Aeroportul Internațional Brașov - Ghimbav a înregistrat vineri seara o nouă premieră: aterizarea și decolarea unei aeronave de mare capacitate Boeing 747. Aeronava a fost programată să aterizeze la ora 16.00, însă a ajuns la aeroport puțin după ora 21.00 și a fost „așteptată” de numeroși pasionați de avioane, care au ținut să o fotografieze.

Aeronava a zburat pe ruta Dubai - Hong Kong și a avut programată o escală la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav.
Aeroportul de la Ghimbav a obținut certificarea pentru aterizarea și decolarea acestei categorii de aeronave în luna mai acestui an.

În România, acest tip de aeronavă poate ateriza pe cinci aeroporturi, respectiv Otopeni, Băneasa, Constanța, Timișoara și Brașov, unde sunt piste cu lungimea mai mare de 2.500 de metri.
Totuși, aterizarea unor aeronave de mari dimensiuni la Aeroportul Internațional Brașov - Ghimbav nu reprezintă o noutate, la Ghimbav aterizând numeroase aeronave cargo aparținând forțelor aeriene din mai multe state NATO.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!