BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Gara Predeal, reabilitată cu peste 131 milioane le...

Gara Predeal, reabilitată cu peste 131 milioane lei. Ce lucrări are în plan CFR

O
De Otilia Comsa
11 MAI 2022
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Gara Predeal, reabilitată cu peste 131 milioane lei. Ce lucrări are în plan CFR
CFR SA a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov memoriul tehnic pentru  reabilitarea stației CF Predeal, o investiție ce se ridică la 131.938.183,40 lei, fără TVA. Lucrările vizează, în principal, peroanele, zonele de acces la acestea, dar și liniile de cale ferată din stație. În proiect este prevăzută o pasarelă supraterană pentru pietoni și bicicliști, dar și amenajarea unui mic parc, în locul a 8 linii de cale ferată ce vor fi desființate. 

Cum va arăta pasarela 

Pasarela va avea o lungime aproximativă de 145 m și va include 3 accese la peroane, o rampă pentru persoane cu dizabilități și bicicliști, 3 lifturi și un acces pietonal la nivel către strada Eroilor (aflată dincolo de linii, pe partea opusă clădirii gării). La capătul dinspre gară, pasarela va avea o rampă pentru bicicliști cu o lungime de 110 m, cu 4 podeste și 5 zone inclinate. Panta este de 8%, rampa putând fi utilizată confortabil și de persoanele cu dizabilități. Pentru a nu incomoda circulația din fața clădirii de călători, rampa a fost poziționată lateral, paralel cu peroanele, și traversează zona verde, coborând printre arborii existenți. Pasarela a fost plasată excentric față de accesul în gară, dar în imediata apropiere a parcării și a zonei pietonale. Între pasarelă și copertine s-a lăsat un spațiu amplu pentru a pune în valoare clădirea de călători, fără a obtura vederea către aceasta de pe peroane și de pe strada Eroilor. Pasarela și accesele sunt închise cu plexiglass transparent montat pe structura metalică. Pentru a nu crea un efect de seră, pasarela se va ventila natural prin zonele de acces și prin anumite goluri lăsate special din loc în loc în închiderea de plexiglass.

Noul parc, dotat cu coșuri de gunoi anti-vandali 

În urma desființării liniilor 9-18, spațiul rezultat va fi transformat într-o zonă verde, cu alei dalate, corpuri de iluminat stradal și mobilier urban  (bănci, coșuri de gunoi) rezistent la actele de vandalism.  Parcul va avea dublă utilizare: va fi un spațiu de așteptare exterior pentru călători și un loc urban de loisir pentru locuitorii din Predeal.

Copertinele de beton vor fi demolate 

Actualele peroane vor fi demolate și refăcute de la zero. Peroanele vor fi realizate din elemente prefabricate din beton armat. S-au prevăzut rampe pentru persoanele cu dizabilităţi şi scări de acces la peroane. Trecerile la nivel vor fi realizate din dale elastice de cauciuc. Pentru persoanele nevăzătoare se vor amplasa pe scări, accese și pe peroane benzi de ghidaj tactil. Pe peroane se vor monta coșuri de gunoi și bănci pentru călători. Mobilierul va fi antivandalism.  Copertinele existente din beton armat se vor demola, urmând a se construi unele noi, metalice.  Proiectul mai prevedere refacerea liniilor de cale ferată, a liniilor de contact și a celorlalte elemente ce țin de traficul feroviar.  De la deschiderea șantierului, lucrările vor fi gata în 26 - 28 de luni.   

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

Lovitură de teatru în dosarul „Mită pentru funcții“ de la Apa Brașov: judecătorii îl trimit înapoi la DNA, pentru că rechizitoriul nu e făcut cum trebuie
10 NOIEMBRIE 2026

Lovitură de teatru în dosarul „Mită pentru funcții“ de la Apa Brașov: judecătorii îl trimit înapoi la DNA, pentru că rechizitoriul nu e făcut cum trebuie

Surpriză după urmărirea ca în filme de la Predeal: motociclistul fără permis „săltat” de Poliție este un fost concurent  de la „Insula Iubirii“
10 NOIEMBRIE 2026

Surpriză după urmărirea ca în filme de la Predeal: motociclistul fără permis „săltat” de Poliție este un fost concurent de la „Insula Iubirii“

Patinoarul de la Baza Olimpia se deschide pentru noul sezon de iarnă, cu 225 de perechi de patine în plus
10 NOIEMBRIE 2026

Patinoarul de la Baza Olimpia se deschide pentru noul sezon de iarnă, cu 225 de perechi de patine în plus