BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Guvernul Tomac, primele nominalizări. Cine sunt mi...

Guvernul Tomac, primele nominalizări. Cine sunt miniștrii propuși pentru Educație, Externe, Economie și Dezvoltare

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
09 IUNIE 2026
Publicitate Reclamă
Guvernul Tomac, primele nominalizări. Cine sunt miniștrii propuși pentru Educație, Externe, Economie și Dezvoltare
Premierul desemnat Eugen Tomac a prezentat o parte dintre numele pe care intenționează să le propună Parlamentului pentru viitorul Guvern. Din echipa aflată în negocieri fac parte diplomați, consilieri prezidențiali, rectori și specialiști din administrația publică, în timp ce mai multe portofolii-cheie rămân încă deschise.

Premierul desemnat Eugen Tomac a făcut publice primele nume care ar urma să facă parte din viitorul Executiv, în timp ce negocierile pentru formarea Guvernului continuă. Din echipa aflată în construcție fac parte diplomați de carieră, profesori universitari, funcționari cu experiență și specialiști din administrația publică.

Sorin Costreie, de la Universitatea București, propus pentru Ministerul Educației

Potrivit planului prezentat de Tomac, noul Guvern va avea trei vicepremieri, unul dintre aceștia urmând să coordoneze și Ministerul Educației. Pentru această funcție a fost nominalizat Sorin Costreie, actual consilier prezidențial pentru educație și cercetare și profesor la Universitatea din București.

Ambasadorul României la NATO, propus pentru ministerul Apărării, un diplomat de carieră în locul Oanei Țoiu, la Externe

La Ministerul Afacerilor Externe este propus Luca Niculescu, diplomat și coordonator al procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Niculescu este fost consilier al președintelui PSD, Sorin grindeanu.

Portofoliul Apărării ar urma să fie preluat de Dan Neculăescu, actual ambasador al României la NATO și diplomat cu experiență în domeniul securității și afacerilor strategice.

Sociologul Ionaș, un apropiat al PSD, propus pentru Ministerul Dezvoltării

Printre numele confirmate se mai regăsesc Teodor Dulceață la Ministerul Mediului, sociologul Vladimir Ionaș, de la Avangard, fost consilier al lui Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor este propus la Ministerul Dezvoltării și rectorul Academiei de Studii Economice, Nicolae Istudor, pentru Ministerul Agriculturii.

Pentru Ministerul Muncii este luată în calcul Diana Morar, avocat și fost deputat, în timp ce pentru alte portofolii importante negocierile sunt încă în desfășurare.

Consilierul președintelui Da, în discuții pentru Ministerul Economiei

Pe lista numelor vehiculate pentru viitorul Cabinet apar și profesorul Adrian Papahagi pentru Ministerul Culturii, economistul Bogdan Glăvan sau un reprezentant al Băncii Naționale pentru Finanțe, Radu Burnete la Economie, Sorin Elisei la Energie, Ionuț Laurențiu Mașala la Transporturi și juristul Cosmin-Alexandru Soare-Filatov la Justiție.

În perioada următoare, lista miniștrilor va fi definitivată și prezentată Parlamentului, unde viitorul Guvern va avea nevoie de votul de încredere pentru a-și începe mandatul. În prezent, premierul desemnat încearcă să obțină sprijinul parlamentar necesar învestirii noului Executiv.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs
10 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp
10 NOIEMBRIE 2026

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“
10 NOIEMBRIE 2026

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“