Investitii
GALERIE FOTO/ Teatrul Dramatic se modernizeaza. Sala mare va avea o imagine complet noua!
Festivalul de Dramaturigie Contemporană din luna noiembrie va regăsi Teatrul Sică Alexandrescu cu o nouă imagine. Până la toamnă vor fi terminate lucrările de modrnizare ale Teatrului, ajunse acum în ultima etapă. În prezent se lucrează la Sala Mare care va fi complet reconfigurată şi va avea scaune noi, mai mari. De la o capacitate de 800 de locuri, sala va ajunge la 650. În 2013, primăria dă 2,8 milioane de lei pentru finalizarea modernizărilor de la Teatrul Dramatic. „După ce finalizăm sala mare şi lucrările de interior care sunt în desfăşurare, vom realiza şi iluminatul ornamental al clădirii şi vom igieniza şi reamenaja parcul din jurul teatrului. Sper ca până la ediţia din acest an a Festivalului de Dramaturgie Contemporană, care va avea loc în luna noiembrie, să fim gata, iar noua sală să fie inaugurată cu această ocazie“, a declarat primarul George Scripcaru.
* Ce se va face în 2013:
Reparaţiile la Sala Mare, începute în aprilie, ca ultimă etapă în lucrările multianuale de modernizare ale Teatrului Sică Alexandrescu au în vedere două aspecte, respectiv îmbunătăţirea acusticii şi a vizibilităţii, şi creşterea confortului spectatorilor. „Primul rând de scaune va dispărea. De asemenea, vor fi aduse fotolii mai mari şi mai confortabile, iar distanţa dintre acestea va dispărea. În acelaşi timp, vor fi reconfigurate culoarele. În aceste condiţii, numărul de locuri fa fi redus, de la 800 la 650. De asemenea, se vor efectua lucrări specifice pentru îmbunătăţirea acusticii”, a declarat şeful Direcţiei de Relaţii Externem, Cultură şi Evenimente din Primăria Braşov, Cecilia Doiciu.
[scrollGallery id=35]
Până la finalizarea lucrărilor la Sala mare a teatrului, toate spectacolele care programate acolo se mută la Operă. Programul de la Sala Studio nu se modifică.
* Ce s-a făcut din 2008 până acum la Teatrul Dramatic:
2008-2009: au fost înlocuite centrala termică şi sistemele de încălzire şi ventilaţie.
Valoarea lucrărilor în 2008-2009: 3,1 milioane lei
2010: S-au executat lucrări de reparaţii la acoperiş (cca 2.125 mp), la hidroizolaţia terasei (1750 mp) şi la faţada posterioară.
Valoarea lucrărilor în 2010 : 550.000 lei.
2011:
- S-a refăcut în totalitate instalaţia electrice în corpul administrativ, inclusiv montarea aparatelor electrice: lămpi, prize întrerupătoare, etc;
- S-au executat integral, în corpul administrativ: înlocuire tâmplărie uşi şi ferestre, pardoseli mochetă, parchet şi duşumea scândură, zugrăveli lavabile, etc;
- ETAJ V – 12 birouri, grupuri sanitare, holuri, casa scării
- ETAJ IV – SALA STUDIO, 3 cabine actori, orgă lumini, grupuri sanitare, holuri, casa scării
- ETAJ III – sală protocol, 2 cabine actori, grupuri sanitare, holuri, casa scării
- S-au reparat scările de acces în Teatru Dramatic şi holul de la intrare, prin placare cu plăci granit;
Valoare lucrări anul 2011 – 1.100.000 lei.
2012:
- Continuarea lucrărilor de reabilitare a corpului administrativ, reparaţii interioare:Repararea faţadelor clădirii şi zugrăvirea balconului;
- ETAJ II – 6 cabine actori, grup sanitar, holuri, casa scării;
- ETAJ I – 6 cabine de machiaj, grupuri sanitare, holuri, casa scării;
- MEZANIN ;
- PARTER- hol intrare, casa scării.
- Repararea spaţiilor cu destinaţia de ateliere (pictură, croitorie, mecanic, etc);
- Amenajarea trotuarelor de gardă ale clădirii.
Valoare lucrări în anul 2012 – 730.000 de lei
2013:
- Au fost înlocuite uşile de la intrare (cele de la interior);
- Au fost executate lucrări de reparaţii şi zugrăveli la pereţii holului principal şi ai foaierului;
- Instalaţia electrică din hol şi foaier a fost înlocuită;
- A fost recondiţionat mobilierul de la garderobă.
Investitii
FOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026
Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă organizatorii mai au de făcut unele lucrări la infrastructura sportivă și de achiziționat echipamente, dotări și servicii. Toate acestea pot fi făcute dacă sunt banii în conturi, dar aceștia se lasă așeptați. De altfel, administrațiile publice locale și județene implicate în organizarea competiției au lansat un avertisment și au tras un semnal de alarmă: avem nevoie de resurse, pentru a merge mai departe.
„Nu suntem într-o situație economică foarte bună, iar asta ne face să fim atenți în ceea ce privește gestionarea resurselor. Avem promisiunea fermă din partea premierului României, Ilie Bolojan, că vom avea susținere din partea Guvernului”, a declarat președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, într-o conferință de presă ce s-a desfășurat la Brașov.
Mulți, puțini, banii trebuie asigurați
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că bugetul FOTE 2027 este estimat la 20 de milioane de euro, sumă ce ar urma să acopere investițiile, dotările și organizarea evenimentului. Comparativ, el a spus că bugetul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026 este de 5,2 miliarde de euro.
„Noi nu ne gândim la o astfel de sumă, dar trebuie să facem eforturi pentru a ne ridica la nivelul așteptărilor”, a declarat Scripcaru.
Totodată, el a menționat că până la deschiderea evenimentului olimpic mai sunt 12 luni, iar bugetul nu este aprobat.
„Nu există o sumă în bugetul național pentru FOTE 2027, astfel să știm cum să derulăm achizițiile și să facem pregătirile. Sperăm să se aprobe Legea bugetului național. Este un avertisment și un semnal de alarmă pe care îl tragem, pentru că România și-a asumat niște obligații pe care trebuie să le respecte”, a mai spus Scripcaru.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a menționat că în următoarele luni trebuie finalizate lucrările de îmbunătățire a infrastructurii sportive.
„Trebuie să organizăm competiții și să omologăm bazele sportive pentru FOTE. Pentru aceasta, trebuie să dispunem de resursele necesare, pentru a putea derula achizițiile și lucrările”, a declarat Veștea.
Trambulină cu nocturnă la Râșnov și un lac nou la Brașov
Probele din cadrul FOTE 2027 se vor desfășura la Brașov, Râșnov, Predeal, Gheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, iar în județul nostru mai sunt necesare o serie de investiții.
Astfel, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a previzat că va fi modernizată zona de elan a trambulinei K90 (cu finanțare din bugetul FOTE) și va fi realizată o nocturnă permanentă (printr-un program finanțat de Administrația Fondului de Mediu).
De asemenea, primarul Brașovului a anunțat că mai trebuie amenajat un lac de acumulare pentru alimentarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale. Acesta a menționat că noul lac va fi amenajat pe un teren care nu este în domeniul forestier și va fi umplut cu apa din izvoarele identificate în zonă. Pentru această investiție, el speră ca suma necesară realizării lucrărilor să fie inclusă în bugetul FOTE 2027.
Număr record de țări participante
La Festivalul Olimpic al Tineretului European și-au anunțat prezența 48 de țări, un număr record pentru această competiție, a cărei primă ediție a fost în anul 1993.
Satul olimpic principal va fi în Poiana Brașov, iar la Cheile Grădiștei va mai fi un sat olimpic, amenajat în principal pentru sportivii care vor participa la probele programate la această bază sportivă.
Sportivii vor participa la 10 probe sportive, de la schi alpin și hochei, la schi alpinism, biatlon, snowboard, sărituri sau hochei fete sau 3×3.

Competițiile se vor desfășura la următoarele baze sportive:
– Hochei pe gheaţă la Patinoarul olimpic din Brașov;
– Schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov;
– Biatlon la Cheile Grădiștei;
– Schi fond la Predeal (Valea Râșnoavei);
– Patinaj artistic la patinoarul de la Cheile Grădiștei;
– Hochei pe gheață 3×3 la patinoarul din Sf. Gheorghe;
– Hochei pe gheață feminin la patinoarul din Târgu Secuiesc;
– Patinaj viteză pe pistă scurtă (short track) la patinoarul de la Cheile Grădiștei;
– Sărituri cu schiurile la Râșnov (Valea Cărbunării);
– Snowboarding la Predeal (Clăbucet);
– Schi-alpinism la Poiana Brașov (probele de anduranță) și la Cheile Grădiștei.
Investitii
Sediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții
Proiectul mult așteptat de reabilitare a Palatului Administrativ de pe Bulevardul Eroilor din Brașov – clădire emblematică în care funcționează Consiliul Județean și Instituția Prefectului – a primit undă verde, însă cu condiții stricte din partea specialiștilor în patrimoniu.
După luni de așteptare și completări succesive ale documentației, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI) Brașov a emis, în ședința din 21 ianuarie, un aviz favorabil condiționat pentru proiectul de reabilitare. Decizia vine după ce, în septembrie anul trecut, aceeași comisie a respins dosarul, considerând că proiectul era incomplet și lipsit de detalii esențiale privind planșele, materialele, stratificațiile și cromatica – atât pentru situația existentă, cât și pentru intervențiile propuse.
Betonul armat, acceptat doar dacă nu afectează elementele istorice
De această dată, specialiștii au impus o serie de cerințe clare înainte ca proiectul să poată avansa. Documentația trebuie completată cu un studiu de fundamentare și un studiu stratigrafic al paramentului, necesare pentru identificarea eventualelor tencuieli valoroase sau a altor elemente de patrimoniu care ar putea fi afectate.
Soluția de consolidare cu beton armat a fost acceptată doar în condițiile în care nu vor fi identificate tencuieli de valoare în zonele vizate și nu există probleme de infiltrații care să mențină umiditatea în zidărie. În plus, consolidarea planșeelor din bolțișoare de cărămidă va trebui realizată cu materiale compatibile cu structurile istorice, astfel încât să nu fie adăugată o sarcină suplimentară asupra clădirii.
Comisia a solicitat, de asemenea, revenirea la faza DTAC și prezentarea proiectului de structură, semn că intervențiile propuse sunt atent monitorizate pentru a nu altera caracterul monumentului.
Clădire de patrimoniu, cu istorie de peste un secol
Palatul Administrativ, cunoscut inițial drept Palatul de Justiție, a fost construit între anii 1900-1902 și este clasat ca monument istoric. Reabilitarea sa este considerată esențială atât pentru siguranța structurală, cât și pentru conservarea valorii arhitecturale.
Pentru finanțarea lucrărilor, Consiliul Județean Brașov intenționează să acceseze fonduri europene.
Proiectul rămâne, însă, sub lupa specialiștilor în patrimoniu, iar fiecare etapă va trebui să respecte echilibrul delicat dintre consolidare și conservare.
Cotidian
FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor
Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.
Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.
„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.
Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare
Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.
-
Cotidian3 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov2 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Prima Pagina2 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Cotidian3 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Sănătate2 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Prima Pagina2 zile agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
-
Investitii2 zile agoSediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții
-
Stiri Brasov3 zile agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
