BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › „Gorun Trail” de la Mercheașa se va desfășura în c...

„Gorun Trail” de la Mercheașa se va desfășura în condiții speciale anul acesta. Câștigătorii vor fi premiați cu produse locale

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
22 OCTOMBRIE 2021
Publicitate Reclamă
„Gorun Trail” de la Mercheașa se va desfășura în condiții speciale anul acesta. Câștigătorii vor fi premiați cu produse locale
Aproximativ 270 de alergători s-au înscris la cele două probe ale competiției „Gorun Trail” de la Mercheașa, unde premiile sunt speciale. Câștigătorii nu vor primi bani sau vouchere ci cârnați de oaie, mere, brânzeturi au alte produse locale. Și trofeele sunt unele speciale, fiind realizate de Moise, un artist local, care s-a înscris și la una dintre probele de alergare.  Concursul de alergare se va desfășura în 23 octombrie și  este inclus în agenda Festivalului „Ziua stejarului de la Mercheașa”, organizat de Asociația Carpaterra.  Concursul de alergare, include două probe, una de 10 km, iar cealaltă de 30 km. Cea de 10 km va avea startul în centrul satului Mercheașa (lângă biserica fortificată), iar competitorii vor alerga până la stejarul din Mercheașa, apoi se vor întoarce în sat. Startul acestei curse se va da la ora 10,30.  Cursa lungă, de 30 km, iar punctul de start va fi tot în centrul satului Mercheașa. Alergătorii vor trece pe lângă stejarul multisecular de la Mercheașa, pe lângă Vulcanul Sărat și vor ajunge la vulcanul stins de la Racoș și Lacul de Smarald, după care se vor întoarce la Mercheașa. Startul se va da la ora 10.00.  Premierea va avea loc pe pășunea din jurul stejarului de la Mercheașa, începând cu ora 15.30. 
„Având în vedere că incidența în comuna Homorod a depășit valoarea de 6 cazuri la mia de locuitori am luat măsuri speciale pentru organizarea acestei competiții. Am verificat concurenții, pentru a vedea dacă au certificatul verde (certificatul COVID – n.r.), iar cei mai mulți dintre ei îl au”, a precizat Cantor”, a declarat reprezentantul Asociației Carpaterra, Cătălin Cantor. 

 Ce se mai întâmpla la „Ziua Stejarului”

  • După premierea alergătorilor la „Gorun Trail”, începând cu ora 16.30, pe pășunea din jurul stejarului vor fi două concerte, susținute de Atelierul de chitară Rupea (din care fac parte chitariști din zonă) și de Trupa Via Dacă (un proiect muzical în care sunt implicați artiști din România și Republica Moldova).
  • În centrul satului Mercheașa vor fi expoziții și ateliere pentru copiii. Seara, în căminul cultural din Mercheașa va rula filmul „România Sălbatică”.
Festivalul a beneficiat de o finanțare de 49.000 de lei din partea Consiliului Județean Brașov, așa cum s-a întâmplat și la alte ediții anterioare. Anul acesta, festivalul a primit și o finanțare de 10.000 de lei din partea Consiliului Local Homorod”.  La activitățile din cadrul festivalului vor avea acces numai persoanele care dețin „certificatul verde”, adică sunt vaccinate sau au trecut prin boală. 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

„Reginele fileului” au cucerit Brașovul: 58 de jucătoare, 7 echipe și 21 de meciuri la turneul de volei feminin amator
09 NOIEMBRIE 2026

„Reginele fileului” au cucerit Brașovul: 58 de jucătoare, 7 echipe și 21 de meciuri la turneul de volei feminin amator

Aproape 40 de misiuni pe zi: pompierii brașoveni au avut mult de lucru în prima săptămână din noiembrie
09 NOIEMBRIE 2026

Aproape 40 de misiuni pe zi: pompierii brașoveni au avut mult de lucru în prima săptămână din noiembrie

Primul plâns, în ambulanță: o fetiță din județul Brașov s-a născut pe drumul spre maternitate, asistată de echipajul SMURD
09 NOIEMBRIE 2026

Primul plâns, în ambulanță: o fetiță din județul Brașov s-a născut pe drumul spre maternitate, asistată de echipajul SMURD