Brașov Metropolitan
›Prima Pagina ›
FOTO&VIDEO. Primul recital din România, în crateru...
S
De Sebastian Aldea
06 AUGUST 2018
Publicitate
Vulcanul stins de la Racoș a fost sâmbătă scenă pentru soliștii Operei Brașov și sală de spectacole pentru iubitorii muzicii clasice.
Concertul din vulcan a fost o premieră pentru România, iar organizatorii au avut grijă de toate detaliile, de la asigurarea alimentării cu energie electrică și aducerea unor toalete ecologice, până la asigurarea scaunelor albe și a apei pentru spectatori (pentru că a fost o zi toridă).
Pentru spectatori a fost o oră de neuitat, în care au putut asculta, printre altele, „Memory“, din celebrul musical „Cats“, de Andrew Lloyd Weber, „Over the Rainbow“ din Vrăjitorul din Oz, „I feel pretty“ din West Side Story sau clasicele „Rigoletto” de Verdi și „O sole mio“.
[gallery columns="2" ids="16112,16125,16114,16111"]
Pentru artiști, mezzo-soprana Sonia Hazarian și tenorul Liviu Iftene, de la Opera Brașov, doamna pianului brașovean Sena Ducariu, și violonista Izabella Dicu de la Liceul de Muzică „Tudor Ciortea“, a fost o provocare, pentru că nici unul dintre ei nu a trecut printr-o astfel de experiență.
https://youtu.be/zoxuMWJnCfQ
Eforturile au meritat: toate scaunele din „sala” din vulcan, în care dominante erau culorile negru și roșu au fost ocupate, iar alți spectatori au stat în picioare sau pe jos, in spatele scenei, la umbra peretelui din vulcan. Când s-a terminat concertul spectatorii au aplaudat în picioare, iar soliștii i-au răsplătit cu încă o piesă.
https://youtu.be/vVDykzcA9hQ
[gallery ids="16128,16127,16113"]
Mai mult, a fost îndeplinit obiectivul pentru care a fost creat acest eveniment: promovarea comunității locale și a Complexului Geologic Racoș, un adevărat muzeu în aer liber. Turiștii au văzut satul, au vizitat Castelul din Racoș, cariera de scorie (vulcanul stins, în care s-a desfășurat concertul), „Lacul de smarald” (o fostă carieră în care s-a acumulat apa și în care poate fi «citită» în straturile de sol istoria geologică a locului) și Coloanele de bazalt (care au fost salvate de la transformarea în materiale de construcție când autoritățile române și-au dat seama că sunt un tezaur ce trebuie păstrat).
Concertul din vulcan a fost evenimentul principal al Festivalului „Ziua pietrei”, organizat de Asociația Carpaterra.
[gallery ids="16115,16116,16117,16118,16119,16120"]
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
10 NOIEMBRIE 2026
Lovitură de teatru în dosarul „Mită pentru funcții“ de la Apa Brașov: judecătorii îl trimit înapoi la DNA, pentru că rechizitoriul nu e făcut cum trebuie
10 NOIEMBRIE 2026
Surpriză după urmărirea ca în filme de la Predeal: motociclistul fără permis „săltat” de Poliție este un fost concurent de la „Insula Iubirii“
10 NOIEMBRIE 2026
Patinoarul de la Baza Olimpia se deschide pentru noul sezon de iarnă, cu 225 de perechi de patine în plus
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!