BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Gheorghe Durnă face de bunăvoie un pas în spate de...

Gheorghe Durnă face de bunăvoie un pas în spate de la conducerea DGASPC Brașov

O
De Otilia Comsa
26 SEPTEMBRIE 2018
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Gheorghe Durnă face de bunăvoie un pas în spate de la conducerea DGASPC Brașov

După ce a „supraviețuit“ mai multor încercări ale Consiliului Județean de a-l demite, ca urmare a unor evenimente  „cu semnul întrebării“ produse în ultimele luni în sistemul public de asistență socială (după cum au sugerat unii consilieri județeni) directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov (DGASPC), Gheorghe Durnă, va pleca de la conducerea instituției. 

Începând cu data de 12 octombrie, Gheorghe Durnă va fi pensionar cu acte în regulă, îndeplinind toate condițiile de vârstă standard și de stagiu minim de cotizare pentru pensionare.

Plenul Consiliului Județean va face, în ședința sa din această săptămână, constatările de rigoare. După data de 12 octombrie, DGASPC va fi condus, cel mai probabil cu titlu temporar, de către alt director general, până la scoaterea la concurs a postului.

Gheorghe Durnă conduce DGASPC Brașov din iunie 2014, după ce o perioadă a fost director adjunct. La conducerea Direcției, el a trecut prin mai multe momente cel puțin „sensibile“. De exemplu, anul trecut în noiembrie, după ce directorul Centrului de la Timiș l-a sunat personal pe președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, pentru a-i comunica faptul că beneficiarii centrului stau în frig și în condiții grele, administrația județeană a solicitat un control amănunțit la toate cele 15 unități din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Brașov.

Gheorghe Durnă a explicat atunci că situația de la Timiș ține de birocrația achizițiilor și a declarat că toate „şicanele“ din ultima vreme fac parte „dintr-o încercare a unor consilieri“ de a-l face să plece de pe funcţie mai devreme decât ar trebui, având în vedere că el mai are 11 luni până la pensionare.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

Aproape 40 de misiuni pe zi: pompierii brașoveni au avut mult de lucru în prima săptămână din noiembrie
09 NOIEMBRIE 2026

Aproape 40 de misiuni pe zi: pompierii brașoveni au avut mult de lucru în prima săptămână din noiembrie

Primul plâns, în ambulanță: o fetiță din județul Brașov s-a născut pe drumul spre maternitate, asistată de echipajul SMURD
09 NOIEMBRIE 2026

Primul plâns, în ambulanță: o fetiță din județul Brașov s-a născut pe drumul spre maternitate, asistată de echipajul SMURD

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție
09 NOIEMBRIE 2026

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție