BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › FOTO - VIDEO Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 din Br...

FOTO - VIDEO Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 din Brașov au transformat gardul școlii într-o declarație inedită de 8 Martie

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
08 MARTIE 2025
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
FOTO - VIDEO Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 din Brașov au transformat gardul școlii într-o declarație inedită de 8 Martie

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 „Diaconu Coresi” din Brașov marchează și în acest an Ziua Internațională a Femeii într-un mod special. În cadrul celei de-a doua ediții a proiectului educațional „Inimioare pentru mama”, coordonat de prof. învățător primar Andreea- Roxana Diumea, școlarii din ciclul primar și gimnazial, alături de cadrele didactice, au decorat gardul instituției cu mii de inimioare albe și roșii simbolizând dragostea și recunoștința față de mamele lor. Toate au fost însoțite de mesaje pentru mame.

Evenimentul, desfășurat vineri, 7 martie 2025, urmărește, și în acest an, consolidarea spiritului de echipă și promovarea valorilor educaționale printr-o activitate creativă. Inițiativa a atras atenția trecătorilor, care s-au oprit să admire gardul lung de aproximativ 300 de metri, împodobit cu mesaje emoționante.

„Mama mea este unică”, „Mama mea este Primăvară”, „Mama mea este iubire”, „Mama, te iubesc până la Soare” și alte astfel de mesaje emoționante se regăsesc pe gardul de 300 de metri lungime. Miile de inimioare în alb și roșu sunt și azi la Școala gimnazială nr. 2 „Diaconu Coresi”, așa că dacă sunteți prin zonă, nu ezitați să vă opriți și să admirați creativitatea copiilor.

„Proiectul educațional <Inimioare pentru mama> se află la a doua ediție și a reușit și anul acesta să aducă bucurie în inimi și zâmbet pe buze. Impactul asupra comunității locale este unul major. Acesta are rolul de a promova valorile și cultura instituțională pe care, cu mândrie, le susținem și le transmitem și elevilor noștri, elevi care vor deveni adulți la un moment-dat. Bucuria celor din jur ne motivează creativitatea și trezește dorința de a fi mai buni zi de zi. Dorim ca acest proiect să rămână o tradiție, ca multe altele, și să încântăm an de an sufletele tuturor femeilor”, a spus Agurița Dorinela Șerban, directorul Școlii Gimnaziale nr. 2 din Brașov.

Coordonatorul proiectului, prof. înv. primar Diumea Andreea-Roxana, a subliniat importanța implicării elevilor în astfel de activități, menționând că acestea stimulează creativitatea și promovează valorile morale și culturale. Prin acest gest simbolic, elevii au demonstrat că afecțiunea și respectul față de mame pot fi exprimate nu doar prin cuvinte, ci și prin fapte care rămân în memoria comunității.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

ACUM 2026. Trecutul comunist, prin ochii tinerilor: aproape 100 de elevi și studenți au transformat memoria comunistă în scurtmetraje la Brașov
08 NOIEMBRIE 2026

ACUM 2026. Trecutul comunist, prin ochii tinerilor: aproape 100 de elevi și studenți au transformat memoria comunistă în scurtmetraje la Brașov

Voia uniformă de polițist, dar a ajuns în arest! Candidat prins cu un „mini studio” de fraudă, la admiterea la Școala de Agenți de Poliție Câmpina
08 NOIEMBRIE 2026

Voia uniformă de polițist, dar a ajuns în arest! Candidat prins cu un „mini studio” de fraudă, la admiterea la Școala de Agenți de Poliție Câmpina

Râșnov: apelurile la 112 pentru urși au scăzut cu peste 90% după montarea gardului electric, spune primarul
07 NOIEMBRIE 2026

Râșnov: apelurile la 112 pentru urși au scăzut cu peste 90% după montarea gardului electric, spune primarul