar felul în care i-am văzut astăzi a fost ca un dialog în care mi s-a șoptit, de undeva, că procedura de astăzi va fi, în noul proiect, o rutină", a scris dr. Suciu pe pagina sa.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

Parc fotovoltaic jefuit noaptea la Făgăraș: Peste 2000 de metri de cabluri furate ca la carte. Un un tânăr de 18 ani, reținut, doi minori trimiși la evaluare psihologică
09 NOIEMBRIE 2026

Parc fotovoltaic jefuit noaptea la Făgăraș: Peste 2000 de metri de cabluri furate ca la carte. Un un tânăr de 18 ani, reținut, doi minori trimiși la evaluare psihologică

RO-ALERT la Ghimbav: Urs semnalat în zona magazinului Lidl
08 NOIEMBRIE 2026

RO-ALERT la Ghimbav: Urs semnalat în zona magazinului Lidl

ACUM 2026. Trecutul comunist, prin ochii tinerilor: aproape 100 de elevi și studenți au transformat memoria comunistă în scurtmetraje la Brașov
08 NOIEMBRIE 2026

ACUM 2026. Trecutul comunist, prin ochii tinerilor: aproape 100 de elevi și studenți au transformat memoria comunistă în scurtmetraje la Brașov