Ministrul Economiei, Daniel Zamfir, a anunțat vineri primele fuziuni între companii de stat aflate în portofoliul ministerului. Vizate sunt șase societăți, comasate două câte două: Poșta Română cu Romfilatelia, Plafar cu Salrom și Telegondola Mamaia cu SC Mamaia SA. Miza declarată este reducerea numărului de locuri din consiliile de administrație.
Prima etapă începe chiar săptămâna viitoare. Ministrul va convoca adunările generale ale acționarilor de la Poșta Română și Romfilatelia, pentru a porni procedurile de fuziune. Potrivit ministrului Daniel Zamfir, vor dispărea astfel cinci posturi. Același număr de poziții ar urma să fie eliminat și în urma comasării dintre Telegondola Mamaia și SC Mamaia SA.
Planul include și comasarea Plafar cu Salrom.
„Plafarul va fuziona cu Salrom. Este o altă intenţie de-a mea de a comasa. Astea trei instituţii le-am în plan să comasez Plafarul cu Salrom, Telegondola cu Mamaia SA şi Poşta Română şi Romfilatelia”, a explicat ministrul Economiei.
Reorganizarea Romarm, în planurile lui Zamfir
În paralel, au început discuțiile pentru reorganizarea Romarm, Zamfir subliniind că programul de guvernare prevede transformarea companiei într-o structură care să coordoneze filialele din teritoriu. Ea ar urma să funcționeze ca o companie-mamă, care să gestioneze programele SAFE.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!