Connect with us

Stiri Brasov

FOTO. Reconstituire istorică în Piața Sfatului din Brașov: Armata Română împotriva Ungariei bolșevice

Published

on

De astăzi, la Braşov de deschide a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Reconstituire Istorică Braşov.  În perioada 9 – 11 august 2019, Muzeul Judeţean de Istorie Braşov organizează a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Reconstituire Istorică Braşov.

Tematica ediţiei 2019 este „Centenarul războiului Armatei Române împotriva Ungariei bolşevice”.   



Festivalul Internaţional de Reconstituire Istorică Braşov 2019 va aduce în atenţia iubitorilor de istorie demonstraţii şi prezentări legate de tradiţiile militare de la sfârşitul Primului Război Mondial, ,,Oficiul Poştal 1919”, ateliere, jocuri şi instalaţii interactive pentru copii şi expoziţia de fotografie istorică ,,Ungaria 1919. Campania Armatei Române împotriva Ungariei bolşevice”.

„Ajuns în 2019 la a IV-a ediţie, Festivalul Internaţional de Reconstituire Istorică Braşov nu a fost şi nu o să fie un discurs despre învingători şi învinşi. Este un produs cultural care urmăreşte înţelegerea semnificaţiei aniversărilor istorice de către braşoveni şi turişti sub o formă cultural-educativă originală, un festival care deşi apelează la tradiţiile militare urmăreşte promovarea diversităţii culturale şi a toleranţei între foştii inamici istorici, prezintă urmările războaielor în istoria popoarelor Europei, schimbările de esenţă la nivelul mentalităţilor colective care au influenţat pe termen lung societăţile europene. Cu un pronunţat caracter demonstrativ şi educativ, activităţile festivalului nostru se vor desfăşura în Piaţa Sfatului, în apropierea clădirii muzeului, unde va fi amenajată o tabără militară de epocă cu 50 de participanţi, aparţinând unor asociaţii de reconstituire istorică din România şi străinătate“, explică Nicolae Pepene, directorul muzeului Judeţean de Istorie Braşov.



Festivalul este realizat de Muzeul Județean de Istorie Brașov în parteneriat cu Asociația ,,6 Dorobanți”, fiind susținut de Consiliul Județean Brașov, Primăria Municipiului Brașov și Muzeul Militar Național ,,Regele Ferdinand I”. 

PROGRAM: 

Vineri 09.08.2019, Piața Sfatului

19:00 - festivitatea de deschidere a festivalului (raport, trecere în revistă, ridicarea drapelului pe catarg);
19:30 - defilarea trupelor de reconstituire istorică în centrul Brașovului, pe traseul Piața Sfatului – Str. Republicii – Parcul Nicolae Titulescu – Str. Mureșenilor – Piața Sfatului.  
20:00 - Ceremonia încheierii zilei, coborârea drapelului de pe catarg.

Sâmbătă 10.08.2019, Piața Sfatului

10:00 – Ceremonia de deschidere a zilei: trecerea în revistă a trupelor, ridicarea drapelului, prezentarea standurilor fiecărei asociații de reconstituire istorică; 
10:30 – 18:00 - activități de reconstituire istorică: prezentări de armament și uniforme militare specifice Primului Război Mondial, patrulări, exerciții tactice; 

  • deschiderea expoziției outdoor; 
  • activități de reconstituire istorică dedicate copiilor - oficiul poștal 1919 – instrucție de front pentru ,,copiii de trupă”, punctul sanitar de tratare a ,,răniților” și atelier de cromolitografie istorică cu tematica inspirată din perioada Marelui Război; 

18:00 – 18:15 – Ceremonia încheierii zilei a doua a Festivalului, coborârea drapelului de pe catarg.

Duminică 11.08.2019, Piața Sfatului

10:00 - Ceremonia de deschidere a zilei: trecerea în revistă a trupelor, ridicarea drapelului, prezentarea standurilor fiecărei asociații de reconstituire istorică; 
10:30 – 15:00 - activități de reconstituire istorică: prezentări de armament și uniforme militare specifice Primului Război Mondial, patrulări, exerciții tactice; 

  • activități de reconstituire istorică dedicate copiilor - oficiul poștal 1919 – instrucție de front pentru ,,copiii de trupă”, punctul sanitar de tratare a ,,răniților” și atelier de cromolitografie istorică cu tematica inspirată din perioada Marelui Război; 

15:00 – 15:30 – Ceremonia încheierii Festivalului, coborârea drapelului de pe catarg.

Fapt divers

Accident grav în sensul giratoriu de la Gară! Intervenție a echipajului de descarcerare al ISU Brașov

Published

on

Un accident grav a avut loc în această dimineață, în sensul giratoriu de la Gara CFR Brașov, unul dintre cele mai circulate noduri rutiere din oraș. Mai multe echipaje de intervenție au fost mobilizate de urgență, iar traficul în zonă se desfășoară cu dificultate.

Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate mai multe autovehicule, impactul fiind suficient de puternic încât să fie nevoie de intervenția echipajului de descarcerare al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov. O autospecială a fost trimisă la fața locului pentru a sprijini operațiunile de salvare.

În paralel, polițiștii rutieri au intervenit pentru dirijarea circulației și efectuarea cercetărilor. Traficul este îngreunat, la primele ore ale dimineții, în special pe direcțiile spre Bulevardul Victoriei și Bulevardul Gării, unde se circulă alternativ, sub supravegherea agenților.

Oamenii legii au demarat deja verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Având în vedere că zona Gării CFR reprezintă un punct strategic pentru circulația din Brașov, șoferii sunt sfătuiți să evite perimetrul în următoarea oră și să folosească rute alternative, precum strada 13 Decembrie sau strada Hărmanului.

Continue Reading

Investitii

FOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului

Published

on

Amenajată în urmă cu mai bine de 10 ani, acumularea Ruia din Poiana Brașov este principala sursă de zăpadă pentru pârtiile de pe domeniul schiabil. În lipsa ninsorilor abundente, este produsă zăpadă artificială, tunurile de zăpadă și lănciile fiind alimentate din lacul de acumulare. De-a lungul anilor, autoritățile locale brașovene au evitat să spună clar care este sursa de alimentare a acestui lac. Reprezentanții municipalității au vorbit de-a lungul vremii de captarea unor izvoare și au dat de înțeles că necesarul de apă ar mai fi completat cu apă din rețeaua publică.


Însă, recent, primarul Brașovului, George Scripcaru, a confirmat că, în fapt, apa din lacul respectiv provine din rețeaua publică.


„În prezent, noi pompăm apă pentru lacul din munte din oraș, pe rețea. Sunt cheltuieli foarte mari. Pompăm apă din rețeaua publică a orașului, pe care o plătim. Este apă prelucrată, pentru că apa care ajunge la tunurile de zăpadă, dacă are impurități crează probleme și acestea nu mai sunt eficiente. Nu este apă industrială, este apă pe care o consumăm la chiuvetă. Este apă de băut și are un alt cost”, a declarat Scripcaru.


Problema alimentării acestui lac nu ține numai de costuri, ci și de disponibilul de apă, care este tot mai puțină.


Municipiul Brașov și localitățile din zona metropolitană, deservite de Compania Apa Brașov, sunt alimentate din acumularea Tărlung, iar în ultimii ani au fost probleme cu acest lac. De exemplu, în anul 2024, din cauza secetei prelungite, apa din această acumulare abia a ajuns pentru alimentarea localităților deservite de operatorul regional de apă.

Soluția Primăriei Brașov: încă un lac, alimentat din izvoare

Pentru a rezolva problema apei pentru domeniul schiabil, Primăria Brașov a anunțat că are în plan amenajarea unui al doilea lac de acumulare, proiectul fiind inclus în planul de investiții pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) din anul 2027, ediția de iarnă.

„Sunt sporturi care sunt în spații închise, unde ai la îndemână o tehnologie care te ajută. Sunt și competițiile în aer liber, care depind foarte mult de condițiile meteo, temperaturi și dacă nu au echipamente și resurse, devine puțin mai complicat. De aceea, pe lângă dotările și echipamentele pe care le vom achiziționa pentru FOTE 2027, am studiat și am accesat consultanță de specialitate cu cei care au elaborat documentația pentru domeniul schiabil din Poiana Brașov și am identificat o sursă care ne dă posibilitatea să luăm în calcul construirea unui al doilea lac, în munte, în Poiana Brașov, pentru a avea resursă în plus, pentru orice eventualitate. Chiar și în afara competiției, este foarte utilă și necesară”, a declarat primarul Brașovului.

Edilul a precizat că pentru noul lac a fost identificat un amplasament, unde este sursă de izvoare permanente, ce pot reprezenta o soluție.

„Trebuie să luăm în calcul faptul că această investiție trebuie realizată în acest an. Este un lucru care se adaugă la ceea ce avem. Am elaborat documentațiile de urbanism, suntem în regulă, nu trebuie să scoatem nimic din fond forestier, iar asta ne ajută foarte tare. O să încercăm să includem în structura de finanțare și această investiție”, a continuat edilul.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 17 – 27 februarie, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Predeal, Râșnov, Cheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. În Poiana Brașov sunt programate probele de schi alpin și schi-alpinism.

Continue Reading

Investitii

Fundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații

Published

on

După ce s-a retras din proiectul de reabilitare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, având în vedere că administrația județeană brașoveană a promis o investiție mult mai amplă, Fundația Metropolis a anunțat că va aloca banii pentru un alt proiect în județul Brașov. După aproape 10 zile de la anunțul făcut de președintele fundației, Codin Maticiuc, nu a fost anunțată nicio investiție în infrastructura sanitară brașoveană finanțată din cei 560.000 de euro, strânși din donații.

Pentru a stabili investiția care ar urma să beneficieze de finanțare din banii strânși de fundație, președintele acesteia, Codin Maticiuc, a declarat în 3 februarie că va avea discuții cu donatorii, dar și cu managerii de spitale.

„Încă nu avem cereri. Am anunțat în Brașov, am dat sfoară în țară. Presa a preluat acest apel, donatorii au anunțat peste tot că suntem cu jumătate de milion (de euro – n.red.), minim, pregătiți și ne putem duce către un milion de euro. Încă nu au apărut pretendenți. Manageri de spitale nu și-au exprimat intenția să atragă acești bani către spitalul lor”, a transmis Maticiuc pe rețelele de socializare.

Există și o excepție: managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov

Pe lista managerilor care nu și-au exprimat intenția de a atrage banii din donațiile Fundației Metropolis nu se regăsește cel al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Dan Grigorescu, acesta afirmând chiar în 3 februarie că vrea să mențină deschisă comunicarea cu Fundația Metropolis.

„Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a sunat după întâlnirea noastră (din 3 februarie, în fața clădirii în care funcționează secția de Oncologie – n.red). Mi-a spus că mai are și alte secții care necesită investiții. Rămânem în discuții cu Spitalul Județean, dar aștept și alte spitale. Haideți să vedem ce spun și alți manageri. Brașovul chiar nu are nevoie de jumătate de milion de euro în sistemul sanitar?”, a mai spus Maticiuc.

Pe termen lung: Consolidare și modernizare

Proiectul de reabilitare a Corpului B al Pavilionului Mârzescu (în care funcționează secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov și ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov) anunțat de Consiliul Județean Brașov prevede lucrări de consolidare și modernizare a imobilului. Valoarea investiției este estimată la 62 milioane de lei, iar pentru finanțarea lucrărilor, administrația județeană brașoveană a anunțat că va solicita bani europeni.

Pe termen scurt: Renovare făcută de angajații spitalului

Însă, până la obținerea finanțării europene, obținerea avizelor și acordurilor, organizarea licitațiilor și realizarea lucrărilor, la secția de Oncologie se vor face lucrări minore, cu ajutorul angajaților spitalului. Astfel, conducerea unității a anunțat că a început renovarea a două saloane și a două grupuri sanitare, iar termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de 4 – 6 săptămâni.

Unii medici – pesimiști, președintele Metropolis – optimist

Retragerea Fundației Metropolis din proiectul de reabilitare a Oncologiei și promisiunea Consiliului Județean Brașov că la imobil se vor realiza ample lucrări de consolidare și modernizare nu au fost privite cu ochi buni de unii dintre medici. Astfel, potrivit unui comunicat transmis de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Mariana Sporiș, medic şef secție clinică Oncologie medicală, și-a dat demisia ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.

În schimb, Codin Maticiuc este mult mai optimist.

„Doctorii și-au pierdut răbdarea, doctorii și-au pierdut speranța că această secție va mai fi renovată. Eu nu. Încă am încredere în Consiliul Județean Brașov”.

La etajul în care funcționează Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Corpul B al Pavilionului Mârzescu, Fundația Metropolis își propusese reabilitarea completă a spațiilor interioare din secția de oncologie, inclusiv: refacerea instalațiilor, realizarea unei instalații de gaze medicale, amenajarea de toalete în fiecare salon.

Reprezentanții fundației au precizat că, în acest corp de clădire, nu au mai fost efectuate reparații majore de aproximativ 40 de ani, iar necesarul de investiții era estimat la un milion de euro.

Continue Reading

Trending