Sport
FOTO Sporting Ghimbav a impresionat plăcut la un turneu de handbal masculin cu participante din Liga Zimbrilor
Un singur an de prezență în divizia A i-a fost de ajuns antrenorului Florin Paraschiv pentru a duce mai departe la seniorat, cu succes, un proiect frumos care are baze solide, de ani de zile, la Sporting Ghimbav. La finalul săptămânii trecute, la fix un an de când a preluat echipa de seniori a clubului, Florin Paraschiv a reușit să facă o figură foarte frumoasă la un turneu amical care a avut loc la Vaslui, acolo unde, desi au pierdut cele două meciuri jucate în compania celor de la HC Buzău (34-21) și CSM Odorhei (25-22), a avut prestații care au fost lăudate de cei prezenți.
Chiar dacă a început cu emoții turneul, la care au participat doar echipe din primul eșalon, Sporting Ghimbav s-a ridicat repede la nivelul competiției, iar pe alocuri a reușit chiar să joace de la egal la egal cu echipe respectate ale campionatului.
“Faptul că noi am reușit să ne ridicăm o bună parte din timpul jucat, la nivelul unor formații puternice din liga zimbrilor, ne arată că facem bine ce facem și că suntem pe drumul cel bun cu proiectul nostru de construcție a unei echipe puternice de divizie. Sunt mândru de jocul băieților, mai ales că la momentul meciului cu HC Buzău, aveam două săptămâni de pregătire fizică la activ, și doar cinci antrenamente cu mingea. De asemenea, un alt aspect de care sunt tare mândru, este acela că avem în lot doar doi jucători de 27 de ani, în rest doar tineri, în mare parte crescuți, aici, la Sporting Ghimbav”, a declarat Florin Paraschiv.

Principalul obiectiv pentru perioada următoare, este de a crește valoarea individuală a fiecărui jucător în parte, antrenorul Florin Paraschiv fiind de părere că dezvoltarea lor din toate punctele de vedere, este extrem de importantă pentru ca un grup să funcționeze, într-adevăr, ca o echipă:
“Eu am avut multe contacte cu handbalul din Franța, unde mi-am făcut și master coach-ul, și acolo am văzut cât de important este să ai material bun individual, cu care să lucrezi într-o echipă. Dacă fiecare jucător este bine pus la punct, atât fizic, cât și mental, îi faci mult mai ușor să funcționeze ca echipă. O construcție solidă are nevoie de baze solide pe care le putem pune doar împreună, fiind atenți la fiecare jucător, pentru că toți sunt importanți, și cel care are acum 17 ani, și trebuie crescut corect, dar și cel care are 27 și mai are de are de pus la punct una, alta, la el”.
Reamintim că echipa de seniori Sporting Ghimbav are doar un an de prezență în divizia A, în sezonul trecut, unde a terminat pe locul patru în play-off-ul de tineret, cu Florin Paraschiv pe banca tehnică.
“Trebuie să recunosc, am ales să vin la acest club, datorită oamenilor inimoși care se se află în jurul lui. Nu mai e un secret pentru iubitorii de sport din Brașov, faptul că Viorel Irimie a pus pe picioare un club care a ajuns să fie respectat la mai multe sporturi, iar acum, la handbal masculin, iată că a reușit să facă pasul către handbalul mare. E adevărat, suntem la început, dar am mare încredere că în câțiva ani, putem promova în prima divizie a țării, cu un nucleu important de jucători, crescuți, aici, la Ghimbav. Chiar dacă am avut oferte să lucrez la cluburi mai mari, mie mereu mi-a plăcut să contruiesc. Nu m-am ferit să încep de jos, să formez echipe și să cresc jucători. Am făcut asta la Rom-Cri, apoi și la CNOT, iar acum sunt din nou, la marginea terenului, la Sporting Ghimbav, un club care, trebuie să recunoaștem, nu ar fi avut o șansă reală de a face acest pas către seniorat, fără implicarea Primăriei Ghimbav. Primarul Ionel Fliundra a înțeles nevoia comunității în ceea ce privește sportul, și nu doar că a sprijinit cluburile private și a înființat un club al Ghimbavului – care va intra în activitate în perioada următoare, dar va construi și baze frumoase de pregătire și recuperare în oraș. Ori în aceste condiții, tot ce trebuie să facem noi, este să muncim și să dăm totul când intrăm în teren”, a mai adăugat profesorul Florin Paraschiv.
În timpul rămas până la startul campionatului, Sporting Ghimbav va mai juca cel puțin șase meciuri amicale iar între ele se va pune accentul pe pregătirea tehnico tactică, având însă în program și reprize de pregătire fizică sub supravegherea lui Mircea Olteanu, kinetoterapeutul echipei. Startul în noul sezon competițional se va da la jumătatea lunii septembrie.
Investitii
FOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026
Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă organizatorii mai au de făcut unele lucrări la infrastructura sportivă și de achiziționat echipamente, dotări și servicii. Toate acestea pot fi făcute dacă sunt banii în conturi, dar aceștia se lasă așeptați. De altfel, administrațiile publice locale și județene implicate în organizarea competiției au lansat un avertisment și au tras un semnal de alarmă: avem nevoie de resurse, pentru a merge mai departe.
„Nu suntem într-o situație economică foarte bună, iar asta ne face să fim atenți în ceea ce privește gestionarea resurselor. Avem promisiunea fermă din partea premierului României, Ilie Bolojan, că vom avea susținere din partea Guvernului”, a declarat președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, într-o conferință de presă ce s-a desfășurat la Brașov.
Mulți, puțini, banii trebuie asigurați
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că bugetul FOTE 2027 este estimat la 20 de milioane de euro, sumă ce ar urma să acopere investițiile, dotările și organizarea evenimentului. Comparativ, el a spus că bugetul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026 este de 5,2 miliarde de euro.
„Noi nu ne gândim la o astfel de sumă, dar trebuie să facem eforturi pentru a ne ridica la nivelul așteptărilor”, a declarat Scripcaru.
Totodată, el a menționat că până la deschiderea evenimentului olimpic mai sunt 12 luni, iar bugetul nu este aprobat.
„Nu există o sumă în bugetul național pentru FOTE 2027, astfel să știm cum să derulăm achizițiile și să facem pregătirile. Sperăm să se aprobe Legea bugetului național. Este un avertisment și un semnal de alarmă pe care îl tragem, pentru că România și-a asumat niște obligații pe care trebuie să le respecte”, a mai spus Scripcaru.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a menționat că în următoarele luni trebuie finalizate lucrările de îmbunătățire a infrastructurii sportive.
„Trebuie să organizăm competiții și să omologăm bazele sportive pentru FOTE. Pentru aceasta, trebuie să dispunem de resursele necesare, pentru a putea derula achizițiile și lucrările”, a declarat Veștea.
Trambulină cu nocturnă la Râșnov și un lac nou la Brașov
Probele din cadrul FOTE 2027 se vor desfășura la Brașov, Râșnov, Predeal, Gheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, iar în județul nostru mai sunt necesare o serie de investiții.
Astfel, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a previzat că va fi modernizată zona de elan a trambulinei K90 (cu finanțare din bugetul FOTE) și va fi realizată o nocturnă permanentă (printr-un program finanțat de Administrația Fondului de Mediu).
De asemenea, primarul Brașovului a anunțat că mai trebuie amenajat un lac de acumulare pentru alimentarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale. Acesta a menționat că noul lac va fi amenajat pe un teren care nu este în domeniul forestier și va fi umplut cu apa din izvoarele identificate în zonă. Pentru această investiție, el speră ca suma necesară realizării lucrărilor să fie inclusă în bugetul FOTE 2027.
Număr record de țări participante
La Festivalul Olimpic al Tineretului European și-au anunțat prezența 48 de țări, un număr record pentru această competiție, a cărei primă ediție a fost în anul 1993.
Satul olimpic principal va fi în Poiana Brașov, iar la Cheile Grădiștei va mai fi un sat olimpic, amenajat în principal pentru sportivii care vor participa la probele programate la această bază sportivă.
Sportivii vor participa la 10 probe sportive, de la schi alpin și hochei, la schi alpinism, biatlon, snowboard, sărituri sau hochei fete sau 3×3.

Competițiile se vor desfășura la următoarele baze sportive:
– Hochei pe gheaţă la Patinoarul olimpic din Brașov;
– Schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov;
– Biatlon la Cheile Grădiștei;
– Schi fond la Predeal (Valea Râșnoavei);
– Patinaj artistic la patinoarul de la Cheile Grădiștei;
– Hochei pe gheață 3×3 la patinoarul din Sf. Gheorghe;
– Hochei pe gheață feminin la patinoarul din Târgu Secuiesc;
– Patinaj viteză pe pistă scurtă (short track) la patinoarul de la Cheile Grădiștei;
– Sărituri cu schiurile la Râșnov (Valea Cărbunării);
– Snowboarding la Predeal (Clăbucet);
– Schi-alpinism la Poiana Brașov (probele de anduranță) și la Cheile Grădiștei.
Prima Pagina
Tragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
Echipa de liga 2 feminin de la Kids Tâmpa va avea parte de un parcurs spectaculos în grupele Cupei României, urmând să întâlnească adevărate forțe ale fotbalului românesc. Fetele pregătite de Bogdan Gordaș și Emilian Astroi vor întâlni campioana en titre Farul Constanța, și alte două echipe foarte bune, Poli Timișoara și Poli Iași.
Bogdan Gordaș, antrenor principal Kids Tâmpa, Liga 2 feminin:
„Tragerea la sorți ne-a adus adversari puternici în Cupa României. Cu toate acestea suntem bucuroși să fim între primele 16 echipe din țară și de asemenea, că vom avea parte de meciuri tari. Fetele au muncit mult de-a lungul anilor și cu această participare în grupele Cupei României putem spune că a venit momentul în care avem ocazia să jucăm la un alt nivel. Farul Constanța este campioana României în ultimii doi ani în Liga 1, Poli Timișoara a terminat pe locul 1 în Liga 2 sezonul trecut și acum este în play-off-ul Ligii 1, iar Poli Iași se află în prima parte a clasamentului din Liga 2. Cu toate acestea, vedem partea bună a lucrurilor, și anume că vom avea ocazia să jucăm împotriva unor echipe experimentate, iar acest lucru le prinde bine fetelor, pentru că vor lua contact cu un nivel superior, la care îmi doresc să ajungem și noi în anii următori. Cu siguranță vom face tot ce ține de noi pentru a avea prestații cât mai bune.”
Pentru Kids Tâmpa, această calificare între primele 16 echipe din țară reprezintă nu doar o performanță, ci și confirmarea unui proiect care a crescut frumos an de an.
Prima Pagina
Turturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
Handbaliștii de la Clubul Sportiv Orășenesc Teutonii Ghimbav au debutat cu o victorie în play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor. Primul meci a fost pe teren propriu, cu Dynamic Zalău, iar partida a fost câștigată de handbaliștii ghimbășeni la șase goluri diferență.
Partida a fost una în care cele două echipe și-au împărțit minutele de dominare. Confruntarea a început în forță, cu multe reușite din partea ambelor echipe. Teutonii s-au distanțat destul de repede, apoi a urmat o perioadă în care oaspeții au recuperat din teren, însă Teutonii s-au regrupat repede și au dominat finalul primei reprize. La fel s-a desfășurat și cea de-a doua repriză, când oaspeții au pierdut orice șansă să schimbe soarta partidei cu mai bine de 3 minute înainte de finalul partidei.

Piesa de rezistență a Teutonilor a fost portarul Radu Turturică, intervențiile lui fiind decisive în momentele mai dificile pentru handbaliștii ghimbășeni. Prin paradele lui, el a ridicat tribunele în picioare, iar numele lui a fost scandat de mai multe de ghimbășenii care au umplut sala de sport de la Ghimbav. În ceea ce privește atacul, cel mai bun marcator al Teutonilor a fost Mihaly Balasz, cu 10 reușite. Scorul final a fost 36-30 (la pauză 19-15).
Teutonii vor avea următorul meci acasă cu CSA Steaua București, sâmbătă, 14 februarie, de la ora 18.00.
-
Prima Pagina2 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Cotidian4 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov3 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Sănătate2 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Cotidian4 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Prima Pagina3 zile agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
-
Sănătate2 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri
-
Stiri Brasov4 zile agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
