„Este meciul devenit El Clasico între cele două colegii reprezentative ale Brașovului, Șaguna și Meșotă. L-am îmbinat cu alte activități prilejuite de 150 de ani de la înființarea școlii noastre. Le mulțumim celor de la Șaguna pentru implicare și dorim în fiecare an să demosnstrăm că putem fi buni și pe terenul de sport și în alte activități extrașcolare. Dincolo de competiție contează prietenia și legătura care se formează între noi. Am îndemnat întotdeauna orice elev de la fiecare școală să își susțină fair-play echipa, iar pe colegii noștri, să demonstreze că și noi, ca profesori, încă mai putem mișca ceva pe terenul de sport“, a spus directorul Colegiului Național „Dr. Ioan Meșotă“, Ovidiu Tripșa.
„Cel mai important este evenimentul în sine, faptul că suntem aici, la aniversarea celor 150 de ani de «Meșotă» și asta spune cel mai mult. Avem o istorie comună și o tradiție comună, de aceea, nu este victoria importantă, ci evenimentul“, a spus, la rândul său, Gabriel Ciupală, profesor de la Colegiul „Andrei Șaguna“, absolvent în promoția 1991 la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă“
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!