Așteptată de mulți ani de de locuitorii din zona de blocuri de pe strada Victoriei din Ghimbav, noua rețea de canalizare este aproape gata. Lucrările au început în luna aprilie, iar în prezent proeictul este în etapa realizării racordurilor la noua rețea. De altfel, conform Companiei Apa Brașov, care implementează un proiect cu finanțare europeană mai amplu, ce vizează modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare din Ghimbav, lucrările de racordare de pe Victoriei sunt programate pentru această săptămână.
De asemena, în cadrul aceluiași proiect, în perioada 6 - 10 iulie, pe strada Făgărașului, în dreptul străzii Gării, se realizează lucrări de execuție cămine din dreptul subtraversării. Totodată, pe strada Lungă, unde au fost refăcute rețelele de alimentare cu apă, se montează un cămun de vane.
Prin acest proiect, în Ghimbav se reabilitează și se extidne rețeaua de distribuție a apei pe o lungime de aproximativ 5,3 kilometri, iar sistemul de canalizare este reabilitat pe o lungime de un kilometru. Proiectul mai prevede construirea unei instalații automată de stocare, dozare și pompare pentru dezinfecția apei, construirea unei stații de pompare a apei uzate și reabilitarea castelului de apă din localitate.
În proiect sunt incluse intervenții pe 11 străzi, respectiv Pieței, Avram Iancu, Ștefan cel Mare, Făgărașului, Lungă, Nucului, Gării, Unirii, Progresului, Morii, Victoriei.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!