BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › FOTO. Protest pentru Justiție la Brașov: „Vrem jus...

FOTO. Protest pentru Justiție la Brașov: „Vrem justiție curată, nu de PSD furată!”

O
De Otilia Comsa
27 AUGUST 2017
Publicitate Reclamă
FOTO. Protest pentru Justiție la Brașov: „Vrem justiție curată, nu de PSD furată!”
În jur de 150 de cetățeni participă la protestul organizat duminică seara în fața Prefecturii Brașov, împotriva modificării legislației din Justiție, anunțate de ministrul Tudorel Toader. O altă nemulțumire a cetățenilor este legată de zvonurile despre naționalizarea pilonului II de Pensii. Protestul, organizat la Brașov de Asociația Reactiv, a decurs liniștit. Brașovenii, unii veniți chiar și cu copiii, au socializat și au manisfestat civilizat, după cum au spus și jandarmii. „Protestam pentru ca conducătorii noștri sa își vina în fire și să ia decizii responsabile”, au spus organizatorii.     După ora 20, participanții la manifestație au pornit în marș spre sediul PSD din Piața Sfatului. Sub geamul partidului de la guvernare, oamenii au strigat „Vrem justiție curată, nu de PSD furată!”. Asociaţia Reactiv Braşov, organizatoare a manifestării din fața Prefecturii a transmis un mesaj pe rețelele de socializare, în care se declară îngrijorată de modificările propuse de Ministerul Justitiei. „Ne dorim o justiţie independentă, în care fiecare cetăţean să aibă încredere şi să-şi găsească dreptatea. Vom monitoriza parcursul acestor modificări legislative, iar în cazul în care situaţia o impune, vom acţiona pe căile pe care legea le pune la dispoziţie cetăţenilor ( proteste, petiţii etc. )”.   Un protest a fost anunțat și la Făgăraș, unde încă de la ora 19.00, în fața primăriei s-au postat doi oameni cu pancarde pe care era scris mesajul "Tudorel Toader, groparul justiției". Duminică seara, proteste au fost anunțate și  la București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Bacău, Galați, Constanța și Craiova.  Foto: FB/Reactiv Brasov

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

Cine controlează banii publici? Parlamentul a numit un fost deputat PSD ca interimar la Curtea de Conturi. PNL și USR strigă la unison „alianță PSD-AUR!“
10 NOIEMBRIE 2026

Cine controlează banii publici? Parlamentul a numit un fost deputat PSD ca interimar la Curtea de Conturi. PNL și USR strigă la unison „alianță PSD-AUR!“

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs
10 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp
10 NOIEMBRIE 2026

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp